Colozza contra Italiei - Reclamant care nu a avut cunostinta de procedurile instituite impotriva sa
| Comentarii |
|
COLOZZA versus ITALIA
Hotărârea Curţii din 12 februarie 1985
[...] Curtea Europeană a Drepturilor Omului, întrunită, în conformitate cu articolul 43 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (Convenţia) şi cu normele Regulamentului Curţii, în Camera formată din judecătorii: G. Wiarda, preşedinte, J. Cremona, T. Vilhjâlmsson, E. Garcîa de Enterrîa, L.-E. Pettiti, C. Russo, J. Gersing şi M.-A. Eissen, grefier, precum şi H. Petzold, grefier adjunct,
[...] adoptă prezenta hotărâre la [data de 12 februarie 1985]. PROCEDURA
1. Cazul de faţă a fost trimis Curţii de către Comisia Europeană [...] în termenul de trei luni prevăzut de articolul 32 paragraful 1 şi articolul 47 ale Convenţiei. Cazul se întemeiază pe o plângere (nr. 9024/80) formulată împotriva Republicii Italia, înaintată Comisiei [...] la 5 mai 1980 conform articolului 25 de dl Giacinto Colozza, cetăţean italian.
[...]
2-5. [Paragrafele 2-5 se referă în particular la scopul plângerii, participarea reclamantului la proceduri, constituirea Camerei Curţii.]
6. [Grefierul a fost informat de moartea dlui Colozza, la data de 2 decembrie 1983, şi apoi de dorinţa văduvei lui de a continua procedurile şi de a fi reprezentată de acelaşi avocat ca şi soţul său.]
7-8. [Paragrafele 7 şi 8 se referă la procedurile în faţa Curţii, la cererile, memoriile şi schimbul de opinii între părţi şi la persoanele care au reprezentat părţile în faţa Curţii. ]
ÎN FAPT
I. DATELE PARTICULARE ALE CAZULUI
9. Dl Giacinto Colozza s-a născut în 1924 şi a murit în 1983. Era cetăţean italian şi a trăit la Roma.
10. La 20 iunie 1972, carabinierii l-au reclamat pe dl Colozza la biroul procurorului public din Roma pentru diverse ofense [...]. Aceştia au afirmat că nu îl interogaseră pe suspect pentru că nu reuşiseră să ia legătura cu el la ultima sa adresă cunoscută. [...]
La 4 octombrie 1973, judecătorul care instrumenta cazul a emis o „notificare judiciară" prin care îl informa pe reclamant despre deschiderea procedurilor penale împotriva sa. Un funcţionar a încercat să predea notificarea dlui Colozza la adresa [care apare în registrul grefierului], dar fără succes: acesta se mutase [...] şi omisese să informeze Primăria de schimbarea domiciliului, aşa cum cere legea.
II. între timp, când şi-a reînnoit carnetul de conducere în septembrie 1973, dl Colozza a indicat ca adresă curentă pe cea trecută în registrul grefierului general (via Fonteiana).
12. La 14 noiembrie 1973, după căutări lipsite de succes la ultima adresă, judecătorul de instrucţie 1-a declarat pe reclamant de negăsit, i-a numit din oficiu un avocat al apărării şi a continuat cercetările. Ulterior, în conformitate cu articolul 170 din Codul de procedură penală (vezi paragraful 19), toate documentele care se refereau la reclamant au fost înscrise în registrul judecătorului de instrucţie şi avocatul a fost informat de fiecare dată.
[...] Judecătorul de instrucţie a emis trei mandate de arestare care nu au fost executate deoarece autorităţile competente încă nu ştiau unde locuieşte dl Colozza [...]. Adresa indicată pe mandatele de arestare era via Longanesi. De fiecare dată, poliţia a întocmit un raport de căutare fără succes. Dl Colozza a fost de aici înainte considerat [...] o persoană care s-a eschivat în mod voit de la executarea unui mandat emis de o instanţă judecătorească (vezi paragraful 20).
13. Printr-o decizie din 9 august 1975, reclamantul a fost trimis în judecată.
[La 17 decembrie 1976, instanţa a încheiat procesul, după ce a numit din oficiu câţiva avocaţi ai apărării pentru audieri. ] L-a condamnat pe dl Colozza la şase ani închisoare şi la o amendă de 600.000 de lire. [...]
Sentinţa a fost trecută în registru la 29 decembrie 1976 şi o copie a fost înmânată avocatului. Sentinţa a devenit definitivă la data de 16 ianuarie 1977, prin nerecurare.
14. La 20 mai 1977, biroul procurorului public a emis un mandat de arestare. Reclamantul a fost arestat la locuinţa sa din Roma, via Pian Due Torri nr. 31, la data de 24 septembrie a anului următor. A doua zi, el a ridicat o „obiecţie procedurală" faţă de acest
mandat şi a înaintat în acelaşi timp un „recurs întârziat" (...; a se vedea paragraful 23). [...]
15. La 29 aprilie 1978, Curtea Regională Roma a respins „obiecţia procedurală" şi a ordonat ca documentele să fie trimise la Curtea de Apel Roma care să hotărască în privinţa „recursului întârziat".
[Dl Colozza a susţinut că a fost pe nedrept declarat persoană care s-a sustras cu bună ştiinţă executării unui mandat emis de o instanţă judecătorească şi de aceea notificările privind somaţiile de a se prezenta şi extrasul din hotărârea dată în absenţa sa erau nule.]
[El a explicat că... se mutase din apartamentul său din via Fonteiana şi, înainte de a găsi un alt apartament, locuise la hotel, iar noua sa adresă (via Pian Due Torri) era cunoscută poliţiei de vreme ce, la 12 martie 1977, poliţia îl convocase la circa locală de poliţie pentru interogatoriu; acelaşi lucru era valabil şi pentru biroul procurorului public al oraşului Roma, care i-a trimis o „notificare juridică" referitoare la alte proceduri judiciare, cât şi pentru diverse alte autorităţi publice care îi trimiseseră documente, folosind serviciul de înştiinţări al Primăriei oraşului Roma. ]
16. Recursul dlui Colozza a fost examinat. [...] în privinţa dlui Colozza, instanţa a susţinut că recursul acestuia nu era admisibil deoarece nu respectase termenele limită. [...]
17. [Recursul dlui Colozza, argumentat pe chestiuni de drept, a fost respins de Curtea de Casaţie, la 5 noiembrie 1979. Aceasta a decis că în mod greşit Curtea de Apel declarase recursul inadmisibil ca tardiv: Curtea de Apel ar fi trebuit mai întâi să stabilească dacă, aşa cum susţinea reclamantul, procedurile din faţa primei instanţe fuseseră nule. Examinând această chestiune, Curtea de Casaţie a decis că procedurile nu au fost nule: a considerat că dl Colozza pe bună dreptate fusese declarat „persoană care se sustrage cu bună ştiinţă executării unui mandat".] [...]
Dl Colozza, care fusese încarcerat la 23 septembrie 1977 pentru a-şi executa pedeapsa, ca şi alte pedepse anterioare suspendate, a murit în închisoare la 2 decembrie 1983.
II. LEGISLAŢIA INTERNĂ RELEVANTĂ A. Notificarea
1. Principiile generale privind notificarea unei persoane învinuite penal
care nu se află în custodie
18. Codul de procedură penală prevede metodele pentru înştiinţarea unei persoane învinuite care nu se află în custodie despre documentele privind cercetarea penală şi procesul.
Când se ia o măsură procesuală împotriva unui acuzat, [autoritatea competentă] trebuie să ceară acestuia să indice un loc unde să-i fie trimise notificările sau să aleagă o adresă de serviciu. Dacă acuzatul nu face acest lucru, [...] prima notificare trebuie trimisă la domiciliul sau la locul de muncă al acestuia ori unei persoane care locuieşte cu el sau care are grijă de el. Dacă aceste două locuri nu sunt cunoscute, notificarea trebuie lăsată acolo unde partea în cauză locuieşte temporar sau are o adresă, prin trimiterea la una din persoanele menţionate mai sus.
2. înştiinţarea unui acuzat care este „de negăsit sau care se sustrage urmăririi penale"
19. Codul de procedură penală nu defineşte conceptul „de negăsit". [...] El poate fi aplicat oricărei persoane căreia trebuie să i se trimită un document privind procedurile penale începute împotriva sa şi care nu a putut fi găsită. [...4 Problema dacă a existat o sustragere cu bună ştiinţă de la cercetarea penală fiind irelevantă, [judecătorul] emite o decizie pentru ca notificările să fie efectuate prin trimitere la registratura instanţei în faţa căreia se desfăşoară procedurile. Avocatul apărării trebuie să fie informat imediat de fiecare dată când un document este trimis în acest mod; dacă acuzatul nu are avocat, instanţa trebuie să îi numească unul din oficiu.
20. Acest sistem de înştiinţare este folosit şi în cazul în care acuzatul „se sustrage urmăririi penale". [...]
Curtea de Casaţie a susţinut în mod constant că intenţia de a se sustrage arestului este implicită în cazul în care căutările poliţiei nu au avut succes. Această prezumţie există chiar dacă persoana în cauză, după ce s-a mutat fără să declare schimbarea de domiciliu, aşa cum prevede legea, nu a recurs la nici un subterfugiu pentru a evita arestarea. [...] în hotărârea nr. 98 din 2 iunie 1977, Curtea Constituţională a specificat totuşi că această prezumţie poate
fi răsturnată, nefiind deci irefutabilă.
[...]
8. Proces în lipsă (contumacie)
21. [...] Procesul în contumacie (în lipsă) [...] are loc atunci când acuzatul, după ce a fost citat în timp util, nu apare la audiere şi nici nu cere sau exprimă acordul ca procesul să aibă loc în absenţa sa.
22. Conform legislaţiei italiene, acuzatul care nu se prezintă are aceleaşi drepturi ca acuzatul care este prezent. [... ] Pentru această categorie de acuzaţi, termenul pentru a face recurs începe numai de la [...] data depunerii hotărârii în registrul instanţei care a adoptat-o.
C. „Recursul peste termen"
23. Conform jurisprudenţei italiene, persoanele care nu au declarat recurs şi care consideră ca nereglementară comunicarea hotărârii pot declara un „recurs peste termen". Termenele sunt aceleaşi ca în cazul unui recurs ordinar [...], dar în ambele cazuri ele încep să curgă de Ia data la care persoana în chestiune a aflat despre hotărâre [...]. în cazul unei
persoane considerate a „se sustrage urmăririi penale şi judecăţii", instanţa de recurs poate examina fondul [...] numai în cazul în care constată că nu s-au respectat regulile privind declararea acuzatului ca persoană care „se sustrage urmăririi penale şi judecăţii" ori regulile care reglementează comunicarea actelor procedurale; în plus, persoana în chestiune are obligaţia de a dovedi că nu a încercat să se sustragă justiţiei.
D. Apărarea acuzatului; regulile privind nulităţile
24. Procedurile vor fi nule dacă regulile privind participarea, asistarea şi reprezentarea acuzatului nu au fost respectate. Neîndeplinirea obligaţiei de citare [...] şi absenţa [...] avocatului acuzatului constituie motive de nulitate absolută, pe care instanţa trebuie să le ia în considerare [din oficiu] [...].
PROCEDURILE ÎN FAŢA COMISIEI
25. Dl Colozza s-a plâns Comisiei la 5 mai 1980. El a pretins că existaseră [...] încălcări ale articolului 6 al Convenţiei. [...] Reclamantul a afirmat că în nici un moment nu a avut cunoştinţă de procedurile instituite împotriva sa şi, în consecinţă, nu a fost în măsură să se apere în mod practic şi eficient. [...] Reclamantul a invocat şi articolul 13, susţinând că nu a avut nici un „remediu eficient" împotriva hotărârii Curţii Regionale Roma.
La 9 iulie 1982, Comisia [...] a declarat plângerea admisibilă sub aspectul articolului 6 şi inadmisibilă cu privire la celelalte capete de cerere. [...] Comisia a exprimat opinia unanimă că articolul 6 paragraful 1 a fost încălcat. [...]
ÎN DREPT
I. ÎNCĂLCAREA RECLAMATĂ A ARTICOLULUI 6 PARAGRAFUL 1
26. La audierile în faţa Curţii, avocatul reclamantului a susţinut că s-a încălcat paragraful 3(a) al articolului 6. La rândul ei, Comisia a luat în considerare cauza din perspectiva paragrafului 1; guvernul a negat că ar fi existat vreo încălcare de orice fel.
Curtea a amintit că garanţiile conţinute în paragraful 3 al articolului 6 sunt elementele constitutive [...] ale unui proces imparţial (a se vedea hotărârea din cazul Goddi). Având în vedere circumstanţele acestui caz şi garanţiile respective, Curtea consideră că ar trebui să examineze plângerea pe baza paragrafului 1, care prevede că:
„în hotărârea... oricărei acuzaţii în materie penală... orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil... de o instanţă [...]".
întrebarea esenţială este dacă recursul împotriva procedurii de citare a persoanelor de negăsit şi împotriva procedurilor de desfăşurare a unui proces în lipsă - pe motivul sustragerii de la judecată - (a se vedea şi paragraful 20) 1-a deposedat pe dl Colozza de dreptul garantat.
27. Deşi acest lucru nu este în mod expres menţionat în paragraful 1 al articolului 6, obiectul şi scopul articolului în ansamblu arată că o persoană „acuzată în materie penală" are dreptul să ia parte la audieri. Mai mult, subparagrafele (c), (d) şi (e) ale paragrafului 3 garantează „oricărui acuzat" dreptul de a se apăra „el însuşi", „de a întreba sau solicita audierea martorilor" şi „de a fi asistat gratuit de un interpret dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere" şi este dificil de stabilit cum îşi poate exercita persoana în cauză aceste drepturi fără a fi prezentă.
28. în cazul de faţă, Curtea nu are nevoie să determine dacă şi în ce condiţii un acuzat poate renunţa la dreptul său de a participa la audieri din moment ce oricum, potrivit juris- prudenţei stabilite de Curte, renunţarea la exercitarea unui drept garantat de Convenţie trebuie
stabilită într-o manieră inechivocă (a se vedea hotărârea Neumeister; hotărârea Le Compte, Van Leuven şi De Meyere; hotărârea Albert şi Le Compte).
De fapt, Curtea nu examinează aici cazul unui acuzat care fusese personal anunţat şi care, fiind astfel înştiinţat de motivele acuzării, să fi renunţat în mod expres la exercitarea dreptului său de a apărea în faţa instanţei şi de a se apăra în persoană. Autorităţile italiene, bazându-se pe nimic mai mult decât o presupunere (a se vedea paragrafele 12 şi 20), au tras concluzia, având în vedere statutul de „persoană care s-a sustras urmăririi penale şi judecăţii" pe care îl atribuiseră dlui Colozza, că existase o asemenea renunţare.
în opinia Curţii, această prezumţie nu a constituit un temei suficient. Din examinarea faptelor nu rezultă că reclamantul ar fi avut vreo idee despre deschiderea unor proceduri penale împotriva sa; se considera vag că ştia de acest lucru din notificările depuse iniţial la registrul judecătorului de instrucţie şi apoi la registrul Curţii. în plus, încercările de a-1 depista au fost inadecvate: ele s-au rezumat la apartamentul unde fusese căutat în van în 1972 [...] şi la adresa arătată în registrele grefierului general [...], deşi era ştiut că nu mai locuia acolo (a se vedea paragrafele 10 şi 12). în acest context, Curtea acordă o importanţă deosebită faptului că anumite direcţii ale biroului procurorului public şi ale poliţiei din Roma reuşiseră, în contextul unor alte proceduri penale, să obţină noua adresă a dlui Colozza (a se vedea paragraful 15); era deci posibilă localizarea lui, chiar dacă - aşa cum a menţionat guvernul pentru a se justifica - nu era disponibilă o bancă de date. Este greu de reconciliat situaţia constatată de Curte cu diligenţa cu care statele contractante trebuie să acţioneze pentru a avea siguranţa că drepturile garantate de articolul 6 sunt într-adevăr satisfăcute într-o manieră eficientă (vezi, mutatis mutandis, hotărârea Artico).
în concluzie, probele prezentate Curţii nu arată că dl Colozza a renunţat la exercitarea dreptului său de a apărea în faţa instanţei şi de a se apăra sau că a urmărit să se sustragă justiţiei. De aceea, nu este necesar să se decidă dacă o persoană acuzată de o faptă penală care într-adevăr se ascunde renunţă la beneficiul drepturilor în chestiune.
29. în opinia guvernului, dreptul de a lua parte în persoană la audieri nu are caracterul absolut pe care Comisia i-1 atribuie aparent în raportul său; acest drept trebuie să fie reconciliat, printr-un „echilibru rezonabil", cu interesul public şi mai ales cu interesele justiţiei.
Nu este responsabilitatea Curţii să elaboreze o teorie generală în acest domeniu (a se vedea, mutatis mutandis, hotărârea Deweer). Aşa cum guvernul a subliniat, imposibilitatea organizării unui proces în lipsă ar putea paraliza desfăşurarea procedurilor penale, întrucât ar putea conduce, de exemplu, la dispersarea probelor, la expirarea termenului limită pentru acuzare sau la o eroare judiciară. Cu toate acestea, în circumstanţele cazului, Curtea nu consideră că se justifică pierderea completă şi ireparabilă a dreptului de a lua parte la audieri. Când legislaţia internă permite organizarea unui proces în absenţa persoanei „acuzate în materie penală", care se găseşte în situaţia dlui Colozza, acea persoană trebuie, imediat ce află de proceduri, să poată obţine de la instanţa care a audiat-o o nouă hotărâre asupra fondului acuzaţiilor.
30. Statele contractante se bucură de o mare libertate de apreciere în alegerea mijloacelor menite să ofere siguranţa că sistemele lor legale respectă cerinţele articolului 6 paragraful 1 în acest domeniu. Sarcina Curţii nu este de a indica statelor care sunt aceste mijloace, ci de a stabili dacă s-a obţinut rezultatul cerut de Convenţie (a se vedea, mutatis mutandis, hotărârea De Cubber). Pentru aceasta, resursele oferite de legislaţia internă trebuie să se dovedească eficiente, iar persoana „acuzată în materia penală" care se află într-o situaţie similară celei în care se găseşte dl Colozza nu trebuie să fie obligată a dovedi că nu a încercat să se sustragă justiţiei sau că absenţa sa s-a datorat unui caz de forţă majoră.
31. Potrivit jurisprudenţei italiene, reclamantul era îndreptăţit să declare „recurs peste termen", cum de altfel a şi procedat (a se vedea paragrafele 14 şi 23).
Acest remediu nu satisface criteriile menţionate mai sus. Instanţa de recurs poate examina în drept şi în fapt fondul acuzării numai dacă constată că autorităţile competente nu au respectat regulile privind declararea acuzatului ca persoană care se sustrage justiţiei sau cele care reglementează comunicarea actelor procedurale; cu excepţia acestor situaţii, persoanei în cauză îi revine obligaţia de a dovedi că nu a încercat să se sustragă justiţiei (a se vedea paragraful 23).
în cazul de faţă, nici Curtea de Apel şi nici Curtea de Casaţie nu au îndreptat aspectul invocat de reclamant: prima s-a limitat la a declara recursul inadmisibil, iar a doua a concluzionat că declararea acuzatului ca persoană care se sustrage justiţiei era întemeiată (a se vedea paragrafele 16 şi 17).
32. Astfel, în final, cazul dlui Colozza nu a fost dezbătut în prezenţa sa, de o „instanţă" competentă în a determina toate aspectele cauzei.
în opinia guvernului, reclamantul însuşi a fost vinovat de această stare de lucruri deoarece nu a informat primăria de schimbarea adresei şi nici nu a luat iniţiativa, o dată ce a fost tratat ca persoană care se sustrage justiţiei, de a indica o adresă pentru trimiterea documentelor ori de a se preda.
Curtea nu vede cum ar fi putut dl Colozza alege a doua sau a treia variantă, pentru că nu s-a stabilit dacă el ştia într-un fel sau altul de procedurile instituite împotriva sa.
Prima variantă invocată de guvern nu constituie decât o abatere comună; consecinţele pe care i le-au atribuit autorităţile judiciare italiene sunt în mod vădit disproporţionate, având în vedere importanţa pe care dreptul la o judecată echitabilă îl are într-o societate democratică, în sensul Convenţiei (a se vedea, mutatis mutandis, hotărârea De Cubber menţionată mai sus).
33. A existat aşadar o încălcare a cerinţelor articolului 6 paragraful 1.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 50
34. Articolul 50 al Convenţiei prevede că:
[...]
35. Văduva reclamantului a pretins dreaptă compensare, dar a lăsat la latitudinea Curţii stabilirea valorii acesteia. Comisia a fost de acord cu acest lucru. Guvernul, deşi a contestat existenţa unei încălcări, a adoptat aceeaşi poziţie; totuşi, a ridicat problema valabilităţii înlocuirii reclamantului cu soţia sa, în cursul procedurilor.
[...]
36. Dna Colozza şi-a întemeiat cererea pe faptul că soţul ei executase o mare parte - aproximativ 6 ani - din sentinţa pronunţată. Ea a susţinut că acest lucru pricinuise amândurora suferinţe fizice şi psihice, precum şi pierderi financiare.
37. Guvernul a subliniat că perioada pe care dl Colozza o petrecuse în închisoare era rezultatul nu numai al sentinţei din 17 decembrie 1976, dar şi al altor sentinţe, fără legătură cu prezentul caz. Guvernul a arătat, de asemenea, că nu trebuie să se neglijeze comportamentul dlui Colozza.
38. Curtea consideră că în cazul de faţă o justă compensare poate fi justificată numai de faptul că reclamantul nu a beneficiat de garanţiile articolului 6. Deoarece Curtea nu poate face speculaţii în privinţa rezultatului procesului dacă lucrurile ar fi stat altfel, crede că, în mod rezonabil, poate considera că dl Colozza a suferit pierderea unor oportunităţi reale (a se vedea, mutatis mutandis, hotărârea Goddi). La aceasta se adaugă pagubele non-pecuniare suferite în mod evident de el şi de văduva sa.
Aceste elemente ale prejudiciului nu pot fi supuse unor calcule. Luându-le în considerare pe o bază echitabilă, aşa cum cere articolul 50, Curtea acordă dnei Colozza, care are statutul
154 HOTĂRÂRI ALE CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI
de „parte vătămată" (a se vedea, mutatis mutandis, hotărârea Deweer menţionată mai sus, şi, a contrario, hotărârea X versus Regatul Unit), o despăgubire de 6.000.000 de lire.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Hotărăşte că s-a încălcat articolul 6 paragraful 1;
2. Hotărăşte că statul pârât urmează sâ-i plătească dnei Colozza 6.000.000 (şase milioane) de lire ca justă compensare.
Redactată în limbile engleză şi franceză şi prezentată în şedinţă publică, în Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg la 12 februarie 1985.
Semnată:
Gerard Wiarda, preşedinte Marc-Andre Eissen, grefier
| ← Skoogstrom contra Suediei - Reclamant care nu a fost adus de... | Sanchez Reisse contra Elvetiei - Nerespectarea procedurilor de... → |
|---|
