Condron contra Marea Britanie - Dreptul la tăcere Interpretarea tăcerii
| Comentarii |
|
CEDO, secţia III, hotărârea Condron versus Marea Britanie, 2 mai 2000, 35718/97
Dreptul de a păstra tăcerea nu poate fi considerat drept unul absolut, iar pentru a verifica dacă este admisibil ca instanţele să tragă concluzii din tăcerea unui acuzat trebuie verificate circumstanţele cauzei.
Reclamanţii, ambii dependenţi de heroină, au fost acuzaţi de trafic cu heroină, după ce mai multe doze de droguri au fost găsite în apartamentul lor. Medicul care i-a examinat a considerat că, deşi se aflau sub influenţa drogurilor, pot să răspundă la întrebările poliţiştilor, în ciuda opoziţiei avocatului lor. Reclamanţii, deşi avertizaţi că omisiunea de a răspunde la întrebări poate fi interpretată în defavoarea lor în cursul procedurii şi au afirmat că au înţeles acest lucru, au preferat să răspundă cu „niciun comentariu” la toate întrebările ce le-au fost adresate. În cursul procesului, acest interogatoriu a fost administrat drept mijloc de probă. Reclamanţii au susţinut că heroina găsită era pentru uzul lor personal şi că obiectul care a fost văzut ca fiind dat unui vecin nu era o doză de droguri. Judecătorul a indicat juraţilor că au dreptul de a trage concluzii defavorabile din tăcerea reclamanţilor în cursul interogatoriilor. Reclamanţii au fost condamnaţi.
Art. 6. Dreptul la tăcere. Dreptul de a păstra tăcerea nu poate fi considerat drept unul absolut, iar pentru a verifica dacă este admisibil ca instanţele să tragă concluzii din tăcerea unui acuzat trebuie verificate circumstanţele cauzei. Curtea aminteşte că decizia de condamnare a unei persoane nu poate fi fondată exclusiv pe tăcerea acesteia, însă tăcerea poate fi luată în calcul în acele situaţii care implică necesitatea unei explicaţii din partea sa. În speţă, Curtea a constatat totuşi că reclamanţii au furnizat în cursul procesului explicaţiile necesare, susţinând că heroina era pentru consum propriu, iar vecinului i-au dat un alt obiect. În plus, în ciuda faptului că au afirmat că înţeleg de ce petrece, Curtea a constatat că momentul în care reclamanţii au păstrat tăcerea era un moment în care nu erau complet lucizi. De aceea, constatând că, deşi situaţia impunea o explicaţie din partea reclamanţilor, aceştia au oferit explicaţia respectivă, Curtea nu poate admite instrucţiunea oferită de judecător juriului pentru a interpreta tăcerea iniţială a reclamanţilor. În consecinţă, dreptul lor la tăcere a fost violat.
| ← Krcmár contra Republica Cehă - Comunicarea actelor dosarului... | Servesc contra Franței - Probe obţinute cu încălcarea... → |
|---|
