Servesc contra Franței - Probe obţinute cu încălcarea dreptului la tăcere Efecte
| Comentarii |
|
CEDO, secţia III, decizia Serves versus Franţa, 4 mai 2000, 38642/97
Utilizarea de către acuzarea unor elemente de probă obţinute prin constrângere sau prin presiuni, în contra voinţei acuzatului, contravine dreptului acestuia din urmă de a nu contribui la propria incriminare.
În cursul unei patrulări, militarii plasaţi sub comanda reclamantului în Republica centr-africană au deschis focul asupra unui braconier, care a fost rănit mortal. Pus la curent, reclamantul a ordonat soldaţilor său de a nu povesti cele petrecute şi a omis să îşi informeze superiorii asupra incidentului. Cu toate acestea, cele petrecute au fost descoperite de comandatul unităţii, care a declanşat o anchetă internă, care a constat în principal în interogarea celor implicaţi. Raportul realizat de către un ofiţer de rang înalt acredita teza după care braconierul a fost îngropat după ce fusese doar rănit, responsabilitatea reclamantului fiind calificată ca fiind gravă. Reclamantul a fost ulterior trimis în judecată pentru complicitate la omor, fiind condamnat la patru ani de închisoare, una dintre probele existente în dosarul penal fiind raportul realizat de către ofiţerii armatei, care conţinea şi declaraţii ale sale.
Art. 6. Echitabilitatea procedurii. În ceea ce priveşte utilizarea în cadrul procedurii penale a rapoartelor comandamentului militar, Curtea aminteşte că Convenţia nu reglementează regimul probelor. Totuşi, în materie penală, utilizarea de către acuzarea unor elemente de probă obţinute prin constrângere sau prin presiuni, în contra voinţei acuzatului, contravine dreptului acestuia din urmă de a nu contribui la propria incriminare. În speţă, rapoartele au fost redactate în urma unei anchete a comandamentului militar conduse de către un înalt ofiţer al armatei cu privire la aceleaşi fapte pentru care reclamantul a fost trimis în judecată în faţa instanţei penale. Pare evident că reclamantul a fost obligat să răspundă la întrebările ce i-au fost adresate în cadrul anchetei interne, întrucât interogatoriile au fost conduse de către superiorii săi ierarhici, iar refuzul de a răspunde îl putea supune unor sancţiuni disciplinare severe. Totuşi, pentru a concluziona existenţa unei violări a art. 6., este important de verificat importanţa acestor probe în cursul procesului penal. Or, în speţă, nu rezultă din hotărârea de condamnare că instanţa ar fi luat în calcul de o manieră cât de cât importantă declaraţiile făcute de către reclamant în cadrul anchetei interne a armatei, ci mai degrabă decizia de condamnare s-a fundament pe declaraţiile luate în cursul urmăririi penale şi a procedurii de judecată. De aceea, constatând că raportul respectiv nu a avut nicio implicaţie în privinţa condamnării reclamantului, Curtea a constatat că echitabilitatea procedurii nu a avut de suferit de pe urma depunerii acelui raport la dosarul cauzei, astfel încât plângerea este inadmisibilă, fiind vădit nefondată.
| ← Condron contra Marea Britanie - Dreptul la tăcere Interpretarea... | Ubach Mortes contra Andorei - Termen pentru depunere expertizei... → |
|---|
