Driemond Bouw BV contra Olandei - Motivarea hotărârii judecatoresti Obligaţia de a răspunde argumentelor părţilor Întinderea obligaţiei
| Comentarii |
|
CEDO, secţia I, decizia Driemond Bouw BV c. Olanda, 2 februarie 1999, 31908/96
Art. 6 obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, însă nu trebuie interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru toate argumentele avansate de către părţi.
Societatea reclamantă a angajat muncitori ai unei firme germane pentru a lucra în Olanda. Serviciile germane competente au emis certificate de detaşare pentru aceşti muncitori. În urma falimentului societăţii germane, reclamanta a fost pusă în situaţia de a plăti cotizaţii sociale ale muncitorilor pe care îi angajase şi pe care societatea germane nu le mai putea plăti. Societatea reclamantă a sesizat o instanţă cerând anularea acestei obligaţii. Instanţa a respins acţiunea arătând că, în speţă, nu existase o detaşare internaţională de personal pentru că muncitorii în cauză erau cetăţeni olandezi ce fuseseră angajaţi ca să realizez o lucrare pe teritoriul Olandei. Societatea reclamantă a formulat recurs în faţa comisiei centrale de recursuri, subliniind că societăţii germane nu i se adresase niciun apel de cotizare pentru securitate socială, astfel încât existase speranţa legitimă că societatea germană nu va fi supusă plăţii acestor cotizaţii. Comisia a respins recursul reclamantei, fără însă a se pronunţa asupra acestui din urmă argument.
Art. 6. Procedurile vizând plata cotizaţiilor de securitate socială intră sub incidenţa acestei dispoziţii. Art. 6 obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, însă nu trebuie interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru toate argumentele avansate de către părţi. Întinderea acestei obligaţii de motivare poate varia după natura deciziei şi nu poate fi analizată decât în lumina circumstanţelor fiecărei speţe. În speţă, litigiul viza problema de a şti dacă societatea reclamantă poate fi ţinută la plata cotizaţiilor de securitate socială pe care firma germană ar fi trebuit să le achite. Chestiunea decisivă era aceea de a şti dacă anumite prevederi legale aplicabile detaşării internaţionale fuseseră respectate, ceea ce ar fi dispensat societatea reclamantă de plata contribuţiilor. Raportat la argumentul la care instanţa de recurs nu a răspuns, Curtea a observat că prima instanţa ajunsese la concluzia că acele notificări fuseseră totuşi trimise companiei germane. În aceste condiţii, tăcerea instanţei de recurs poate fi considerat drept o respingere implicită a argumentului reclamantei, care nu mai putea fi considerat ca determinant pentru soluţionarea litigiului. De aceea, art. 6 a fost respectat, iar plângerea este vădit nefondată.
| ← Tanli contra Turciei - Decesul unei persoane aflată sub... | Vernon contra Marea Britanie - Contradictorialitate... → |
|---|
