Daktaras contra Lituaniei - Procurori Declaraţii publice Afirmarea culpabilităţii Distincţii
| Comentarii |
|
CEDO, secţia III, decizia Daktaras contra Lituania, 11 ianuarie 2000, 42095/98
Prezumţia de nevinovăţie nu poate împiedica autorităţile să informeze publicul asupra anchetelor penale în curs.
Reclamantul a fost condamnat de două ori în anii 70 pentru încăierare şi, mai târziu, pentru alte infracţiuni de violenţă. În 1996, reclamantul a fost arestat de către procurori sub acuzaţia de a fi membru al unei organizaţii de crimă organizată, fiind acuzat în principal de a participat la o bătaie şi că a cerut şi obţinut răscumpărare pentru o maşină furată. De asemenea, a mai fost inculpat pentru o serie de alte infracţiuni, inclusiv şantaj. Reclamantul a fost condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare, judecătorul considerând că, aşa cum au afirmat mai mulţi martori, reclamantul era liderul grupării. Reclamantul, pe care media în descria precum un şef mafiot, a făcut obiectul unei atenţii speciale din partea organelor de presă în special odată cu începerea procedurilor penale împotriva sa. Mai mulţi funcţionari de rang înalt, între care procurorul general adjunct, l-au desemnat în presă pe reclamant ca fiind unul dintre capii crimei organizate.
Art. 6 § 2. Ţinând cont de dreptul persoanelor de a comunica şi primi informaţii, această dispoziţie nu poate împiedica autorităţile să informeze publicul asupra anchetelor penale în curs, însă impune acestor autorităţi că acţioneze cu discreţie şi cu circumspecţia necesară respectării prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură o persoană anchetată penal. Din acest punct de vedere, Curtea a considerat că trebuie făcută o distincţie între declaraţiile care îl a considerat pe reclamant drept vinovat şi cele care nu evocă altceva decât o stare de suspiciune.
În speţă, Curtea a considerat că declaraţiile mai multor înalţi funcţionari şi procurori în presă nu au fost declaraţii oficiale, ele fiind făcute într-un context politic, cu scopul de explica publicului motivele arestării reclamantului. Aceste declaraţii nu menţionau decât implicit trecutul său infracţional fără a încuraja cititorii să creadă că reclamantul este vinovat în procedura penală deschisă împotriva lui. Curtea aminteşte că, atunci când se declanşează o campanie de presă violentă la adresa unei persoane trimise în judecată, elementul determinant stă nu în teama acuzatului că maniera în care presa îl înfăţişează ar putea afecta negativ modul în care judecătorul va stabili vinovăţia sa, ci în faptul de a şti dacă această teamă este obiectiv justificată. În speţă, presa l-a prezentat pe reclamant drept un şef mafiot de multă vreme. Cu toate acestea, reclamantul a fost achitat pentru o parte din acuzaţiile ce i-au fost aduse, fiind condamnat doar pentru două infracţiuni. În aceste condiţii, Curtea a considerat că nu există niciun motiv obiectiv care să conducă la ideea după care campania de presă împotriva reclamantului ar fi influenţat judecătorii.
| ← Tirado Ortiz şi Lozano Martin contra Spaniei - Dreptul la... | Cruz Varas si altii contra Suediei - Expulzare Riscul de a fi... → |
|---|
