Hibbert contra Olandei - Prezumarea nevinovăţiei Obligaţiile judecătorului
| Comentarii |
|
CEDO, secţia I, decizia Hibbert versus Olanda, 26 ianuarie 1999, 38087/97
O constatare a unei instanţe de judecată care sugerează culpabilitatea unei persoane este în contradicţie cu prezumarea nevinovăţiei.
La 24 septembrie 1991, suspectat de furt calificat, reclamantul a fost arestat. La 20 decembrie 1991, o instanţă de fond l-a achitat pe reclamant, din cauza lipsei unor probe suficiente ale vinovăţiei şi a dispus punerea sa în libertate. Instanţa de apel a infirmat sentinţa de achitare şi a dispus condamnarea reclamantului la 2 ani de închisoare. Sesizată cu un recurs, instanţa supremă a dispus casarea deciziei de condamnare şi trimiterea cauzei spre rejudecare în faţa instanţei de apel. În urma rejudecării, reclamantul a fost achitat din cauza lipsei unor probe suficiente ale vinovăţiei. În consecinţă, reclamantul a cerut reparaţii financiare pentru detenţia suferită şi plata cheltuielilor de judecată, însă cererile sale au fost respinse.
Art. 6 § 2. O constatare a unei instanţe de judecată care sugerează culpabilitatea unei persoane este în contradicţie cu prezumarea nevinovăţiei, în timp ce o simplă referinţă la o stare de suspiciune a fost considerată, în jurisprudenţa a constatat a Curţii, ca fiind admisibilă. În speţă, refuzul instanţelor de a acorda vreo despăgubire reclamantului s-a fondat pe faptul că mai mulţi martori au susţinut vinovăţia sa, astfel încât existau motive rezonabile de a crede că acesta săvârşise o infracţiune, ceea ce a justificat, în mod licit, arestarea sa preventivă. În consecinţă, decizia instanţelor de respingere a cererii de desdăunare a reclamantului nu violează prezumţia de nevinovăţie a acestuia.
| ← Allenet de Ribemont contra Franţei - Înalţi oficiali de stat... | Tirado Ortiz şi Lozano Martin contra Spaniei - Dreptul la... → |
|---|
