Heaney şi McGuinness contra Irlandei - Dreptul la tăcere Domeniul de aplicabilitate
| Comentarii |
|
CEDO, secţia IV, hotărârea Heaney şi McGuinness contra Irlanda, 21 decembrie 2000, 34720/97
Art. 6 garantează oricărei persoane dreptul de a nu se autoincrimina, indiferent de situaţia în care intervine o astfel de obligaţie.
Cei doi reclamanţi au fost arestaţi sub acuzaţia de comiterea unor acte de terorism. După ce li s-a comunicat că au dreptul de a păstra tăcerea, ofiţerii de poliţie le-au cerut, în baza art. 52 din legea din 1939 privind infracţiunile contra statului, să furnizeze detalii asupra locului în care se aflau la momentul la care s-au comis infracţiunile în cauză. Reclamanţii au refuzat să răspundă la aceste întrebări şi, din cauza refuzului de a oferi informaţii privind locul în care se aflau la momentul faptelor, au fost condamnaţi la câte şase luni de închisoare, în baza aceleiaşi dispoziţii legale din legea din 1939.
Art. 6 § 2. Reclamanţii erau acuzaţi în materie penală, câtă vreme au fost reţinuţi şi interogaţi cu privire la unele infracţiuni, chiar dacă nu existau acte formale de începere a procedurii penale împotriva lor şi nici nu s-a mai declanşat o astfel de procedură. În general, Curtea a considerat că achitarea sau absenţa unei proceduri de fond împiedică o persoană să se poate pretindă victimă a unei violări a drepturilor sale prevăzute de art. 6 din Convenţie. Totuşi, Curtea a mai constatat anterior violări ale art. 6 § 2 şi în absenţa condamnării, în special pentru că violarea dreptului la prezumarea nevinovăţiei nu vizează doar drepturi de natură procedurală. În speţă, exercitarea dreptului de tăcere pe care îl recunoaşte art. 6 din Convenţie a condus la impunerea unei sancţiuni penale, astfel încât reclamanţii se pot pretinde victime ale violării drepturilor lor prevăzute în art. 6 § 2.
Curtea a considerat că dreptul reclamaţilor de a păstra tăcerea a fost complet anulat prin aplicarea acelei dispoziţiile legale, întrucât cei doi aveau fie opţiunea de a vorbi, fie aceea de a suporta sancţiuni penale. Curtea a considerat că astfel legea internă conduce la obţinerea unor declaraţii printr-o formă de constrângere extrem de dură, ceea ce contravine dreptului la tăcere, iar preocupările pentru asigurarea securităţii şi a ordinii publice nu pot justifica o astfel de prevedere legală. De aceea, prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la un proces echitabil al reclamanţilor a fost violat.
| ← Staines contra Marea Britanie - Prezumarea nevinovăţiei... | Telfner contra Austriei - Prezumtia de nevinovăţie Sarcina... → |
|---|
