Tirado Ortiz şi Lozano Martin contra Spaniei - Dreptul la tăcere Obligaţia de furniza probe biologice
| Comentarii |
|
CEDO, secţia IV, decizia Tirado Ortiz şi Lozano Martin versus Spania, 22 iunie 1999, 43486/98
Obligaţia impusă unui conducător auto suspectat de conducere în stare de ebrietate de a se supune unui examen de sânge nu este contrară principiului prezumţiei de nevinovăţie.
Primul reclamant, suspectat de conducere în stare de ebrietate, şi al doilea reclamant, implicat într-un accident de maşină, au refuzat să se supună testului de stabilire a alcoolemiei impus de către organele de poliţie. În consecinţă, cei doi au fost condamnaţi la câte şase luni pentru refuzul de a se supune ordinelor unui agent de poliţie, după ce instanţa constituţională spaniolă a concluzionat că obligaţia de supune la testul de stabilire a alcoolemiei nu constituie o auto-incriminare, iar ingerinţa în viaţa privată a celor doi a fost necesară asigurării siguranţei rutiere.
Art. 6 § 2. Chiar dacă nu este expres reglementat în art. 6, dreptul la tăcere şi unul dintre componentele sale, respectiv dreptul de a nu contribui la propria incriminare, sunt norme internaţionale general admise, situate în centrul noţiunii de proces echitabil. Astfel, dreptul de a nu contribui la propria incriminare presupune că acuzarea trebuie să îşi susţină cauza fără a recurge la probe obţinute prin presiuni sau constrângeri asupra celui acuzat. Acest drept este legat în bună măsură de dreptul inculpatului la prezumarea nevinovăţiei sale. În acelaşi timp, dreptul de a nu contribui la propria incriminare trimite la dorinţa celui acuzat de a păstra tăcerea. Or, acest drept nu priveşte şi utilizarea de date, chiar obţinute prin mijloace coercitive, care există independent de voinţa suspectului, precum documentele obţinute prin executarea unui mandat de percheziţie ori probele biologice. Organele Convenţiei stabiliseră de multă vreme că obligaţia impusă unui conducător auto suspectat de a conduce în stare de ebrietate de a se supune unui examen de sânge nu este contrară principiului prezumţiei de nevinovăţie. În speţă, situaţia este similară. Testul de depistare a alcoolemiei a fost solicita de către agentul de circulaţie pentru că reclamantul părea să fi comis o infracţiune. Această măsură, existentă în toate statele europene, este însoţită de garanţii satisfăcătoare împotriva abuzurilor, astfel încât art. 6 din Convenţie nu a fost violat.
| ← Hibbert contra Olandei - Prezumarea nevinovăţiei Obligaţiile... | Daktaras contra Lituaniei - Procurori Declaraţii publice... → |
|---|
