Staines contra Marea Britanie - Prezumarea nevinovăţiei Sarcina probei
| Comentarii |
|
CEDO, secţia III, decizia Staines contra Marea Britanie, 16 mai 2000, 41552/98
Dreptul de a nu contribui la propria incriminare presupune că, într-o cauză penală, acuzarea să încerce să îşi fondeze argumentele contra celui acuzat fără a recurge la elemente de probă obţinute prin constrângere sau presiuni, în ciuda voinţei inculpatului.
Reclamanta, expert-contabil, a fost condamnată pentru practici bursiere ilegale. Ea a luat masa cu P., un alt expert contabil a cărui societate era implicată într-o ofertă publică de achiziţie a altei societăţi. Puţin după masă, reclamanta l-a sfătuit pe tatăl său să cumpere acţiuni ale societăţii ce va face obiectul unei oferte publice de cumpărare. Câţiva ani mai târziu, inspectori ai ministerului comerţului şi industriei au fost desemnaţi pentru a ancheta operaţiunile bursiere ale societăţii. Reclamanta a furnizat, în mod benevol, inspectorilor o notă scrisă în care afirma că, în cursul prânzului pe care l-a luat împreună cu P., acesta din urmă nu a relevat nicio informaţie care să îi permită să deducă care era societatea vizată de oferta publică de achiziţie. Reclamanta şi-a menţinut această declaraţie şi în cursul unei întâlniri ulterioare pe care a avut-o cu inspectorii. Reclamanta a fost convocată la audieri oficiale în cursul cărora, potrivit legii din 1986 privind serviciile financiare, avea obligaţia de a răspunde sub jurământ inspectorilor. Reclamanta a păstrat declaraţiile oferite anterior. În cursul procedurii penale care s-a desfăşurat împotriva sa, reclamanta a invocat declaraţiile făcute inspectorilor, inclusiv ultima dintre ele, şi a refuzat să depună mărturie. Într-un final, reclamanta a fost condamnată.
Art. 6 § 2. Dreptul la tăcere. Dreptul de a nu contribui la propria incriminare presupune că, într-o cauză penală, acuzarea să încerce să îşi fondeze argumentele contra celui acuzat fără a recurge la elemente de probă obţinute prin constrângere sau presiuni, în ciuda voinţei inculpatului. În speţă, Curtea a observat că reclamanta a fost ţinută, în baza legii din 1986, să se prezinte în faţa inspectorilor şi să răspundă sub jurământ întrebărilor ce i-au fost adresate. Totuşi, la acel moment, ea făcuse deja, în mod spontan, fără să i se ceară, declaraţii inspectorilor. În cursul declaraţiilor sale, ea nu a renunţat la ideea după care P. nu i-a transmis nicio informaţie privind societatea ce urma să facă obiectul ofertei publice. Reclamanta nu a formulat nicio obiecţiune în cursul procesului pe motiv că acuzarea s-ar fi servit de declaraţiile pe care le-a făcut inspectorilor, ci, din contră, le-a invocat în favoarea sa. Curtea a considerat că o declaraţie obţinută sub constrângere, care este lipsită de orice conţinut incriminator, precum declaraţiile ce îl disculpă pe autorul lor sau simple informaţii asupra unor chestiuni de fapt, pot, în consecinţă, să fie folosite pentru a contrazice sau a arunca un dubiu asupra altor declaraţii ale celui acuzat. În consecinţă, în speţă, dreptul de nu contribui la propria incriminare al reclamantei nu a fost violat.
| ← Asan Rushiti contra Austriei - Achitare Consecinţe asupra... | Heaney şi McGuinness contra Irlandei - Dreptul la tăcere... → |
|---|
