DARREN OMOREGIE contra Norvegiei - Decizia de expulzare şi impunerea interdicţiei de şedere unui imigrant ilegal, căsătorit cu un cetăţean al statului respondent şi tată al unui copil: neîncălcare.
| Comentarii |
|
Cauza DARREN OMOREGIE şi alţii împotriva Norvegiei (nr. 265/07), hotărârea din 31 iulie 2008 [Secţia I]
în fapt
Primul reclamant, un cetăţean nigerian, a intrat în Norvegia în 2001 şi a solicitat azil. Cererea sa a fost respinsă în luna mai 2002. în timpul judecării apelului său formulat împotriva acelei decizii, i s-a eliberat un permis temporar de muncă şi s-a dispus suspendarea executării, dar în niciun moment nu i s-a permis să locuiască legal în Norvegia. A cunoscut-o pe cea de a doua reclamantă, cetăţean norvegian, în octombrie 2001 şi au început să coabiteze ca şi cuplu în martie 2002. In septembrie 2002, Comisia pentru imigranţi i-a respins cererea de apel şi i s-a solicitat să părăsească ţara până la sfârşitul lunii. Din acel moment, şederea sa în Norvegia era nelegală. în februarie 2003, primul reclamant s-a căsătorit cu cea de a doua reclamantă, solicitând pe acest temei dreptul de şedere. Cu toate acestea, cererea sa a fost din nou respinsă. în august 2003, Direcţia pentru imigranţi a emis un ordin de expulzare a primului reclamant pentru depăşirea perioadei de şedere şi lipsa permisului de muncă. In ciuda acestui fapt el a continuat să locuiască cu cea de a doua reclamantă în Norvegia şi în septembrie 2006 cuplul a avut un copil, cel de al treilea reclamant. în martie 2007, primul reclamant a fost expulzat în Nigeria.
în drept
Imixtiunea în dreptul reclamantului la respectarea vieţii de familie era prevăzută de lege şi urmărea scopul legitim al prevenirii dezordinii sau săvârşirii unor infracţiuni şi al protejării bunăstării economice a ţării. Cât despre necesitatea unor astfel de măsuri, Curtea a notat ca primul reclamant era major când a venit pentru prima dată în Norvegia iar legăturile sale cu cea de a doua reclamantă şi cu cel de-al treilea reclamant s-au format ulterior. Condiţia esenţială a expulzării lui -încălcări grave şi repetate ale regulilor imigraţiei - a fost îndeplinită. în ceea ce priveşte relaţia sa cu cea de a doua reclamantă, cuplul nu putea avea în niciun moment, anterior căsătoriei, o speranţă rezonabilă că primului reclamant i se va acorda permisiunea să rămână în Norvegia şi nu era îndreptăţit să spere că îi putea fi acordat un drept de rezidenţă prin punerea autorităţile norvegiene în fata faptului împlinit al prezenţei sale în ţară. Consideraţii asemănătoare se aplicau naşterii celui de-al treilea reclamant, care nu putea constitui prin ea însăşi un motiv al îndreptăţirii sale la rămânerea în ţară.
Dacă legăturile primului reclamant cu Nigeria erau puternice, cele cu Norvegia erau comparativ mai slabe, cu excepţia legăturilor familiale formate în timpul procedurilor cu ceilalţi doi reclamanţi. Cel de-al treilea reclamant se afla încă la o vârstă la care se putea adapta în Nigeria şi chiar dacă cea de a doua reclamantă ar fi întâmpinat, probabil, unele dificultăţi şi inconveniente în stabilirea sa în Nigeria, nu existau totuşi obstacole insurmontabile în dezvoltarea în Nigeria a unei vieţi de familie, chiar şi numai prin vizite periodice făcute de cel de al doilea şi al treilea reclamant. în ceea ce priveşte interzicerea intrării pentru o durată de cinci ani, scopul acestei măsuri era să asigure faptul că imigranţii nu subminau implementarea efectivă a regulilor referitoare la controlul imigraţiei. în plus, primul reclamant putea solicita acordarea permisului de intrare după doi ani. Prin urmare, autorităţile naţionale nu au acţionat arbitrar şi nici nu au depăşit în alt mod marja lor de apreciere.
Concluzie: neîncălcare (5 voturi contra 2).
| ← I. contra Finlandei - Protecţia insuficientă împotriva... | KAIC contra Croaţiei - Compensaţie insuficientă pentru durata... → |
|---|
