Deţinut Regim de izolare Condiţii - Bastone contra Italiei
| Comentarii |
|
CEDO, secţia II, decizia Bastone versus Italia, 18 ianuarie 2005, 59638/00
Interdicţia unui deţinut de a avea contacte cu ceilalţi deţinuţi din raţiuni de securitate, disciplină şi protecţia a celorlalţi nu constituie prin sine însăşi un tratament inuman.
După ce reclamantul a fost condamnat pentru tentativă de omor şi a fost acuzat de complicitate la omor, fapte legate de mafia, Ministerul de Justiţie, ţinând cont de periculozitatea reclamantului, a emis o hotărâre speciale prin care acestuia i se impunea un regim de detenţie specială. Acest regim special prevedea mai multe restricţii ale libertăţilor acestuia, în special o limitare a vizitelor familiei sale – maximum o vizită de o oră pe lună – a dreptului de a se plimba – maximum două ore pe zi – interdicţia de a avea legături cu terţe persoane, de a utiliza telefonul, de a organiza activităţi culturale, recreative ori sportive şi de organiza activităţi artizanale. Reclamantul a fost supus acestui regim de la finele lui aprilie 1993 până la începutul lunii septembrie 2003. În iunie 1997, reclamantului i s-a dat dreptul de a vorbi la telefon o dată pe lună timp de o oră cu familia sa, în locul vizitei familiei sale. În iunie 1998, limitarea timpului de plimbare a fost suprimată, iar în decembrie 2002 a fost reintrodusă, însă ea a constat în dreptul a de sta 4 ore pe zi în afara celulei, din care 2 ore în are liber.
Art. 3. Tratament inuman. Interdicţia de a avea contacte cu ceilalţi deţinuţi din raţiuni de securitate, disciplină şi protecţia a celorlalţi nu constituie prin sine însăşi un tratament inuman. În speţă, reclamantul nu a fost supus unei izolări senzoriale nici unei izolări sociale absolute, însă contacte sale erau limitate. Restricţiile vizau de asemenea frecvenţa contactelor cu familia sa, precum şi alte activităţi sociale din penitenciar. Totuşi, aceste interdicţii au fost motivate de gravitatea faptelor comise, legate de activitatea mafiei şi de dorinţa de a împiedica orice formă de contact cu structurile organizaţiei infracţionale din care făcea parte. Reclamantul nu a probat că scopul autorităţilor italiene era lipsit de fundament ori nerezonabil. În plus, interdicţia de a lucra în celulă nu se aplica decât acelor activităţi care presupuneau utilizarea unor obiecte care se pot utiliza ca şi arme, ceea ce se justifică prin nivelul de securitate care trebuie asigurat. Ţinând cont şi de vârsta şi de starea de sănătate a reclamantului, acest regim special de detenţie nu a atins minimul necesar de gravitate pentru a cădea sub incidenţa art. 3. De aceea, acest capăt de plângere este în mod vădit nefondat.
Art. 8. Viaţă familială. Chiar dacă orice detenţie este susceptibilă să atragă o restricţie a vieţii familiale, este esenţial pentru respectul vieţii familiale a deţinuţilor ca administraţia penitenciarului să permită deţinuţilor să păstreze contacte cu familia lor. În speţă, reclamantul a fost supus un regim de detenţie care antrena limitări suplimentare a contactelor cu familia ca urmare a numărul limitat al vizitelor – o dată pe lună – şi a lipsei de intimitate a acestora. Această ingerinţă în dreptul al viaţă familială al reclamantului era prevăzută de lege şi viza un scop legitim. Regimul special de detenţie viza tăierea legăturilor deţinutului cu mediul său mafiot. În fapt, era mai mult de posibil ca relaţiile familiale să fi jucat un rol primordial în funcţionarea organizaţiei criminale din care făcea parte reclamantul. De aceea, restricţiile impuse reclamantului cu privire la relaţiile sale familiale pot fi socotite ca măsuri necesare într-o societate democratică pentru protecţia ordinii şi prevenirea infracţiunilor. În consecinţă, şi acest capăt de plângere este inadmisibil, fiind în mod vădit nefondat.
| ← Ancheta eficace Criterii de determinare - Ramsahai contra Olandei | Condiţii de detenţie Tratament degradant - Mayzit contra Rusiei → |
|---|
