DICKSON contra Marii Britanii - Refuzul de a permite inseminarea artificială, solicitată de către un deţinut,
| Comentarii |
|
Cauza DICKSON împotriva Marii Britanii (nr. 44362/04), hotărârea din 4 decembrie 2007 [GC]
În fapt
Reclamanţii sunt doi soţi care s-a cunoscut prin intermediul corespondenţei purtată în penitenciar, în timp ce executau pedepse cu închisoarea. Soţul a fost condamnat pentru omor, iar eliberarea sa nu a fost programată înainte de anul 2009. El nu are niciun copil. Soţia sa a executat pedeapsa şi are trei copii din alte relaţii. Reclamanţii au solicitat facilitarea inseminării artificiale pentru a putea avea un copil împreună, argumentând că în alt mod nu ar fi posibil, dată fiind eliberarea soţului cel mai devreme în 2009 şi vârsta soţiei (născută în anul 1958). Secretarul de stat a refuzat cererea lor, explicând că potrivit politicii generale referitoare la cererile de inseminare artificială făcute de deţinuţi, acestea pot fi aprobate doar în „circumstanţe excepţionale". Motivul refuzului a fost acela că relaţia reclamanţilor nu a fost niciodată testată în mediul obişnuit al vieţii de zi cu zi, că prevederile legale privind interesul oricărui copil ce ar putea fi conceput în acest mod sunt insuficiente, că mama şi copilul pot beneficia doar de un ajutor limitat şi că tatăl copilului nu ar fi alături de copil o parte importantă din copilăria sa. A fost de asemenea avut în vedere faptul că pedeapsa nu şi-ar mai atinge scopul dacă reclamantului i s-ar permite să uzeze de inseminarea artificială în timp ce se află în penitenciar. Apelul reclamanţilor a fost respins.
În drept
Art. 8 era aplicabil prin aceea că refuzul de a facilita inseminarea artificială priveşte atât viaţa privată a reclamantului, cât şi viaţa de familie, această noţiune încorporând dreptul de respecta decizia lor de deveni părinţi genetici. Drepturile prevăzute de Convenţie au fost menţinute în timpul detenţiei, astfel încât orice restrângere trebuie să fie justificată atât de faptul că era o consecinţă necesară şi inevitabilă a detenţiei, cât şi de faptul că exista o legătură între restrângere şi situaţia prizonierului. O restrângere nu putea fi bazată doar pe faptul că ar ofensa opinia publică. Chestiunea în discuţie
era dacă a existat un echilibru just între interesul public şi cel privat.
a) Interesele contradictorii - în ceea ce priveşte interesele reclamanţilor, a fost acceptat faptul că inseminarea artificială rămânea singura speranţă realistă a reclamanţilor de a avea un copil împreună, dată fiind vârsta soţiei şi data eliberării soţului. Era evident că reprezenta o chestiune de importanţă vitală pentru ei. Guvernul a invocattrei justificări ale politicii sale: faptul că pierderea oportunităţii de a deveni tatăl unui copil era o consecinţă necesară şi inevitabilă a detenţiei, că încrederea publică în sistemul penitenciar ar fi subminată dacă persoanelor vinovate de comiterea unor infracţiuni grave li s-ar permite să conceapă copii şi că durata absenţei părintelui ar avea un impact negativ atât asupra copilului, cât şi asupra societăţii ca întreg. La primul punct, Curtea a notat că, dacă imposibilitatea de a deveni tată era consecinţa deţinerii, ea nu era una inevitabilă, deoarece nu s-a sugerat că permisiunea de a beneficia de tehnicile de inseminare artificială ar pune probleme de securitate sau ar supune statul unor pretenţii de natură financiară sau administrativă. în ceea ce priveşte încrederea publică în sistemul penitenciar, deşi acceptă că pedepsirea rămâne unul din scopurile detenţiei, Curtea a subliniat evoluţia politicii penale europene în sensul creşterii importanţei scopului de reabilitare al deţinerii, în mod special evoluţia spre sfârşitul pedepselor cu închisoarea pe termen lung. Deşi statele au obligaţia de a asigura protecţia efectivă a copiilor, aceasta nu poate merge atât de departe încât să împiedice părinţii să conceapă în circumstanţe ca cele ale reclamanţilor, în special având în vedere faptul că soţia se afla în libertate şi putea avea grijă de orice copil conceput, până la eliberarea soţului său.
b) Echilibrul între interesele contrarii şi marja de apreciere - Acesta este un domeniu în care Statele contractante se bucură de o mare marjă de apreciere, de vreme ce Curtea, care şi-a exprimat aprobarea pentru vizitele conjugale, ce ar putea exclude necesitatea facilitării inseminării artificiale, nu a interpretat totuşi Convenţia în sensul impunerii statelor contractante a obligaţiei de a adopta prevederi pentru astfel de vizite. Cu toate acestea, modul în care a fost efectiv concepută politica guvernului exclude orice punere în balanţă a intereselor particulare şi publice aflate în concurs şi împiedică evaluarea proporţionalităţii restrângerii în orice caz individual. Aceasta impunea o sarcină excepţională, excesiv de severă reclamanţilor, care trebuiau să demonstreze atât faptul că privarea de facilităţile de inseminare artificială putea împiedica complet concepţia, cât şi faptul că circumstanţele cazului erau excepţionale în sensul unui criteriu anume. în acest mod, s-a stabilit politica existenţei unui prag atât de înalt (al probaţiunii), încât nu permitea un echilibru între interesele contradictorii sau o evaluare a propor-ţionalităţii restricţiei de către secretarul de stat sau de către instanţele interne. Nu a părut nici că exerciţiul unui astfel de echilibru sau evaluări a fost avut în vedere atunci când această politică a fost structurată iniţial. Faptul că doar câteva persoane puteau fi afectate nu este relevant. Absenţa unei astfel de evaluări trebuie văzută ca fiind în afara oricărei marje acceptabile de apreciere, astfel încât nu a existat un echilibru just între interesul public şi cel privat. Concluzie: încălcare (12 voturi contra 5).
Art. 41: 5.000 euro în solidar daune morale.
| ← VIDAS contra Croaţiei - Eficacitatea unui remediu referitor la... | PHINIKARIDOU contra Ciprului - Imposibilitatea promovării unei... → |
|---|
