MAUMOUSSEAU şi WASHINGTON contra Franţei - Revenirea unui copil alături de tatăl lui, în Statele Unite, în baza Convenţiei de la Haga privind aspectele civile ale răpirii internaţionale de copii
| Comentarii |
|
Cauza MAUMOUSSEAU şi WASHINGTON împotriva Franţei (nr. 39388/05), hotărârea din 6 decembrie 2007 [secţia a lll-a]
În fapt
Reclamanţii sunt Sophie Maumousseau, o resortisantă franceză rezidentă în Franţa, şi fiica acesteia, Charlotte Washington, născută în Statele Unite, de naţionalitate franceză şi americană, locuind la tatăl său, în Statele Unite. Cererea vizează întoarcerea Charlottei în Statele Unite, în vârstă de patru ani la acea vreme, dispusă de instanţele franceze în temeiul Convenţiei de la Haga şi deciziei justiţiei americane care i-a încredinţat fetiţa tatălui său. Copilul, care îşi avea reşedinţa obişnuită în Statele Unite, a venit să îşi petreacă vacanţa alături de mama sa, în Franţa, în martie 2003, înainte ca aceasta să decidă a nu se mai întoarce în Statele Unite şi să păstreze fetiţa alături de ea.
în mai 2000, doamna Maumousseau s-a căsătorit cu David Washington, un resortisant american. Charlotte s-a născut din uniunea acestora, în august 2000. Apoi, cuplul a traversat o gravă criză conjugală. în martie 2003, doamna Maumousseau, cu acordul soţului, a luat-o pe Charlotte în Franţa, pentru petrecerea vacanţei, la părinţii ei. în final, ea a decis să rămână în Franţa împreună cu fiica sa şi să nu se mai întoarcă în Statele Unite, în pofida cererilor repetate ale soţului ei. în septembrie 2003, un tribunal american a încredinţat-o provizoriu pe Charlotte tatălui ei, la care i-a stabilit şi reşedinţa principală şi i-a ordonat doamnei Maumousseau predarea imediată a copilului. Cu această ocazie, tatăl Charlottei a sesizat autoritatea centrală americană, care, în baza Convenţiei de la Haga din 1980 privind aspectele civile ale răpirii internaţionale de copii, a adresat
autorităţii centrale franceze, în principal, o cerere privind reîntoarcerea Charlottei în Statele Unite.
întrucât doamna Maumousseau a refuzat să predea copilul tatălui, parchetul francez a deschis o procedură împotriva acesteia. în primă instanţă, tribunalele franceze au apreciat că nu era necesar a se dispune întoarcerea Charlottei în Statele Unite, în virtutea existenţei unui „risc grav de a fi într-o situaţie intolerabilă", în sensul Convenţiei de la Haga din 1980. în paralel, tribunalul american i-a încredinţat tatălui în mod exclusiv copilul şi a dispus întoarcerea acestuia, în apel, judecătorii francezi au dispus, în mai 2004, întoarcerea imediată a Charlottei la locul de reşedinţă obişnuită din Statele Unite, pe motiv că nu a fost demonstrată existenţa unui risc grav, de natură fizică sau psihică, la care ar expune-o această întoarcere, şi care ar plasa-o într-o situaţie intolerabilă. Curtea de Casaţie, printr-un reviriment al jurisprudenţei, a conformat această hotărâre în iunie 2005.
în iulie 2004, doamna Maumousseau a fost informată că se face vinovată de o infracţiune penală, pentru că se opunea întoarcerii fiicei sale, însă a refuzat să execute hotărârea dată în apel şi prin care se dispunea întoarcerea fiicei sale în Statele Unite. La sfârşitul lunii septembrie 2004, un procuror asistat de patru poliţişti a pătruns în şcoala maternală în care se afla Charlotte, în scopul executării hotărârii. Doamna Maumousseau, părinţii acesteia, precum şi personalul şcolii şi mai mulţi săteni au opus rezistenţă fizică forţelor de ordine, formând un baraj în jurul copilului. Datorită acestei rezistenţe, însoţite de lovituri şi insulte de ambele părţi, procurorul a renunţat provizoriu la executarea hotărârii.
Sesizat de doamna Maumousseau, judecătorul pentru copii a ordonat plasamentul provizoriu al Charlottei cu drept de vizită pentru fiecare părinte, apoi curtea de apel a dispus ca Charlotte să fie trimisă tatălui ei, în aplicarea deciziilor justiţiei americane şi a hotărârii din mai 2004 fondate pe Convenţia de la Haga. A doua zi, la 4 decembrie 2004, fetiţa a părăsit teritoriul francez, plecând spre Statele Unite.
în februarie 2006, judecătorul american a admis cererea tatălui Charlottei, prin care s-a cerut restrângerea dreptului de vizită al doamnei Maumousseau, drept pe care aceasta nu şi-l mai putea exercita decât sub supraveghere şi după depunerea paşaportului şi plata unei cauţiuni de 25.000 dolari. în aprilie 2007, judecătorul francez a pronunţat divorţul şi a stabilit reşedinţa Charlottei la mama acesteia, cu un drept de vizită pentru tată.
în cererea sa, doamna Maumousseau susţinea că întoarcerea fiicei sale, în vârstă de patru ani, în Statele Unite, era contrară interesului copilului şi o va plasa într-o situaţie intolerabilă, având în vedere vârsta sa foarte mică. Ea a mai afirmat şi faptul că năvălirea poliţiei judiciare în şcoala maternală în care se afla Charlotte i-a lăsat acesteia importante sechele psihice, între altele, a mai susţinut că fusese privată de dreptul de acces la un tribunal, organ de plină jurisdicţie, în măsura în care Curtea de Casaţie şi curtea de apel au decis că judecătorul sesizat cu cererea privind întoarcerea, în baza Convenţiei de la Haga, nu a apreciat situaţia în integralitatea sa, pentru a decide dacă această întoarcere era conformă cu „interesul superior" al copilului. Reclamanta a invocat mai ales art. 8 şi art. 6 alin. (1).
În drept
Art. 8 - Cu privire la motivele deciziei prin care s-a dispus întoarcerea Charlottei în Statele Unite: Problema principală care s-a ridicat în faţa Curţii este de a şti dacă, dispunând întoarcerea Charlottei în Statele Unite, instanţele franceze au protejat justul echilibru al intereselor concurente prezente - cele ale copilului, ale fiecăruia dintre părinţi în parte, şi cele de ordine publică.
Curtea nu poate urma raţionamentul mamei copilului, atunci când aceasta a afirmat că judecătorul sesizat cu cererea de întoarcere a unui copil, întemeiată pe Convenţia de la Haga, nu a apreciat situaţia în integralitatea sa şi, deci, „interesul superior" al copilului. Curtea nu vede de ce interpretarea dată de instanţele interne art. 13 lit. b) al Convenţiei de la Haga ar fi în mod necesar incompatibilă cu noţiunea de „interes superior al copilului", vizată de Convenţia de la New York referitoare la drepturile copilului. Asupra acestui punct, ea apreciază că noţiunea de „interes superior" trebuie să fie constant interpretată în mod coerent, oricare ar fi convenţia internaţională invocată.
Instanţele franceze au luat în considerare „interesul superior" al Charlottei, prin aceasta înţelegând reintegrarea sa imediată în mediul ei de viaţă obişnuit. Aceste instanţe au recurs cu precădere la un examen aprofundat al ansamblului situaţiei familiale şi al unei întregi serii de elemente şi au procedat la o apreciere echilibrată şi rezonabilă a intereselor respective ale fiecăruia, manifestând o grijă constată în determinarea celei mai bune soluţii pentru copil.
De altfel, nu există temeiuri care să conducă la ideea că procesul decizional care a determinat instanţele franceze să dispună întoarcerea Charlottei în Statele
Unite nu a fost echitabil sau nu le-a permis reclamanţilor să îşi valorifice pe deplin drepturile. Pentru Curte, neaudierea de către instanţele interne a minorei de patru ani nu ar constitui, în speţă, o violare a art. 8. Referitor la condiţiile de executare a măsurii întoarcerii (intervenţia forţelor de ordin în şcoala): După hotărârea prin care s-a dispus întoarcerea Charlottei, copilul a fost de negăsit, mama făcându-l să intre „în clandestinitate", pentru a scăpa de executarea acestei decizii. Acest fapt demonstrează absenţa totală a cooperării mamei cu autorităţile franceze. împrejurările intervenţiei forţelor de ordine în şcoala maternală în care se afla Charlotte au fost consecinţa refuzului constant de predare voluntară a copilului la tatăl acestuia, în pofida unei decizii judecătoreşti executorii de mai bine de şase luni. Dacă în cauzele precum cea de faţă, intervenţia forţei publice nu este cea mai potrivită şi poate îmbrăca aspecte traumatizante, aceasta s-a desfăşurat sub autoritatea şi în prezenţa procurorului, un magistrat de profesie, cu înaltă responsabilitate decizională, în faţa căruia trebuie să răspundă poliţiştii care l-au însoţit. De altfel, faţă de rezistenţa persoanelor care au fost de partea reclamantei, autorităţile nu au insistat în încercarea lor de a lua copilul. Concluzie: neîncălcare (5 voturi contra 2).
Art. 6 alin. (1) - Autorităţile franceze erau obligate să ofere sprijin pentru întoarcerea Charlottei în Statele Unite, având în vedere obiectul şi scopul Convenţiei de la Haga, cu excepţia situaţiei în care elemente obiective le-ar fi produs bănuiala că fetiţa şi, dacă era cazul, mama acesteia, ar fi putut fi victime ale unei „denegări de dreptate flagrante" în această din urmă ţară. Riscul invocat de mama copilului, de a fi în imposibilitatea de a accede pe teritoriul Statelor Unite pentru a-şi apăra cauza, era pur ipotetic. Ea putea sesiza judecătorul american competent, aşa cum de altfel a fost invitată în mod expres, iar tribunalul american - care a încredinţat copilul în mod exclusiv tatălui şi a dispus întoarcerea acestuia - avea posibilitatea de a da o decizie la cererea uneia sau alteia dintre părţi. Pe scurt, în momentul în care întoarcerea copilului a fost dispusă şi apoi executată ori la data la care Curtea de Casaţie a respins recursul, instanţele franceze nu deţineau niciun element care să dea de înţeles că fetiţa sau mama acesteia puteau fi victime ale unei „denegări flagrante de dreptate". în privinţa faptelor ulterioare întoarcerii copilului, autoritatea centrală franceză, în înţelesul Convenţiei de la Haga, a fost mereu mobilizată pentru a face faţă situaţiei reclamanţilor, în conformitate cu obligaţiile ce decurg din această Convenţie. Autoritatea centrală franceză a făcut o încercare de mediere cu tatăl copilului, dar care a fost zadarnică, fiind însă dispusă a interveni din nou, în favoarea doamnei Maumousseau, pe lângă autoritatea omologă din Statele Unite. Concluzie: neîncălcare (unanimitate).
| ← LIU şi LIU contra Rusiei - Absenţa garanţiilor procedurale... | LIND contra Rusiei - Interdicţia pentru o persoană arestată... → |
|---|
