DUŢĂ contra României - Durata excesivă a procedurilor. Termen rezonabil calculat de la intrarea în vigoare a Convenţiei pentru România.
| Comentarii |
|
Caracterul rezonabil al duratei procedurii trebuie să fie apreciat în lumina circumstanţelor cauzei şi cu trimitere la următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantei şi al autorităţilor competente, precum şi miza litigiului pentru reclamant. Deşi reclamantul este responsabil pentru amânări de mai multe luni, comportamentul acestuia nu poate explica durata totală a procedurii de paisprezece ani şi trei luni pentru trei grade de jurisdicţie care a implicat şapte instanţe în examinarea cauzei pe parcursul acestei perioade. Art. 6 alin. (1) din Convenţie: încălcare.
Cauza DUŢĂ împotriva României, cererea nr. 29558/02, hotărârea din 30 septembrie 2008
în cauza Duţă împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a lll-a), într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupandic, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Ann Power, judecători, şi de Stanley Naismith, grefier de secţie adjunct, după deliberarea din Camera de consiliu din data de 9 septembrie 2008, pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea (nr. 29558/02) îndreptată împotriva României, al cărei resortisant, dl. loan Duţă («reclamantul»), a sesizat Curtea la 16 iulie 2002, în baza art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale («Convenţia»).
2. Guvernul român («Guvernul») a fost reprezentat de agentul său, dl. Răzvan-Horaţiu Radu.
3. La 23 mai 2007, preşedintele celei de a treia secţii a decis să comunice Guvernului cererea. S-a decis, de asemenea, să examineze în acelaşi timp fondul cererii, precum şi admisibilitatea acesteia [art. 29 alin. (3)].
ÎN FAPT
Circumstanţele cauzei
4. Reclamantul s-a născut în 1928 şi locuieşte în Braşov.
5. La 4 septembrie 1991, reclamantul a introdus o acţiune împotriva a nouă persoane, urmărind împărţirea proprietăţii deţinute în comun, înregistrată în cartea funciară cu nr. 954 Moeciu de Jos («CF 954»), El a solicitat să i se aloce o casă din lemn şi un staul.
6. La 16 februarie 1993, Judecătoria Braşov («Judecătoria») a respins acţiunea. Instanţa nu a putut ajunge la
o concluzie, întrucât raportul de expertiză menţionase că proprietatea înregistrată la CF 954 era legată de o altă proprietate înregistrată la CF 417, care aparţinea celorlalţi proprietari şi fără graniţe clare, iar părţile au refuzat prezentarea unui alt raport de expertiză.
7. La 15 iunie 1993, Tribunalul Braşov («Tribunalul») a admis apelul introdus de reclamant, a casat hotărârea primei instanţe, şi a retrimis cauza pentru o nouă examinare, considerând că reclamantul ar trebui să introducă, de asemenea, o acţiune civilă împotriva deţinătorilor proprietăţii înregistrate la CF 417.
8. Dintre cele paisprezece şedinţe desfăşurate între 8 septembrie 1993 şi 20 septembrie 1995, una a fost amânată la cererea reclamantului, deoarece avocatul acestuia era absent.
9. La 15 iulie 1993, un anumit M.A. a introdus o acţiune împotriva reclamantului pentru recuperarea posesiei proprietăţii înregistrate la CF 417. Acţiunea lui M.A. a fost conexată cu acţiunea introdusă de reclamant.
în 1995, reclamantul a introdus o acţiune împotriva lui M.A. pentru a o evacua din casă, staul şi alte dependinţe. Această acţiune a fost, de asemenea, conexată cu acţiunea introdusă de reclamant în 1991.
10. După rejudecare, la 25 octombrie 1995, Tribunalul, luând în considerare cele trei rapoarte de expertiză, a admis acţiunea reclamantului, a partajat proprietăţile înregistrate la CF 954 şi CF 417, i-a atribuit acestuia casa înregistrată la CF 954 şi a dispus evacuarea lui M.A. De asemenea, instanţa a respins acţiunea lui M.A. pentru recuperarea posesiei.
11. La 15 mai 1996, Tribunalul a respins apelul introdus de M.A.
12. Ulterior, M.A. a formulat recurs. Dintre cele şaisprezece şedinţe desfăşurate între 12 septembrie 1996 şi 3
martie 1998, niciuna nu a fost amânată ca urmare a cererilor formulate de reclamant.
13. La 10 martie 1998, Curtea de Apel Braşov, printr-o hotărâre definitivă a admis recursul introdus de M.A. şi a casat hotărârea judecătoriei, retrimiţând cauza pentru
o nouă examinare în ceea ce priveşte împărţirea proprietăţii înregistrate la CF 954, a respins cererea reclamantului pentru împărţirea proprietăţii înregistrate la CF 417 şi a dispus acestuia să lase proprietatea respectivă în posesia lui M.A. Curtea de apel a constatat că instanţa inferioară nu împărţise proprietatea înregistrată la CF 954 în cote-părţi.
14. Pe parcursul noilor proceduri, dintre cele cincizeci de şedinţe desfăşurate între 12 iunie 1998 şi 12 noiembrie 2004, şase au fost amânate la cererea reclamantului, inclusiv între 4 octombrie 2002 şi 22 mai 2003, când acesta a solicitat o amânare în cursul unei căi de atac pe care o introdusese împotriva unei încheieri interlocutorii. între 8 ianuarie şi 26 februarie 1999 şi între 17 septembrie 1999 şi 1 septembrie 2000, procedurile au fost suspendate din cauza absenţei nejustificate a părţilor.
Pe parcursul şedinţelor dintre 4 mai şi 29 iunie 2001, instanţa a refăcut dosarul, ca urmare a dispariţiei acestuia.
15. La 10 august 2000, executorul judecătoresc a procedat, pe baza hotărârii definitive din 10 martie
1998, la punerea în posesia casei a lui M.A. Cum reclamantul a refuzat să participe, executorul judecătoresc a evaluat bunurile deţinute de acesta. Executorul judecătoresc a aplicat un sigiliu pe unele dintre camere şi a încredinţat unele dintre bunurile deţinute de reclamant în custodia lui G.I., care acţiona ca un reprezentant al acestuia. De asemenea, executorul judecătoresc a menţionat că bunurile deţinute vor fi puse la dispoziţia reclamantului, la cererea acestuia.
16. La 29 martie 2002, Judecătoria, printr-o încheiere interlocutorie, a stabilit pe baza rapoartelor de expertiză că era de fapt o singură casă, înregistrată la CF 41 7, şi nu două case. Prin urmare, instanţa a respins cererea reclamantului de a include casa în cadrul proprietăţii care urma a fi împărţită.
La 1 7 februarie 2003, Tribunalul a admis recursul reclamantului împotriva încheierii interlocutorii şi a inclus casa, staulul şi terenul aferent de 1260 mp în proprietatea care urma a fi împărţită.
17. La 6 august 2003, Judecătoria, printr-o încheiere interlocutorie, a respins cererea de recuzare a unui judecător introdusă de reclamant care participase la şedinţa din 29 martie 2002 şi a sancţionat reclamantul, considerând că acesta acţionase cu rea-credinţă pentru depunerea cererii la un an şi patru luni după data relevantă.
18. La 19 noiembrie 2004, Judecătoria a respins acţiunea reclamantului. Instanţa s-a aflat în incapacitatea de a proceda la împărţirea proprietăţii înregistrate la CF 954, dat fiind faptul că, după cum s-a arătat în raportul de expertiză, terenul aferent proprietăţii nu ar putea fi identificat şi, prin urmare, evaluat. De asemenea, a menţionat că reclamantul nu dorise să mai prezinte un alt raport de expertiză care să fie mai specific şi tehnic în ceea ce priveşte concluziile.
19. La 1 iunie 2005, Tribunalul, printr-o hotărâre definitivă, a admis acţiunea introdusă de reclamant, a casat hotărârea primei instanţe şi a retrimis cauza pentru o nouă examinare. Instanţa a considerat că, în temeiul art. 129 alin. (4) C. proc. civ., Judecătoria ar fi trebuit să informeze părţile că era necesar să completeze acţiunea civilă cu privire la rectificarea în cartea funciară, din cauza discordanţelor dintre cartea funciară şi situaţia de facto, să marcheze graniţa dintre proprietăţile înregistrate la CF 954 şi CF 417 şi să extindă acţiunea civilă la deţinătorii proprietăţii înregistrate la CF 417.
20. între 9 decembrie 2005 şi 21 aprilie 2006 cel târziu şi între 8 septembrie 2006 şi 23 martie 2007 cel târziu, Judecătoria a decis să suspende procedura, din moment ce reclamantul nu se conformase cu îndrumarea de a-şi completa acţiunea în scris.
21. Procedurile sunt încă în curs.
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenţie
22. Reclamantul s-a plâns de faptul că durata procedurii a fost incompatibilă cu cerinţa „termenului rezonabil", prevăzută la art. 6 alin. (1) din Convenţie, care prevede după cum urmează:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil_ a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială_ care va hotărî_ asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil_ "
23. Guvernul a contestat acest argument, considerând că această cauză a fost deosebit de complexă din cauza participării a mai mult de zece părţi la proceduri şi necesitatea de a prezenta mai multe rapoarte de expertiză.
24. Perioada care trebuie luată în considerare a început numai la 20 iunie 1994, atunci când România a ratificat Convenţia. Cu toate acestea, în aprecierea caracterului
rezonabil al termenului care a curs după această dată, trebuie să se ţină seama de stadiul procedurii la acel moment.
Perioada în cauză nu s-a încheiat încă. Astfel, a durat mai mult de paisprezece ani şi trei luni pentru trei grade de jurisdicţie. Şapte instanţe au examinat cauza pe parcursul acestei perioade.
A. Cu privire la admisibilitate
25. Curtea observă că această plângere nu este în mod manifest nefondată, în înţelesul art. 35 alin. (3) din Convenţie. Aceasta remarcă în continuare că nu atrage niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, aceasta trebuie să fie declarată admisibilă.
B. Cu privire la fond
26. Curtea reiterează că trebuie să se aprecieze caracterul rezonabil al duratei procedurii în lumina circumstanţelor cauzei şi cu trimitere la următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi al autorităţilor relevante şi care era miza litigiului pentru reclamant [a se vedea, printre altele, cauza Frydlender împotriva Franţei (GC), nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII],
27. Curtea consideră că deşi reclamantul este responsabil pentru amânări de mai multe luni, comportamentul acestuia nu poate explica durata totală a procedurii.
28. Curtea a constatat frecvent încălcări ale art. 6 alin. (1) din Convenţie în cauze care ridică aspecte similare celui din cauza prezentă (a se vedea cauza Frydlender, precitată).
29. După examinarea tuturor probelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a evidenţiat niciun fapt sau argument capabil să o convingă a ajunge la o concluzie diferită în prezenta cauză. Având în vedere jurisprudenţa în materie, Curtea consideră că în cauza de faţă durata procedurii a fost excesivă şi nu a îndeplinit cerinţa „termenului rezonabil".
în consecinţă, a fost încălcat art. 6 alin. (1) din Convenţie.
II. Alte pretinse încălcări ale Convenţiei
30. Reclamantul s-a plâns de faptul că instanţele interne nu au reuşit să aprecieze faptele în mod corect, au interpretat în mod greşit dreptul intern, i-au pierdut dosarul şi nu au fost imparţiale. De asemenea, acesta a reclamat că pierduse dreptul de moştenire în ceea ce priveşte casa şi terenul, şi că a fost evacuat, iar bunurile deţinute s-au deteriorat.
31. După examinarea cu atenţie a afirmaţiilor reclamantului în lumina tuturor probelor aflate la dispoziţia sa, Curtea consideră că, în măsura în care aspectele reclamate se află în competenţa sa, acestea nu dezvăluie nicio aparenţă de încălcare a drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Convenţie sau de protocoalele sale.
32. Rezultă că această parte a cererii trebuie să fie declarată inadmisibilă ca fiind în mod manifest nefondată, în temeiul art. 35 alin. (3) şi (4) din Convenţie.
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
33. Art. 41 din Convenţie prevede:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă."
A. Prejudiciu
34. în formularul de cerere, reclamantul a solicitat suma de 500.000.000 lei vechi (ROL) în ceea ce priveşte prejudicial material şi moral. La 8 martie 2007, acesta a solicita suma de 900.000 euro pentru aceste capete de cerere. După solicitarea Curţii de a-şi prezenta cererea pentru reparaţie echitabilă, reclamantul a afirmat în observaţiile sale că a menţinut cererea anterioară.
35. Guvernul a contestat aceste pretenţii.
36. Curtea nu întrevede nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudicial material pretins; prin urmare, respinge această cerere. Cu toate acestea, consideră că reclamantul trebuie să fi susţinut prejudicial moral. Statuând în echitate, acordă acestuia suma de 6.500 euro pentru acest capăt de cerere.
B. Cheltuieli de judecată
37. Reclamantul solicită rambursarea cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul procedurii în faţa instanţelor naţionale şi în faţa Curţii şi le calculează numai în ceea ce priveşte suma de 300 lei noi (RON) pentru o traducere şi 100.000 ROL pentru o taxă judiciară. Acesta nu a furnizat niciun fel de documente justificative.
38. Guvernul contestă cererea ca nefondată.
39. Curtea reiterează că, în temeiul art. 41 din Convenţie, va rambursa numai cheltuielile de judecată care sunt arătate a fi fost efectuate în mod efectiv şi necesar şi au un cuantum rezonabil (a se vedea cauza Arvelakis
împotriva Greciei, nr. 41 354/98, § 34, 12 aprilie 2001). Mai mult decât atât, art. 60 alin. (2) din Regulament prevede că orice pretenţie formulată în temeiul art. 41 din Convenţie trebuie să fie detaliată şi însoţită de documentele justificative pertinente, în lipsa acestora, Curtea putând respinge cererea în tot sau în parte.
40. Curtea observă că reclamantul nu a depus niciun fel de documente justificative sau date pentru a-şi dovedi cererea. In consecinţă, Curtea nu acordă nicio sumă cu acest titlu.
C. Dobânzi
41. Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară plângerea cu privire la durata excesivă a procedurii admisibilă, şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;
2. Hotărăşte că a fost încălcat art. 6 alin. (1) din Convenţie;
3. Hotărăşte
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea rămâne definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenţie, suma de 6.500 (şase mii cinci sute) euro, la care se adaugă orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, în ceea ce priveşte prejudicial moral, care urmează a se converti în moneda naţională a statului pârât la cursul de schimb aplicabil la data reglementării;
b) că, începând de la data expirării termenului amintit de trei luni şi până la momentul efectuării plăţii, această sumă va fi majorată cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale;
4. Respinge cererea reclamantului de reparaţie echitabilă pentru rest.
Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la data de 30 septembrie 2008, în aplicarea art. 77 alin. (2) şi (3) din Regulament.
Stanley Naismith Josep Casadevall
Grefier adjunct Preşedinte
| ← DRĂGĂNESCU contra României - Durata excesivă a procedurilor.... | AMURĂRIŢEI contra României - Partaj judiciar. Includerea unui... → |
|---|
