PISTIREANU contra României - Monede confiscate în 1966. Hotărâre judecătorească ce obligă o bancă la restituirea lor. Refuz de executare motivat prin nelegalitatea sentinţei.
| Comentarii |
|
Neexecutarea timp de peste doisprezece ani a unor hotărâri ce obligau la restituirea unor monede confiscate din pricina opunerii constante la executare a băncii (debitorul obligaţiei) nu este justificată chiar dacă instanţele naţionale au constatat că monedele au fost topite în monetăria statului şi că, prin urmare, restituirea nu mai era posibilă, această constatare a imposibilităţii obiective de executare a unor hotărâri favorabile reclamantei intervenind prea târziu. Art. 6 din Convenţie: încălcare. Art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie: încălcare.
Cauza PISTIREANU împotriva României, cererea nr. 34860/02, hotărârea din 30 septembrie 2008
în cauza Piştireanu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a 11l-a), într-o cameră compusă din: Josep Casadevall, preşedinte, Cor-neliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, judecători, şi Stanley Naismith, grefier adjunct de secţie, după deliberarea din Camera de consiliu din data de 9 septembrie 2008, pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată.
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea (nr. 34860/02) îndreptată împotriva României, a cărei resortisantă, dna. Elena Piştireanu («reclamanta»), a sesizat Curtea la 2 august 2000, în baza art. 34 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale («Convenţia»),
Reclamanta a decedat la 11 martie 2007, lăsându-i ca moştenitori pe cei patru copii ai săi, dnii. Dima Piştireanu, Stila Piştireanu, Stere Peştereanu şi dna. Stela Enaiche, care, la 31 octombrie 2007 şi respectiv 27 iunie 2008, şi-au exprimat dorinţa de a continua acţiunea în faţa Curţii.
2. Din raţiuni de ordin practic, în prezenta hotărâre dna. Piştireanu va continua să fie numită «reclamanta», deşi această calitate aparţine în prezent celor patru moştenitori [a se vedea, mutatis mutandis, cauzele Dalban împotriva României (GC), nr. 28114/95, § 1, CEDO 1999-VI, şi Petrescu împotriva României, nr. 73969/01, § 2, hotărârea din 15 martie 2007],
3. Guvernul României («Guvernul») este reprezentat de agentul său, dl. Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
4. Reclamanta pretinde că prin neexecutarea hotărârilor definitive care prevedeau obligaţia Băncii Naţionale a României («Banca») de a-i restitui douăzeci de monede de aur i s-a încălcat atât dreptul de acces la un tribunal, cât şi dreptul de proprietate.
5. La 3 mai 2007, Curtea a decis să comunice Guvernului cererea. întemeindu-se pe dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Convenţie, Curtea a decis să analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi fondul cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
6. Reclamanta s-a născut în 1927 şi a locuit în Constanţa.
7. La 7 octombrie 1966, mai mulţi agenţi ai miliţiei comuniste au percheziţionat mai întâi casa socrului reclamantei şi apoi pe cea a reclamantei şi a soţului său, confiscându-le douăzeci de monede vechi de aur. Monedele confiscate erau trei ducaţi veneţieni din perioada 1595-1789, o monedă bizantină din perioada 976-1025, zece monede turceşti din secolele al XVIII-lea şi al XlX-lea, cinci ducaţi austro-ungari din perioada 1888-1915 şi o monedă cu simboluri religioase, reprezentând naşterea şi botezul Domnului. în procesul-verbal încheiat cu ocazia confiscării se preciza că toate monedele de aur erau perforate. După spusele reclamantei, aceste monede, montate într-un colier, reprezentau o moştenire de familie, fiind transmise de generaţii cu ocazia căsătoriilor sau a altor evenimente de familie, pe baza unei tradiţii a etniei sale macedoromâne.
8. Prin hotărârea nr. 116/C/1968, Procuratura judeţului Constanţa a anulat confiscarea anterioară, şi a dispus restituirea a opt monede de aur, respectiv cinci ducaţi austro-ungari din secolul al XlX-lea, cântărind în total 68,75 grame, o monedă de aur cu mărturia botezului, reprezentând naşterea şi botezul Domnului, cântărind 8,15 grame şi două mahmudele emise în 1818 şi cântărind 9,15 grame.
9. Din informaţiile din dosar rezultă că hotărârea nu a fost comunicată părţilor.
A. Demersuri pentru restituirea monedelor de aur
10. în 1990, la scurt timp de la căderea regimului comunist, reclamanta a efectuat mai multe demersuri în vederea restituirii monedelor de aur.
11. La 21 iunie 1990, poliţia i-aadus la cunoştinţă reclamantei că prin hotărârea din 1968, procurorul a dispus restituirea monedelor confiscate. Nici de această dată hotărârea nu a fost comunicată reclamantei.
12. Prin aceeaşi adresă, poliţia i-a comunicat reclamantei că cele douăzeci de monede de aur, confiscate în 1966 şi cântărind în total 116,61 grame, au fost depuse la 18 octombrie 1966 la sucursala Băncii din Constanţa, indicându-i totodată reclamantei să se adreseze Băncii şi Parchetului în vederea recuperării monedelor.
1. Hotărârea din 23 martie 1993 şi demersuri în vederea executării acesteia
13. întrucât numeroasele cereri de restituire adresate Băncii au rămas fără efect, reclamanta a introdus o acţiune în revendicare împotriva Băncii, având ca obiect restituirea a cinci ducaţi de aur.
14. Prin hotărârea definitivă din 23 martie 1993, Judecătoria Constanţa a solicitat sucursalei Băncii din Constanţa să restituie reclamantei cinci ducaţi de aur perforaţi.
15. Cererile repetate ale reclamantei privind executarea hotărârii au întâmpinat refuzul departamentului juridic al Băncii de a aproba restituirea, aceasta considerând că hotărârea era neîntemeiată şi ilegală.
16. La 31 octombrie 1997, reclamanta a fost invitată de sucursala Băncii din Constanţa să se prezinte la sediul acesteia pentru a ridica suma de 1.541.066 lei, echivalentul a ceea ce banca aprecia că reprezintă „cantitatea de aur a cărei restituire i-a fost solicitată".
17. Reclamanta a refuzat să ridice suma respectivă, care nu corespundea, în opinia sa, nici dispozitivului hotărârii a cărei executare o solicitase, nici valorii reale a monedelor confiscate în 1966.
18. Prin urmare, la 8 decembrie 2003, suma respectivă nefiind ridicată de reclamantă, a fost vărsată la bugetul statului.
2. Decizia din 31 ianuarie 1 996 şi demersuri în vederea executării acesteia
19. La 31 ianuarie 1996, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a dispus restituirea monedei bizantine de aur, emisă în perioada 976-1025 şi cântărind 3,95 grame, precum şi a două monede turceşti de aur, datând din secolul al XVIII-lea şi cântărind în total 8,50 grame. Reclamantei i s-a adus la cunoştinţă acest fapt la data de 1 februarie 1996.
20. Prin aceeaşi adresă, Parchetul îi reamintea reclamantei faptul că prin hotărârea nr. 116/C/1968 se dispusese restituirea unor monede în favoarea sa.
21. De asemenea, Parchetul o informa pe reclamantă că, în conformitate cu cele comunicate de bancă, cele douăzeci de monede de aur au fost topite în monetăria statului.
22. în urma contestaţiei reclamantei, hotărârea Parchetului a fost confirmată, atât de procurorul şef al Parchetului de pa lângă Curţii de Apel Constanţa, la 19 aprilie 1996, cat şi de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, la 15 martie 1997.
23. în ciuda demersurilor efectuate de reclamantă pe lângă Bancă, hotărârile procurorului privind restituirea monedelor de aur au rămas fără efect. După spusele reclamantei, vechile sale monede de aur nu ar fi fost topite, ci expuse în muzee.
24. La 1 7 octombrie 1997, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a respins plângerea penală introdusă de reclamantă împotriva a două persoane din conducerea Băncii, pe motiv că faptele denunţate nu constituiau infracţiuni.
B. Cea de-a doua acţiune în revendicare
25. în cursul anului 2003, la o dată neprecizată, înte-meindu-se pe o nouă lege privind regimul metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase (Ordonanţa de Guvern nr. 190/2000), reclamanta a introdus
o nouă acţiune în revendicarea monedelor sale, confiscate în 1966.
26. Prin hotărârea definitivă din 20 mai 2005, Tribunalul Constanţa a admis parţial acţiunea. Acesta a constatat că monedele au fost topite în monetăria statului şi a dispus achitarea de către Bancă, în favoarea reclamantei, a echivalentului a 105,98 grame de aur reprezentând greutatea celor douăzeci de monede, calculată conform normelor Hotărârii de Guvern nr. 1344/2003. Tribunalul aprecia că, în baza noii legi în materie, dreptul reclamantei de a obţine echivalentul celor cinci monede ce făceau obiectul hotărârii din 23 martie 1993 rămânea acelaşi, în ciuda refuzului său iniţial de a accepta plata propusă de bancă, în schimb, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de a i se repara prejudiciul moral suferit.
27. La 5 decembrie 2005, în executarea hotărârii preci-tate, reclamanta a primit din partea Băncii suma de 5.219,52 RON.
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1
28. Reclamanta susţine că neexecutarea efectivă a hotărârii definitive din 23 martie 1993 constituie o încălcare a dreptului său de acces la o instanţă. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, ea apreciază că imposibilitatea de a obţine executarea acestei hotărâri, ca şi a deciziilor parchetului din 2 septembrie 1968 şi 31 ianuarie 1996, reprezintă o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor.
Dispoziţiile relevante ale art. 6 alin. (1) prevăd:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil_ a cauzei sale, de către o instanţă_ care va hotărî_ asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil_ "
Art. 1 Protocolul nr. 1 prevede:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
A. Cu privire la admisibilitate
29. Guvernul susţine că reclamanta şi-a pierdut calitatea de victimă, având în vedere că aceasta a primit, la 5 decembrie 2005, o despăgubire pentru cele douăzeci de monede a căror restituire nu mai era posibilă.
30. Reclamanta menţionează că, în ciuda eforturilor sale susţinute, aceasta nu a putut intra în posesia monedelor şi că însăşi despăgubirea pentru confiscare nu i-a fost achitată decât după şaptesprezece ani de procese împotriva administraţiei.
31. Curtea reaminteşte cauza Prodan împotriva Moldovei [nr. 49806/99, §§ 44-49, CEDO 2004-III (extrase)], în care o excepţie similară ridicată de Guvern a fost respinsă pe motiv că plata efectuată nu a fost însoţită de o recunoaştere, explicită sau implicită, a încălcărilor pretinse, cum impune jurisprudenţa constantă a Curţii (a se vedea, printre altele, cauza Amuur împotriva Franţei, hotărârea din 25 iunie 1996, Culegere de hotărâri şi decizii 1996-111, p. 846, § 36).
Curtea consideră că nu există vreun temei care să îndreptăţească o altă concluzie în prezenta cauză. Prin urmare, excepţia ridicată de Guvern va fi respinsă (a se vedea, de asemenea, cauza Moisei împotriva Moldovei, nr. 14914/03, § 21-23, hotărârea din 19 decembrie 2006).
32. Curtea constată că plângerea nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenţie. De altfel, în opinia acesteia, cererea nu prezintă nici un alt motiv de inadmisibilitate, drept pentru care o declară admisibilă.
B. Cu privire la fond
7. Argumentele părţilor
33. Guvernul susţine că hotărârea din 23 martie 1993 a fost executată prin plata efectuată la data de 5 decembrie 2005 şi că responsabilă pentru executarea cu întârziere nu era decât reclamanta, care a refuzat să încaseze suma propusă de Bancă la 31 octombrie 1997. In opinia sa, reclamanta ar fi trebuit să facă o contestaţie la executarea hotărârii, propusă de Bancă în 1997, pentru a permite instanţelor să constate imposibilitatea obiectivă de executare prin restituirea monedelor.
34. De asemenea, în baza art. 1 din Protocolul nr. 1, Guvernul apreciază că ingerinţa suferită de reclamantă era legală şi că urmărea un scop legitim faţă de care era proporţionată, în măsura în care reclamanta se află în prezent în posesia valorii celor douăzeci de monede confiscate.
35. Reclamanta susţine că în 1968 a început demersuri în vederea recuperării monedelor confiscate dar că nu a intrat în posesia acestora nici până în prezent. Ea consideră că plata din 5 decembrie 2005 nu constituie o executare valabilă a hotărârilor de restituire a monedelor şi consideră că suma primită nu reflectă valoarea reală a acestora.
2. Aprecierea Curţii
36. în cauză, Curtea constată că reclamanta a obţinut hotărâri interne definitive prin care se solicita băncii să îi restituie cele douăzeci de monede de aur confiscate familiei sale în 1968, în special hotărârea din 23 martie 1993 şi decizia Parchetului din 31 ianuarie 1996. Deşi reclamanta a efectuat numeroase demersuri la Bancă, aceasta s-a opus în mod constant executării iar reclamanta nu a intrat niciodată în posesia monedelor sale.
37. Totuşi, notează Curtea, prin hotărârea din 20 mai 2005, instanţele naţionale au constatat că monedele au fost topite în monetăria statului şi că, prin urmare, restituirea nu mai era posibilă. Curtea consideră că este vorba
în speţă despre o imposibilitate obiectivă de executare a unor hotărâri favorabile reclamantei (a se vedea cauzele Georgi împotriva României, nr. 58318/00, § 57, hotărârea din 24 mai 2006 şi, mutatis mutandis, Sabin Popescu împotriva României nr. 48102/99, § 72, hotărârea din 2 martie 2004 şi Mihai-lulian Popescu împotriva României, nr. 2911/02, § 43, hotărârea din 29 septembrie 2005). De altfel, notează aceasta, reclamantei i s-a acordat o despăgubire pentru monedele nerestituite, despăgubire pe care nici nu a refuzat-o, nici nu a contestat-o în faţa instanţelor naţionale.
38. Cu toate acestea, reclamanta a trebuit să aştepte până la data de 5 decembrie 2005 pentru ca hotărârile ce îi erau favorabile să fie executate.
39. Curtea s-a confruntat de nenumărate ori cu cauze ce au ridicat probleme de drept asemănătoare celor din prezenta cauză, ocazie cu care a constatat încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (a se vedea cauzele Tacea împotriva României, nr. 746/02, hotărârea din 29 septembrie
2005, Acatrinei împotriva României, nr. 7114/02, hotărârea din 26 octombrie 2006, Orha împotriva României, nr. 1486/02, hotărârea din 12 octombrie 2006 şi Săcăleanu împotriva României, nr. 73970/01, hotărârea din 6 septembrie 2005).
40. După examinarea tuturor elementelor puse la dispoziţie, Curtea consideră că Guvernul nu a expus vreun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în prezenta cauză.
în special, reclamanta nu poate fi ţinută responsabilă pentru executarea cu întârziere sau pentru neacceptarea plăţii ce i s-a propus la 31 octombrie 1997, întrucât la data respectivă nicio autoritate nu a constatat imposibilitatea obiectivă de executare. Mai mult, revenea mai degrabă Băncii, ca parte la procedura ce a condus la pronunţarea hotărârii din 23 martie 1993, să conteste executarea acestei hotărâri, excepţie invocată de Guvern (a se vedea supra, § 33), pentru a aduce la cunoştinţa instanţelor imposibilitatea executării obligaţiei sale.
41. Având în vedere jurisprudenţa sa în materie şi elementele concrete ale cauzei, Curtea apreciază că, în speţă, statul, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile necesare executării cu celeritate a hotărârilor favorabile reclamantei. Aceasta a trebuit să aştepte peste doisprezece ani ca instanţele să constate imposibilitatea restituirii şi să îi acorde o despăgubire pentru monedele confiscate, din care peste unsprezece ani de la data ratificării Convenţiei de către România, la 20 iunie 1994.
Prin urmare, a fost încălcat art. 6 alin. (1) din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1.
II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
42. în conformitate cu art. 41 din Convenţie,
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă".
A. Prejudiciu
43. Moştenitorii reclamantei solicită suma de 26.500 euro cu titlu de prejudiciu material, reprezentând valoarea celor douăzeci de monede, şi suma de 40.000 euro pentru prejudiciul moral suferit în primul rând de către reclamantă, dar şi de ei înşişi.
44. Guvernul arată că reclamanta a fost despăgubită în mod corespunzător pentru pierderea suferită şi că această despăgubire nu reprezenta valoarea monedelor ci a aurului pe care îl cântăreau monedele.
De asemenea, apreciază acesta, reclamanta nu a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre încălcările pretinse şi prejudiciul moral invocat iar pretenţiile sale au fost, în orice caz, exagerate.
45. Curtea reaminteşte că a constatat deja încălcarea art. 6 alin. (1) şi a art. 1 din Protocolul nr. 1, având în vedere termenul de executare a hotărârilor ce erau favorabile reclamantei.
Aceasta notează că în 2005 reclamanta a primit o despăgubire pentru monedele nerestituite, despăgubire calculată la nivelul anului 2005, însă că nu a contestat în faţa instanţelor naţionale valoarea acestei despăgubiri. întrucât moştenitorii nu au invocat niciun alt prejudiciu material, nu li se acordă vreo despăgubire în acest sens.
în schimb, apreciază Curtea, reclamanta şi moştenitorii săi au suferit un prejudiciu moral din cauza frustrării provocate de imposibilitatea executării, timp de peste doisprezece ani, a hotărârilor pronunţate, iar acest prejudiciu nu este suficient compensat prin constatarea încălcării (supra, § 30).
46. în aceste împrejurări, având în vedere totalitatea elementelor de care dispune şi, statuând în echitate, conform art. 41 din Convenţie, Curtea acordă celor patru moştenitori ai reclamantei suma de 8.000 euro cu titlu de prejudiciu moral.
B. Cheltuieli de judecată
47. Moştenitorii reclamantei solicită de asemenea suma de 14.000 euro pentru cheltuielile de judecată supor-
tate în faţa instanţelor interne. Aceştia depun la dosar două chitanţe care atestă plata unei sumei de 2.000 dolari SUA, din data de 12 noiembrie 2001, reprezentând onorariul unui avocat, şi de 2.500 euro, din data de 31 decembrie 2002.
48. Guvernul consideră că aceste pretenţii sunt neîntemeiate şi că nu există legătură de cauzalitate între încălcările pretinse şi cele două chitanţe prezentate.
49. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor decât în măsura în care se dovedeşte caracterul lor real, necesar şi rezonabil. în speţă, având în vedere elementele de care dispune şi criteriile precitate, Curtea respinge cererea privind cheltuielile de judecată, apreciind că moştenitorii nu au fost în măsură să dovedească serviciile avocatului pentru demersurile aferente executării hotărârilor pronunţate în cauză.
C. Dobânzi
50. Curtea hotărăşte să aplice majorări de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Stabileşte că a fost încălcat art. 6. alin. (1) din Convenţie;
3. Stabileşte că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
4. Hotărăşte
a) că statul pârât trebuie să plătească celor patru moştenitori ai reclamantei, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 44. alin. (2) din Convenţie, suma de 8.000 euro (opt mii euro), care va fi convertită în moneda statului pârât, plus orice sumă datorată cu titlul de impozit, cu titlu de prejudiciu moral;
b) că, de la data expirării acestui termen şi până la data plăţii, această sumă va fi majorată cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei procente;
5. Respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru rest.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 30 septembrie 2008, în aplicarea art. 77 alin. (2) şi (3) din Regulament.
Stanley Naismith Josep Casadevall
Grefier adjunct Preşedinte
| ← AMURĂRIŢEI contra României - Partaj judiciar. Includerea unui... | LEXA contra Slovaciei - Arestarea preventivă după anularea... → |
|---|
