GB contra Franţei - Expertiză Modificarea opiniei expertului Consecinţe

CEDO, secţia III, hotărârea G. B. contra Franţa, 2 octombrie 2001, 44069/98

Facilităţile necesare apărării pot include şi necesitatea realizării unor contra-expertize.

Reclamantul a fost inculpat pentru viol şi agresiune sexuală asupra unor minori în vârstă de 15 ani. În cursul urmăririi, la dosar s-a depus o expertiză medico-psihologică. Reclamantul a fost trimis în judecată. La deschiderea dezbaterilor, avocatul general a precizat că doreşte să depună mai multe documente relativ a personalitatea acuzatului privind fapte pe care le-a comis când era minor. Avocatul reclamantului s-a opus şi a cerut suspendarea şedinţei de judecată pentru a depune concluzii cu privire la acest aspect. După o suspendare de 35 de minute, avocatul reclamantului a depus concluzii de respingere a actelor. Instanţa a respins cererea avocatului, iar documentele în cauză au fost depuse la dosarul cauzei.

În seara primei zile de judecată, a fost ascultat unul dintre experţii care realizaseră expertiza medico-psihologică din timpul urmăririi penale, care a prezentat oral raportul de expertiză. Apoi, judecătorul a suspendat şedinţa timp de 15 minute pentru ca expertul să ia cunoştinţă de actele depuse de acuzare. După reluarea şedinţei de judecată, expertul şi-a modificat opinia iniţială, susţinând că reclamantul era pedofil şi că va fi necesară tratarea psihoterapeutică, însă aceasta este ineficace pentru moment. A doua zi, avocatul reclamantului a contestat concluziile orale ale expertului şi a cerut o contraexpertiză, însă această cerere a fost respinsă pe motiv că noile concluzii pot face obiectul unei dezbateri contradictorii în faţa instanţei. Reclamantul a fost condamnat pentru 28 ani de închisoare.

Art. 6 § 3 lit. b. Cu privire la termenul lăsat avocatului reclamantului pentru a asigura depunerea de concluzii privind noile acte depuse de către ministerul public, Curte a considerat că această administrare a probelor s-a desfăşurat în deplină legalitate, iar documentele în cauză au fost comunicate apărării şi dezbătute în mod contradictoriu, astfel încât nu există nicio încălcare a principiului egalităţii armelor. De aceea, nu există nicio violare a art. 6 sub acest aspect.

Cu privire la perioada de timp lăsată expertului pentru a lua act de noile acte depuse de parchet şi cu privire la refuzul instanţei de a dispune realizarea unei contraexpertize, Curtea a constatat că expertul era unui dintre cei doi experţi care redactaseră iniţial raportul de expertiză, raport care, chiar dacă nu era favorabil reclamantului, era cel puţin nuanţat. În faţa instanţei, după ce a examinat noile probe privind comportamentul sexual al reclamantului în timpul minorităţii, expertul a emis o altă opinie, în totală contradicţie cu raportul scris şi complet defavorabilă reclamantului. În principiu, nici exprimarea unui aviz diferit de către un expert audiat, nici refuzul de a dispune o contra-expertiză nu sunt, prin sine, inechitabile. În speţă, totuşi, era vorba de o contra-expertiză solicitată în urma răzgândirii expertului asupra concluziilor în cursul şedinţei de judecată, realizată după o privire rapidă asupra unor noi documente. Or, chiar dacă este dificil de a cuantifica influenţa avizului unui expert asupra aprecierii juriului, este foarte probabil că o schimbare atât de brutală a opiniei, a condus la conferirea unei importanţe speciale acestei din urmă opinii a expertului. De aceea, Curtea a considerat că condiţiile în care s-a produs modificarea concluziilor expertului impuneau realizarea unei contra-expertize, pentru ca reclamantul să beneficieze de facilităţile necesare apărării. În consecinţă, art. 6 a fost violat.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre GB contra Franţei - Expertiză Modificarea opiniei expertului Consecinţe