GOLDER contra REGATULUI UNIT - Respingerea cererii unui deţinut din Anglia de a consulta un avocat pentru a angaja o procedură civilă contra unui gardian
| Comentarii |
|
DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL (articolul 6 al Convenţiei)
GARANŢIILE GENERALE PENTRU JUSTIŢIABILI (articolul 6 § 1) Dreptul la un tribunal în materie „civilă“
CAZUL GOLDER contra REGATULUI UNIT - Respingerea cererii unui deţinut din Anglia de a consulta un avocat pentru a angaja o procedură civilă contra unui gardian
315. — Cetăţeanul britanic Sidney Elmer Golder, născut in 1923, este condamnat in 1965 la 15 ani de închisoare (recluziune, n.r. pentru tâlhărie. La 24 octombrie 1969, în timp ce executa pedeapsa în închisoarea din Parkhurst, insula Wight, au loc tulburări grave într-un local de distracţie în care acesta se afla. A doua zi, un paznic rănit în timpul intervenţiei pentru reprimarea tulburărilor, a făcut o depoziţie prin care identifica pe unul din agresorii săi, un deţinut pe care îl cunoştea din vedere şi pe care a crezut că-l cheamă Golder.
S.E. Golder este separat temporar împreună cu alţi suspecţi de ceilalţi deţinuţi. La 30 octombrie inspectorii de poliţie îl interoghează şi îl avertizează că faptele vor fi semnalate autorităţilor, ca acestea să poată decide asupra deschiderii unei proceduri judiciare împotriva sa pentru săvârşirea de violenţe. Totuşi, la 5 noiembrie, gardianul îşi modifică declaraţiile anterioare; el arată că nu este sigur că a fost atacat de S.E. Golder.
Două zile mai târziu, alt gardian precizează că cel în cauză a rămas în compania sa în cea mai mare parte a desfăşurării evenimentelor şi că nu a fost amestecat în acestea. S.E. Golder revine imediat în vechea sa celulă şi nu este urmărit în vederea vreunei proceduri judiciare. Temându-se ca depoziţia iniţială să nu-i dăuneze, îl roagă pe ministrul de interne, în conformitate cu regulamentul penitenciar, să-i permită să consulte un avocat în vederea chemării în justiţie a primului paznic, pentru defăimare. Prezentată la 20 martie 1970, cererea sa este respinsă la 6 aprilie. La 12 iulie 1972 el este eliberat condiţionat.
316. — La 18 aprilie 1970 Sidney Elmer Golden se plânge la Comisie. Mai întâi, el susţine că refuzul de a i se permite să consulte un avocat l-a împiedicat să introducă o cerere în instanţă şi astfel s-au încălcat prevederile art. 6 § 1 din Convenţie, care garantează dreptul de acces la tribunale în materie civilă. El susţine, de asemenea, încălcarea art. 8, deoarece acelaşi refuz l-a privat de posibilitatea de a coresponda cu un avocat
• Hotărârea din 21 februarie 1975 (plenul Curţii) (seria A nr. 18)
317. — Analizând faptele, Curtea subliniază că Sidney Elmer Golder, fără să i se fi respins formal dreptul de a sesiza un tribunal, în practică a fost împiedicat să angajeze acţiunea judiciară pe care o avea în vedere în 1970. Curtea apreciază că dacă art. 6 § 1 nu proclamă în termeni expreşi un drept de acces la tribunale, nu consacră mai puţin dreptul de a sesiza un tribunal în materie civilă, care constituie un aspect din ceea ce ea numeşte „dreptul la un tribunal11. Curtea întemeiază această concluzie îndelung motivată pe textul şi pe contextul art. 6 § 1, pe scopul şi obiectul Convenţiei şi pe anumite principii generale de drept. Ea se inspiră astfel din Convenţia de la Viena din 23 mai 1969 asupra dreptului tratatelor, care nu era încă în vigoare, dar ale cărei articole 31-33 enunţă, în esenţă, regulile de interpretare comun admise în dreptul internaţional şi la care Curtea a recurs deja.
Dreptul de acces la tribunale, apreciază Curtea, nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care Convenţia l-a recunoscut fără să-l definească ( a se vedea, de asemenea, art. 13, 14, 17 şi 25) în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept. Curtea refuză să construiască o teorie generală a limitărilor admisibile în cazul condamnaţilor deţinuţi şi chiar să statueze in abstracto asupra compatibilităţii regulamentului penitenciar cu Convenţia; ea se limitează să arate că S. E. Golder caută să se dezvinovăţească de o acuzaţie lansată contra lui, că incidentul avusese loc în timpul detenţiei sale, că acesta se raporta la viaţa în închisoare şi că acţiunea proiectată s-ar fi îndreptat împotriva unui membru al personalului penitenciar plasat sub autoritatea ministrului de interne. în aceste condiţii, cel în cauză putea să ia, în mod legitim, contact cu un avocat, în scopul de a se adresa unei jurisdicţii, iar ministrul nu avea competenţa să aprecieze el însuşi şansele de succes ale acestei acţiuni. Această apreciere aparţinea unui tribunal independent şi imparţial, de a decide într-un sens sau altul cu privire la o asemenea acţiune judiciară. S-a încălcat deci art. 6 § 1 (9 voturi pentru, 3 împotrivă).
318. — Apoi Curtea examinează şi capătul de cerere privind art. 8. Ea apreciază că, dacă nu a existat nici interceptarea, nici cenzura vreunui mesaj, cum ar fi o scrisoare pe care dl Golder ar fi trimis-o unui avocat, un obstacol adus chiar posibilităţii de a coresponda reprezintă forma cea mai radicală de ingerinţă în exercitarea dreptului la respectarea corespondenţei. Ea adaugă că acest drept nu este supus „limitărilor implicite şi că nu înţelege cum decizia ministrului de interne ar putea fi justificată de paragraful 2 al art. 8 din Convenţie. Curtea trage astfel concluzia că respingerea cererii dlui Golder a încălcat art. 8 (unanimitate).
319. — Considerând că problema aplicării art. 50 se află în stare de judecată (în condiţiile în care Comisia nu a prezentat nici o cerere în acest sens din partea petiţionarului), Curtea apreciază că o constatare a unei duble încălcări a Convenţiei constituie prin ea însăşi o satisfacţie echitabilă, suficientă pentru petiţionar (unanimitate).
| ← PIERMONT contra FRANŢEI — Măsura de expulzare din Polinezia... | AIREY contra IRLANDEI - Influenţa cheltuielilor de procedură... → |
|---|
