OBERMEIER contra AUSTRIEI — Acces la jurisdicţiile chemate să statueze asupra legalităţii unei suspendări şi a unei concedieri şi durata procedurii în faţa acestor instanţe
Comentarii |
|
CAZUL OBERMEIER contra AUSTRIEI — Acces la jurisdicţiile chemate să statueze asupra legalităţii unei suspendări şi a unei concedieri şi durata procedurii în faţa acestor instanţe
343. — Fost director de birou regional al unei companii de asigurări din Austria, Karl Obermeier este suspendat din funcţie în martie 1978, ca urmare a unui litigiu contra acesteia. în martie 1981, el atacă această măsură în justiţie şi puţin timp după aceea, se vede concediat de patronul său.
Jurisdicţiile judiciare îi resping acţiunea, apreciind că de la concediere el nu mai are nici un interes să obţină retragerea suspendării. La rândul său, petiţionarul ridică excepţia nulităţii concedierii sale, împotriva căreia el a făcut de altfel recurs în faţa autorităţilor administrative şi a instanţelor judiciare.
Jurisdicţiile sesizate cu acţiunea contra suspendării au refuzat orice decizie asupra valabilităţii concedierii, pe motiv că numai autorităţile administrative au competenţa de a aprecia. Cum chestiunea făcea obiectul unei instanţe, aflată în curs de examinare, procedura este suspendată în aşteptarea unei sentinţe definitive.
344. — Prin plângerea sa din 24 septembrie 1985 adresată Comisiei, Karl Obermeier denunţă încălcarea art. 6 § 1 (împiedicarea exercitării dreptului de acces la un tribunal şi depăşirea termenului rezonabil), art. 13 (absenţa unui recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale) şi art. 14 (discriminare bazată pe calitatea sa de invalid) din Convenţie?
• Hotărârea din 28 iunie 1990 (Cameră) (seria A nr. 179)
345. — Karl Obermeier pretindea o dublă încălcare a art. 6 § 1: ar fi existat atât împiedicarea dreptului său de acces la un tribunal, cât şi depăşirea termenului rezonabil în examinarea unei contestaţii referitoare la drepturile sale cu caracter civil.
346. — în ceea ce priveşte primul aspect, guvernul austriac susţinea că nu s-au epuizat toate căile de recurs interne. Cum în faţa Comisiei el a recunoscut că petiţionarul a îndeplinit condiţiile art. 26, această excepţie preliminară nu mai poate fi invocată (unanimitate).
347. — Referitor la temeinicia plângerii, Curtea arată mai întâi că litigiile în privinţa suspendării din funcţie şi a concedierii îmbracă amândouă un „caracter civil“ în sensul art. 6 § 1 care, în consecinţă, îşi găseşte aplicarea în speţă.
Curtea notează apoi că în Austria persoanele handicapate nu pot fi concediate decât cu autorizaţia organelor administrative învestite cu o putere discreţionară: Consiliul pentru persoanele handicapate şi, pe bază de recurs, şeful guvernului provincial. Din această situaţie se deduce că jurisdicţiile muncii nu ar putea verifica validitatea unei concedieri la care aceste autorităţi administrative ar fi consimţit, cu excepţia cazului când concedierea ar fi contestată pentru motive a căror apreciere depăşeşte competenţa acestor organe. Condiţiile art. 6 § 1 nu sunt deci îndeplinite decât dacă deciziile administrative legând curţile şi tribunalele au fost date în conformitate cu exigenţele acestei dispoziţii.
Or, nici Consiliul pentru persoanele handicapate, nici şeful guvernului provincial nu constituie tribunale independente în sensul art. 6 § 1. Cât despre Curtea administrativă, care are în competenţa sa recursul împotriva deciziilor organelor administrative menţionate, ea nu poate decât să examineze dacă respectivele autorităţi administrative s-au folosit de puterea lor discreţionară într-o manieră compatibilă cu obiectul şi scopul legii. Un drept de examinare atât de limitat neputând trece drept un control judiciar efectiv, în sensul art. 6 § 1, Curtea a tras concluzia încălcării dreptului de acces la un tribunal (unanimitate).
348. — în privinţa duratei procedurii, Curtea a admis că aceasta prezenta un anumit grad de complexitate, însă a apreciat că un interval de timp de nouă ani fără decizie definitivă depăşeşte termenul rezonabil despre care vorbeşte Convenţia. Şi cu privire la acest aspect Curtea a apreciat că s-a încălcat art. 6 § 1 (unanimitate).
349. — La început, petiţionarul a denunţat şi o încălcare a art. 13 şi 14 ale Convenţiei. Totuşi, el nu le-a invocat în faţa Curţii care apreciază, în consecinţă, că nu trebuie să examineze din oficiu această chestiune (unanimitate).
350. — Statuând în echitate în baza art. 50, Curtea atribuie petiţionarului 100.000 şilingi austrieci (ATS) pentru daune morale şi 100.000 ATS pentru cheltuieli aferente instanţelor naţionale şi procedurilor în faţa organelor Convenţiei (unanimitate).
← VAN MARLE ŞI ALŢII contra OLANDEI - Procedură tranzitorie de... | DEWEER contra BELGIEI — Plata unei amenzi de compoziţie... → |
---|