AIREY contra IRLANDEI - Influenţa cheltuielilor de procedură asupra accesului la înalta Curte
| Comentarii |
|
DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL (articolul 6 al Convenţiei)
GARANŢIILE GENERALE PENTRU JUSTIŢIABILI (articolul 6 § 1) Dreptul la un tribunal în materie „civilă“
CAZUL AIREY contra IRLANDEI - Influenţa cheltuielilor de procedură asupra accesului la înalta Curte
321. — Dna Johanna Airey, cetăţeană irlandeză născută în 1932, locuieşte la Cork. Provenind dintr-o familie de condiţie modestă, ea a început să muncească încă din tinereţe ca vânzătoare. S-a măritat în 1953 şi are patru copii dintre care cel mai mic este în îngrijirea sa. în iunie 1972 dl Airey, declarat anterior vinovat de violenţă împotriva soţiei sale, este condamnat la plata unei amenzi şi părăseşte domiciliul conjugal în care nu mai revine niciodată.
Divorţul, în sensul desfacerii formale a căsătoriei, nu există în Irlanda: este interzis de Constituţie. Soţii pot totuşi să fie dispensaţi de datoria de a coabita fie printr-un act de separare încheiat între ei, fie printr-o decizie de despărţire în fapt pe care o poate pronunţa nuinai înalta Curte. Timp de circa opt ani, dna Airey a încercat în zadar să-l facă pe soţul său să semneze un asemenea act. Din 1972, ea s-a străduit să obţină o hotărâre de despărţire în fapt, invocând cruzimea fizică şi mentală a soţului său faţă de copii. Ea a consultat mai mulţi avocaţi dar nu a găsit nici unul care să accepte să o reprezinte. Irlanda nu cunoaşte asistenţa judiciară pentru acţiunile de separare în fapt, iar dna Airey nu avea suficiente resurse pentru a-şi asuma ea însăşi costul procedurii.
322. — Dna Airey a sesizat Comisia la 14 iunie 1973; ea susţinea, îndeosebi, că au fost încălcate mai multe articole din Convenţie: art. 6 § 1, pentru faptul că, în practică, i s-a negat dreptul de a sesiza un tribunal pentru a cere despărţirea în fapt, din cauza cheltuielilor de procedură prohibitive; art. 8, deoarece statul nu oferă o cale de atac în justiţie accesibilă pentru deciziile referitoare la drepturile şi obligaţiile decurgând din legislaţia în materie familială; art. 13 constând în aceea că nici un recurs efectiv nu este deschis în faţa unei instanţe naţionale, contra încălcărilor de lege de care se plânge; art. 14 combinat cu art. 6 § 1, căci se ajunge mai uşor la o separare judiciară a soţilor dacă există mijloace de a o plăti decât în cazul contrar
• Hotărârea din 9 octombrie 1979 (Cameră) (seria A nr. 32)
323. — Curtea începe prin a tranşa două chestiuni preliminare. Guvernul irlandez a susţinut că, într-adevăr, Comisia ar fi trebuit să declare inadmisibilă plângerea atât pentru netemeinicia manifestă a acesteia cât şi pentru că dna Airey nu epuizase căile de recurs interne, aşa cum cere art. 26 din Convenţie.
Două principii guvernează materia: deciziile prin care Comisia reţine plângerile sunt nerecurabile; o dată sesizată, Curtea poate tranşa asupra chestiunilor de admisibilitate ridicate anterior în faţa Comisiei. Din combinarea lor rezultă că aceste chestiuni nu sunt judecate de Curte în calitate de jurisdicţie de apel: ea se limitează la a cerceta dacă sunt îndeplinite condiţiile care o abilitează să examineze fondul litigiului.
Invocând în faţa Curţii lipsa manifestă de temeinicie a unei plângeri, un guvern nu-i cedează în realitate o problemă referitoare la aceste condiţii; el pledează, în esenţă, că nu există nici măcar aparenţa unei pretenţii justificate împotriva statului reclamat. în consecinţă, Curtea nu are competenţa să statueze asupra primului motiv preliminar (unanimitate).
în schimb, ea trebuie să statueze asupra celui de-al doilea motiv, prezentat deja în faţa comisiei, căci el poate pune probleme distincte de cea a temeiniciei pretenţiei. El comportă două elemente.
Mai întâi, după cum a susţinut guvernul, dna Airey ar fi putut încheia cu soţul său un acord de despărţire în fapt sau să ceară o „ordonanţă de interdic-ţie“ sau o pensie alimentară. Cum recurgerea la aceste căi nu ar fi asigurat petiţionarei accesul la justiţie pentru a cere despărţirea în fapt, Curtea respinge acest prim element (unanimitate).
Apoi, afirma guvernul, dna Airey ar fi putut să compară în faţa înaltei Curţi, fără asistenţa unui om al legii. Curtea europeană nu ar putea să aprecieze dacă facultatea de a-şi apăra singur cauza se analizează ca un recurs accesibil şi adecvat, fără să se pronunţe în acelaşi timp asupra valorii pretenţiei privind art. 6 § 1 din Convenţie. Astfel, Curtea a alăturat fondului şi cel de-al doilea element preliminar (unanimitate).
324. — Asupra fondului afacerii şi conformându-se hotărârii sale privind cazul Golder din 21 februarie 1975, Curtea relevă mai întâi că art. 6 § 1 cuprinde dreptul dnei Airey de a avea acces la înalta Curte pentru a cere o separaţie pe cale judiciară.
Ea răspunde, în continuare, diverselor argumente ale guvernului irlandez. în primul rând, aminteşte Curtea, Convenţia nu are ca scop să apere drepturi teoretice sau iluzorii, ci concrete şi efective. Or, ţinând seama de complexitatea procedurii şi a problemelor juridice în joc, a chestiunilor probelor şi a pasiunii suscitate de diferendele dintre soţi, facultatea de a-şi apăra ea însăşi propria cauză nu i-a oferit dnei Airey un drept efectiv de acces la justiţie. Această opinie este coroborată cu statistici care evidenţiază că în fiecare din instanţele de despărţire în fapt, sesizate între 1972 şi 1978, reclamantul era reprezentat de un om al legii.
în al doilea rând, împrejurarea că lipsa de acces la justiţie de care se plânge dna Airey ar decurge numai din situaţia personală a acesteia — şi nu dintr-o iniţiativă a autorităţilor — nu este hotărâtoare. Un obstacol de fapt poate să încalce prevederile Convenţiei în aceeaşi măsură ca un obstacol juridic şi anumite obligaţii rezultând din Convenţie cer uneori măsuri pozitive din partea statului.
în sfârşit, deşi Convenţia nu conţine nici o clauză privind asistenţa judiciară în materie civilă, art. 6 § 1 poate uneori să oblige statul să recurgă la asistenţa unui membru al baroului când aceasta se dovedeşte indispensabilă. Contrar afirmaţiei guvernului irlandez, nu rezultă totuşi că asistenţa judiciară gratuită trebuie să fie furnizată în orice contestaţie privind un drept cu caracter civil. în primul rând, facultatea de a-şi apăra cauza fără asistenţa unui avocat poate, în unele cazuri, să asigure accesul real la tribunal. în al doilea rând, instaurarea unui sistem de ajutor judiciar constituie un mijloc de a garanta acest acces, dar există şi altele, ca de exemplu simplificarea procedurii, şi art. 6 § 1 lasă statului alegerea mijlocului de utilizat. De o manieră generală, Curtea refuză să elimine o interpretare sau alta pentru simplul motiv că ar risca să se extindă asupra sferei drepturilor economice şi sociale: această sferă nu este despărţită de domeniul Convenţiei prin vreun obstacol de netrecut. Deşi Convenţia enunţă, în esenţă, drepturi civile şi politice, unele dintre aceste drepturi au elemente de natură economică sau socială în care se continuă.
în lumina ansamblului acestor circumstanţe, Curtea trage concluzia că dna Airey nu a beneficiat de un drept efectiv de acces la înalta Curte şi că s-a încălcat deci art. 6 § 1 (5 voturi pentru, 2 împotrivă).
325. — Constatând că dna Airey se plânge, în esenţă, de inacţiunea statului, Curtea aminteşte că art. 8 poate să creeze pentru acesta obligaţii pozitive inerente respectului efectiv al vieţii private sau familiale. A prevedea posibilitatea unei separări judiciare echivalează cu a recunoaşte că protecţia vieţii private sau familiale a soţilor cere uneori dezlegarea acestora de datoria de coabitare. Un respect efectiv al vieţii private sau familiale obligă Irlanda să facă acest mijloc accesibil, în mod efectiv, atunci când este cazul. Or, nu s-a întâmplat astfel cu Johanna Airey, deoarece nu i s-a dat posibilitatea să sesizeze înalta Curte. Deci, ea a suferit o încălcare a art. 8 (4 voturi pentru, 3 împotrivă).
326. — în afară de aceasta, Curtea a judecat ca inutilă examinarea cazului din perspectiva art. 13 şi 14 (4 voturi pentru, 3 împotrivă).
327. — Cu titlu de satisfacţie echitabilă, dna Airey a solicitat accesul efectiv la un mijloc de a remedia situaţia născută din eşecul căsătoriei sale, o compensaţie pecuniară pentru durerea, suferinţa şi angoasa îndurate şi rambursarea cheltuielilor suportate. în unanimitate, Curtea a rezervat această chestiune pentru o examinare ulterioară (unanimitate).
• Hotărârea din 6 februarie 1981 (Cameră) — Aplicarea articolului 50 (seria A nr. 41).
328. — în decembrie 1980, dna Airey acceptă oferta guvernului irlandez de a i se rambursa cheltuielile rezonabile pe care le-ar suporta în faţa jurisdicţiilor naţionale pentru a obţine o despărţire judiciară în fapt. Curtea ia act de acest acord pe care îl apreciază ca echitabil (unanimitate).
329. — Pentru pierderile pe care le-ar fi antrenat mutarea sa din locuinţă în 1977, dna Airey pretindea 1.500 lire irlandeze. Curtea nu apreciază că poate să atribuie această decizie de plecare din locuinţă absenţei accesului efectiv la înalta Curte şi respinge această pretenţie (unanimitate). Ea respinge, de asemenea, o altă reclamaţie referitoare la cheltuielile făcute în cursul procedurii în faţa Comisiei şi Curţii Europene a Drepturilor Omului: petiţionara a beneficiat de asistenţă judiciară gratuită în timpul acestei proceduri şi nu dovedeşte că ar fi plătit sau ar trebui să plătească un supliment de onorariu a cărui rambursare să o poată cere în baza art. 50 (unanimitate).
330. — în sfârşit, Curtea acordă dnei Airey 3.140 lire irlandeze pentru celelalte pretenţii formulate, în legătură cu celelalte cheltuieli suportate, ca şi pentru angoasa pe care aceasta a suferit-o (unanimitate). Guvernul irlandez s-a declarat gata să plătească această sumă pe care Curtea a apreciat-o ca echitabilă şi rezonabilă.
| ← GOLDER contra REGATULUI UNIT - Respingerea cererii unui deţinut... | BENTHEM contra OLANDEI — Procedură de recurs la Coroană... → |
|---|
