Einhorn contra Franţei - Extrădare Risc de procedură inechitabilă Obligaţiile statului
Comentarii |
|
CEDO, secţia III, decizia Einhorn contra Franţa, 16 octombrie 2001, 71555/01
O decizie de extrădare poate pune probleme sub aspectul art. 6 doar în cazuri excepţionale, atunci când persoana extrădată a suferit sau riscă să sufere o denegare gravă de dreptate în statul solicitant.
Reclamantul, cetăţean american, a fost arestat în SUA în urma descoperirii la domiciliul său a corpului mumificat al concubinei sale, însă a reuşit să fugă în Franţa. În 1993, a fost condamnat la detenţiune pe viaţă în urma unei proceduri în contumacie. În 1997, în urma arestării sale în Franţa, guvernul american a cerut extrădarea sa. Cererea a fost respinsă pe motiv că reclamantul nu putea să obţină rejudecarea cauzei în prezenţa sa. Printr-o lege intrată în vigoare în ianuarie 1998, legislativul din Pennsylvania a modificat codul de procedură penală, astfel încât să permită rejudecarea cauzei în cazul extrădării unui condamnat judecat în lipsă. În consecinţă, statul american a formulat o nouă cerere de extrădare, în care a precizat că, în cazul în care reclamantul va cere rejudecarea cauzei, pedeapsa cu moartea nu va fi nici cerută, nici aplicată, nici executată. Cererea statului american a fost admisă, iar recursurile reclamantului au fost respinse, pe motiv că garanţiile contra aplicării pedepsei capitale oferite sunt suficiente.
Art. 3. Curtea a constatat că autorităţile americane au oferit asigurări că legea care reinstaura pedeapsa capitală în Pennsylvania nu va fi pusă în aplicare retroactiv reclamantului şi a furnizat asigurări adecvate şi suficiente că o astfel de pedeapsă nici nu va fi solicitată, nici pronunţată, nici executată. Astfel, Curtea a considerat că reclamantul nu se află în faţa unui risc real de a fi supus culoarului morţii, tratament ce este contrar art. 3 din Convenţie. Astfel, constatând că reclamantul riscă doar menţinerea condamnării la o pedeapsă cu detenţiunea pe viaţă, care nu ridică probleme sub aspectul respectării art. 3, Curtea a considerat că extrădarea sa nu este contrară art. 3.
Art. 6. Protecţie prin ricoşeu. O decizie de extrădare poate pune probleme sub aspectul art. 6 doar în cazuri excepţionale, atunci când persoana extrădată a suferit sau riscă să sufere o denegare gravă de dreptate în statul solicitant. În speţă, extrădarea reclamantului către SUA poate pune probleme doar dacă ar exista motive serioase şi credibile de a crede că reclamantul nu va putea obţine rejudecarea cauzei şi că va fi nevoit să execute pedeapsa pronunţată în contumacie. Legea din ianuarie 1998 permite, în principiu, rejudecarea cauzei. Deşi reclamantul a depus mai multe documente care ar indica neconstituţionalitatea acelei legi şi, implicit, inaplicabilitatea sa, Curtea a constatat că, pentru moment, nicio instanţă americană nu s-a pronunţat în acest sens, astfel încât riscul de neconstituţionalitate a legii nu poate constitui un motiv serios şi credibil de a crede că procesul reclamantului nu ar putea fi rejudecat în prezenţa sa. În plus, Curtea a considerat că nu aparţinea statului francez sarcina de a aprecia constituţionalitatea acelei legi. Statul francez şi-a îndeplinit obligaţiile impuse prin Convenţie, dispunând extrădarea cu bună credinţă, doar după asigurările autorităţilor americane cu privire la rejudecarea cauzei. De aceea, Franţa nu şi-a încălcat niciuna dintre obligaţiile ce îi sunt impuse prin prevederile art. 6.
← Malhous contra Republica Cehă - Publicitatea procedurii... | Salabiaku contra Franţei - Prezumţii de fapt Prezumţia de... → |
---|