Johannische Kirche si Peters contra Germaniei - Construcţia unui cimitir Refuz de autorizare. Incidenţa art. 9
| Comentarii |
|
CEDO, secţia IV, decizia Johannische Kirche şi Peters versus Germania, 10 iulie 2001, 41754/98
Refuzul de a autoriza construcţie unui cimitir nu implică o ingerinţă în libertatea religioasă.
Prima reclamantă este o comunitate religioasă creştină care beneficiază de statutul de colectivitate de drept public. În iulie 1991, reclamanta a cerut un permis pentru a construi o capelă şi un cimitir pe terenul al cărui proprietar era. Întrucât autorităţile administrative au respins cererea, reclamanta a sesizat o instanţă de judecată. Acţiunea a fost respinsă pe motiv că terenul în discuţie se afla într-o zonă protejată, fără construcţii. Instanţa a subliniat că începând cu iulie 1995, terenul în discuţie a fost înglobat într-un parc natural, fapt ceea ce face imposibilă construirea cimitirului şi a capelei. Instanţa a mai afirmat că faptul că reclamanta este o comunitate religioasă nu poate influenţa decizia asupra refuzului de a i se permite ridicarea de construcţii, cu atât mai mult cu cât aceasta poate ridica astfel de construcţii pe alte terenuri. Instanţa internă a mai subliniat că libertatea religioasă este limitată prin Constituţie, între altele, în scopul protejării mediului înconjurător.
Art. 9. Libertatea religioasă. Decizia instanţelor interne constituie limitări ale dreptului reclamanţilor de manifestare a religiei, în ceea ce priveşte ritualurile mortuare. Această ingerinţă avea o bază legală în dreptul intern. Autorităţile şi-au motivat refuzul de a permite construcţie cimitirului pe baza dispoziţiilor legale relative la amenajarea teritoriului, la protejarea mediului. Niciuna dintre autorităţile şi instanţele sesizate nu au făcut vreo aluzie la faptul că reclamanta este o comunitate religioasă, astfel încât acest fapt nu a avut nicio importanţă în decizia ce a fost luată. Astfel, Curtea a considerat că decizia autorităţilor germane nu a vizat reclamanta în calitate de comunitate religioasă, ci ar fi vizat orice persoană care ar fi făcut o cerere identică. Ţinând cont de aceste elemente, precum şi de faptul că statele beneficiază de o importantă marjă de apreciere în materia amenajării teritoriului, Curtea a considerat că ingerinţa în libertatea reclamanţilor de a-şi manifesta religia a fost justificată, astfel că plângerea lor este vădit nefondată.
| ← Hassan si Tchaouch contra Bulgariei - Organizarea religioasa... | Pichon si Sajous contra Franței - Farmacist Refuz de a vinde... → |
|---|
