Kalantari contra Germaniei - Recurs intern Remediu ineficace
| Comentarii |
|
CEDO, secţia IV, decizia Kalantari versus Germania, 28 septembrie 2000, 51342/99
Pentru a controla necesitatea respectării regulii epuizării căilor de recurs interne, circumstanţele cauzei trebuie luate în calcul în ansamblul lor.
Reclamantul, cetăţean iranian, a fugit din Iran în Germania şi a cerut acordarea statutului de refugiat politic. Oficiul federal pentru refugiaţi a respins cererea, decizia fiind confirmată în urma exercitării unui recurs în instanţă. O nouă cerere formulată de către reclamant a fost respinsă de către oficiul pentru refugiaţi, iar o instanţă a respins cererea reclamantului de suspendare a măsurii expulzării, considerând că nu s-a putut proba existenţa unui pericol de persecuţii politice în cazul revenirii în statul de origine. Recursul constituţional a fost, la rândul său, respins. Procedura de fond este încă pendinte în faţa instanţei administrative, însă, din cauza lipsei efectului suspensiv, reclamantul poate fi oricând expulzat către Iran. Reclamantul a fugit în Franţa, unde se ascunde la acest moment. În ianuarie 2000, o secţie a CEDO a decis să solicite părţilor informaţii mai ample asupra persecuţiilor suferite de familia reclamantului. Guvernul a informat CEDO că nu este în măsură să ofere informaţii suplimentare, însă sora reclamantului a expediat mai multe explicaţii şi documente privind persecuţiile suportate de familia sa. Raportorul special cu privire la tortură a Înaltului Comisariat al ONU pentru drepturile omului a adresat CEDO un extras al raportului său în care menţiona un apel lansat în august 1999 de Raportorul special împotriva expulzării reclamantului către Iran.
Art. 35. Epuizarea căilor de recurs interne. În speţă, Guvernul a ridicat excepţia neepuizării căilor de recurs interne, pe motiv că reclamantul a omis să epuizeze cea de-a doua procedură judiciară împotriva refuzului acordării statutului de refugiat. În opinia Curţii, pentru a controla necesitatea respectării regulii epuizării căilor de recurs interne, circumstanţele cauzei trebuie luate în calcul în ansamblul lor. În speţă, autorităţile germane nu au făcut niciun fel de referiri la membrii familiei reclamantului rămaşi în Iran şi nici la pericolele ce ar putea să intervină pentru acesta la întoarcerea în Iran. Reclamantul, pe de altă parte, de la primele audieri la care a fost supus, a făcut referire permanentă la situaţia familiei sale în Iran, depunând probe din care rezulta că surori ale sale fuseseră arestate prin decizii ale tribunalului revoluţionar islamic. La aceasta se adaugă documentele ce le-au fost oferite autorităţilor germane de către comisarii ONU, astfel încât autorităţile aveau suficiente elemente pe baza cărora să poată discuta situaţia reclamantului în cazul expulzării sale către Iran. Pe de altă parte, reclamantul formulase deja a doua sa cerere de acordare a statutului de refugiat, precum şi numeroase alte cereri către autorităţi pentru a obţine suspendarea măsurii expulzării. În consecinţă, ţinând cont de toate aceste elemente, reclamantului nu i se putea impune să aştepte finalitatea acţiunii sale administrative, astfel că plângerea sa este admisibilă.
| ← Zannouti contra Franţei - Utilitate cale de recurs interna | Egmez contra Cipru - Epuizarea cailor de recurs interne Plangere... → |
|---|
