Cerin contra Croatiei - Epuizare cale de recurs interna
Comentarii |
|
CEDO, secţia IV, decizia Cerin versus Croaţia, 8 martie 2001, 54727/00
Utilitatea unei căi de atac se probează cu existenţa unei jurisprudenţe anterioare constante.
În 1994, reclamantul a intentat o acţiune civilă în despăgubiri cu privire la un apartament al cărui proprietar era. Procedura, încă pendinte, durează de 17 ani. În baza art. 59 § 4 din legea de organizare a Curţii Constituţionale, aceasta poate, cu titlu excepţional, să examineze un recurs constituţional înainte ca alte căi de atac să fi fost epuizate, în măsura în care că o anumită măsură sau refuzul de a lua o anumită măsură de către instanţa de judecată aduce atingere drepturilor fundamentale ale unei părţi, iar acesta se expune unor consecinţe grave şi ireparabile dacă nu angajează un recurs constituţional. Reclamantul a omis să utilizeze de această cale de recurs.
Art. 35. Epuizarea căilor de recurs interne. Procedura prevăzută de art. 59 § 4 din legea privind organizarea Curţii Constituţionale poate fi declanşată sub rezerva faptului că, în urma unui examen preliminar, instanţa constituţională decide să admită judecarea cererii, fiind lăsată la dispoziţia discreţionară a instanţei constituţionale. Ţinând cont de faptul că aceste legi sunt redactate în termeni generali, pentru a evita rigiditatea excesivă şi pentru a fi adaptabile tuturor circumstanţelor, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor acestora depinde de practica judiciară ce se naşte subsecvent. Prin prevederile sale, art. 59 § 4 poate fi interpretat astfel încât să creeze o cale de recurs împotriva duratei excesive a unor proceduri, însă existenţa unei unice hotărâri a instanţei constituţionale care să consfinţească o astfel de interpretare nu este suficientă pentru a putea afirma existenţa unei jurisprudenţe constante care să conduce la concluzia existenţei unui recurs intern efectiv. În consecinţă, reclamantul nu avea obligaţia de a uza de acest remediu intern, iar plângerea sa este admisibilă.
← Egmez contra Cipru - Epuizarea cailor de recurs interne Plangere... | H.D. contra Poloniei - Existenta mai multor căi de atac interne → |
---|