CEDO, secţia I, hotărârea Krone Verlag GmbH contra Austria (nr 3), 11 decembrie 2003, 39069/97
Curtea poate să controleze anumite interdicţii ale unor acte de publicitate comercială.
Societatea reclamantă este proprietar al unui cotidian regional – Neue Kronenzeitung – care a publicat, cu scopul de mări numărul de abonamente, nişte anunţuri publicitare în care preţul abonamentelor era comparat cu cel unui ziar concurent – Salzburger Nachrichten – iar propriul ziar era numit „cel mai bun” jurnal. Salzburger Nachrichten a cerut în instanţă o ordonanţă preşedinţială prin care să se suspende campania publicitară. Acţiunea a fost admisă pe motiv că anunţurile publicitare erau mincinoase întrucât comparau ziare cu un profil editorial diferit.
Art. 10 („Libertatea de exprimare”). Ingerinţa statului în exercitarea libertăţii de expresie a reclamantei era prevăzută de lege – legea concurenţei neloiale – şi viza protecţia drepturilor altuia. Ţinând de importanta marjă de apreciere de care se bucură statele în materia concurenţei neloiale şi a publicităţii, sarcina Curţii se mărgineşte la verificarea proporţionalităţii măsurii. Hotărârea instanţei a avut consecinţe destul de serioase întrucât a obligat reclamanta ca în viitoarele materiale publicitare să prezinte în detaliu diferenţele de stil editorial între cele două jurnale, astfel că devenea inutilă compararea preţurilor. În plus, punerea ei în practică era imposibilă, întrucât ridica multe probleme societăţii reclamante. În consecinţă, Curtea a constatat că măsura nu a fost proporţională, iar art. 10 a fost violat.
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Krone Verlag GmbH contra Austria - Publicitate comercială. Libertatea de exprimare.