CEDO, secţia IV, decizia Alinak contra Turcia, 2 septembrie 2003, 34520/97
Statul are obligaţia pozitivă de a asigura oricărei persoane posibilitatea rezonabilă de a se exprima.
Reclamantul este parlamentar, calitate în care a ţinut un discurs în faţa Adunării generale. Întrucât preşedintele de şedinţă l-a întrerupt de mai multe ori pentru a-şi termina discursul, întrucât timpul alocat se epuizase, reclamantul a avut o altercaţie cu nişte colegi, deputaţi al altui partid, între care şi S.A.; invocând faptul că acesta din urmă l-a împiedicat să îşi termine discursul prin violenţă, reclamantul l-a acţionat în instanţă cerând daune interese. Instanţele au respins acţiunea sa.
Art. 10 („Libertatea de exprimare”). În speţă, Curtea trebuie să verifice dacă statul şi-a respectat obligaţia pozitivă de a garanta libertatea de expresie a reclamantului. Curtea a constatat că, deşi reclamantului i s-au acordat 30 de minute pentru a vorbi în faţa deputaţilor, acesta a depăşit timpul alocat, cu toate că a fost somat de mai multe ori să termine. În consecinţă, Curtea a constatat că autorităţile statului i-au garantat reclamantului posibilitatea de a-şi exprima ideile, iar art. 10 nu a fost violat.
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Alinak contra Turciei - Parlamentar. Discurs întrerupt. Condiţii.