CEDO, secţia II, hotărârea Ernst şi alţii contra Belgia, 15 iulie 2003, 33400/96
Realizarea unei percheziţii care are drept scop identificarea sursei unor jurnalişti constituie o ingerinţă importantă în libertatea lor de exprimare.
La data evenimentelor, presa a publicat mai multe articole cu privire la activitatea parchetelor, care părea a fi imputabilă unui procuror din cadrul parchetului curţii de apel Liège. Judecătorul de instrucţie care conducea urmărirea penală contra acelui procuror pentru violarea secretului profesional a dispus efectuarea unor percheziţii la domiciliile reclamanţilor, care erau ziarişti, precum şi la redacţia jurnalului la care lucrau. De asemenea, percheziţiile au vizat şi autoturismele a doi dintre reclamanţi. Reclamanţii nu au fost informaţi despre motivele percheziţiei în condiţiile în care niciunul dintre ei nu era parte la procedură. Reclamanţii au formulat plângeri penale contra judecătorului de instrucţie şi s-au constituit parte civilă, însă constituirea lor ca parte civilă a fost respinsă pe motivul existenţei unui privilegiu al magistratului pentru actele realizate în timpul exercitării funcţiei. Reclamanţii au intentat o acţiune în răspundere delictuală contra statului, care este încă în fază de judecată.
1. Art. 6 („Dreptul la un proces echitabil”). Accesul la justiţie. Instituirea unui privilegiu de jurisdicţie aplicabil magistraţilor vizează un scop legitim, protejând activitatea de justiţie. În raport de proporţionalitate, Curtea a constatat că instituirea unui astfel de privilegiu nu este disproporţionată în condiţiile în care reclamanţii aveau la dispoziţie alte mijloace procedurale prin care să îşi poată aduce pretenţiile civile în faţa unei instanţe, respectiv o acţiune în răspundere delictuală contra statului. De aceea, art. 6 nu a fost violat sub acest aspect.
2. Art. 6 („Dreptul la un proces echitabil”). publicitatea procedurii. Caracterul secret al urmăririi penale este justificată de raţiuni ce ţin de protecţia dreptului la viaţă privată al părţilor implicate, protejând astfel interesele justiţiei. De aceea, examinarea în şedinţă nepublică a unei cereri de constituire de parte civilă nu aduce atingere dreptului la o judecată publică, fiind acoperită de o excepţie prevăzută în art. 6.
3. Art. 10 („Libertatea de exprimare”). Percheziţiile realizate la domiciliile reclamanţilor constituie o ingerinţă în dreptul acestora la liberă exprimare. În raport de necesitatea unei astfel de măsuri într-o societate democratică, Curtea a constatat că percheziţiile au fost dispuse pentru a fi identificată sursa unor informaţii jurnalistice. În acest context, Curtea se întreabă dacă autorităţile nu ar fi avut la dispoziţie şi alte mijloace de a afla care dintre magistraţii suspectaţi au violat secretul profesional, constatând că statul pârât ar fi trebuit să verifice prima dată existenţa unei violări a secretului profesional în cadrul organelor sale judiciare, înainte de a verifica implicarea reclamanţilor în această afacere. De aceea, Curtea a considerat că, deşi motivele invocate pentru realizarea percheziţiilor sunt pertinente, ele nu sunt suficiente pentru a justifica o acţiune de asemenea amploare. De aceea, art. 10 a fost violat.
4. Art. 8 („Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”). Inviolabilitatea domiciliului. Fiind evident faptul că percheziţiile realizate constituie ingerinţe în dreptul la viaţă privată şi a respectului inviolabilităţii domiciliului reclamanţilor, Curtea trebuie să cerceteze dacă în speţă au existat suficiente garanţii contra arbitrariului. În acest context, Curtea a constatat că mandatele de percheziţie au fost extrem de generale, întrucât nu precizau nimic despre fapta anchetată, asupra locurilor care făceau obiect al percheziţiei ori asupra bunurilor care trebuiau ridicate, lăsând astfel la dispoziţia anchetatorilor aspecte extrem de importante. Ca urmare, un mare număr de obiecte, inclusiv memoriile calculatoarelor reclamanţilor, au fost ridicate, timp în care reclamanţii au rămas într-o stare de ignoranţă completă cu privire la motivele acestei operaţiuni. De aceea, Curtea a considerat că modul de realizare a percheziţiilor a fost lipsit de proporţionalitate, astfel că art. 8 a fost violat.
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Ernst şi alţii contra Belgiei - Identificarea sursei jurnalistice. Percheziţii. Proporţionalitate.
