Leoni contra Italiei - Calculul termenului de recurs

CEDO, secţia II, hotărârea Leoni contra Italia, 26 octombrie 2000, 43269/98

O interpretare raţională a normelor de procedură ce reglementează calculul termenului de recurs trebuie să vizeze ca punct de pornire data la care părţile litigiului au putut lua cunoştinţă de decizia atacată.

Reclamantul a fost partea unei proceduri civile. Printr-o decizia din 24 octombrie 1995, al cărei motivare a fost depusă la grefa instanţei la data de 21 decembrie 1995, instanţa de apel a respins apelul acestuia. Recursul reclamantului a fost respins ca şi tardiv, fiind depus la data la 25 ianuarie 1996, după expirarea termenului legal de 20 zile pentru formularea recursului. În plus, reclamantului i s-a mai reproşat faptul că recursul său a fost depus la grefa instanţei de recurs, nu la cea a instanţei de apel, aşa cum dispunea legea internă.

Art. 6. Accesul la justiţie. Curtea a constatat că reclamantului îi era imposibil să formuleze recurs contra unei decizii al cărei text nu îl cunoştea. În consecinţă, Curtea a considerat că o interpretare raţională a normelor de procedură ce reglementează calculul termenului de recurs trebuie să vizeze ca punct de pornire data la care părţile litigiului au putut lua cunoştinţă de decizia atacată. În consecinţă, Curtea a constatat că prin respingerea recursului reclamantului ca tardiv, deşi acesta fusese introdus în termenul legal socotit de la data la care decizia instanţei de apel ajunsese la cunoştinţa reclamantului, i s-a afectat substanţa dreptului de acces la justiţie. De acea, art. 6 a fost violat.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Leoni contra Italiei - Calculul termenului de recurs