Lagrange contra Frantei - Limitarea accesului la justitie Lege noua
| Comentarii |
|
CEDO, secţia III, hotărârea Lagrange c. Franţa, 10 octombrie 2000, 39485/98
Nimeni nu poate să renunţe implicit la dreptul de a sesiza o instanţă.
Reclamanţii sunt părinţii şi fratele lui Eric, suferind de hemofilie, a fost contaminat cu HIV într-un spital între octombrie 1979 şi mai 1981 şi a decedat în iulie 1984. În 1992, reclamanţii au sesizat fondul de indemnizare pentru indemnizarea persoanelor ce s-au îmbolnăvit în urma transfuziilor, creat printr-o lege din 1991. Prin cererea lor, reclamanţii au declarat că acceptă oferta de despăgubiri formulată de către fond, precizând însă că îşi rezervă dreptul de a exercita acţiuni civile contra altor persoane responsabile de cele petrecute. În iunie 1993, reclamanţii au introdus o acţiune civilă contra fundaţiei naţionale pentru transfuzii sanguine, fondul de indemnizare şi casa de asigurări de sănătate cerând despăgubiri suplimentare pentru prejudiciul suferit. Instanţa a dispus iniţial suspendarea judecării cauzei, în aşteptarea hotărârii Curţii de Casaţie în cauza Bellet care viza aceeaşi problemă. Ulterior, instanţa a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamanţilor, bazându-se pe hotărârea Curţii de Casaţie în afacerea F. E., ce se fonda la rândul său pe hotărârea din afacerea Bellet, în care se statuase că persoanele care au acceptat oferta de indemnizare a fondului nu mai au dreptul la despăgubiri suplimentare.
Art. 6. Accesul la justiţie. La momentul la care reclamanţii au acceptat oferta fondului de indemnizare, moment relevant pentru a aprecia percepţia acestora asupra sistemului, nici textul legii din 1991, nici expunerea sa de motive sau actele premergătoare legii nu permiteau reclamanţilor să anticipeze consecinţele juridice pe care instanţele interne le-au dedus din acceptarea ofertei fondului, în sensul în care acceptarea ofertei avea drept consecinţă privarea lor de posibilitatea de a obţine o indemnizare superioară. Pe de altă parte, reclamanţii au precizat în mod expres că îşi păstrează dreptul de a acţiona şi în instanţă. În fine, la acel moment, hotărârea Curţii de Casaţie în afacerea Bellet nu exista încă. De aceea, Curtea a considerat că reclamanţii erau în drept să creadă că au dreptul de a acţiona în faţa unei instanţe pentru a solicita despăgubiri suplimentare celor acceptate de la fond. Curtea a considerat că, la data acceptării ofertei fondului, sistemul nu era suficient de clar şi nu prezenta garanţii suficiente pentru a evita neînţelegerile cu privire la exercitarea unei acţiuni în justiţie pentru recuperarea prejudiciului produs în urma unei transfuzii cu sânge infectat. În consecinţă, reclamanţii au fost victima unei violări a dreptului lor de acces la justiţie.
| ← Miragall Escolano şi alţii contra Spaniei - Termen de... | Tanribilir contra Turciei - Decesul unei persoane aflata sub... → |
|---|
