CEDO, secţia I, hotărârea Olivieira versus Olanda, 4 iunie 2002, 33129/96
Interdicţia de a intra în anumite cartiere poate fi dispusă în anumite condiţii pentru protejarea ordinii.
În 1983, în urma unei intense activităţi legate de droguri din centrul oraşului Amsterdam, primarul oraşului a autorizat poliţia să ia măsuri de îndepărtare a unor persoane din cartier, însoţită de interdicţia de a reveni timp de 8 ore. Această măsură a fost adoptată în baza puterii primarului de lua orice măsură necesară asigurării ordinii publice. În 1989, primarul a autorizat poliţia să ia o astfel de măsură pentru 14 zile. În 1992, primarul a luat o astfel de interdicţie contra reclamantului, pe baza unor raporturi ale poliţiei care denunţau faptul că reclamantul a consumat de mai multe ori droguri în cartierul în discuţie şi că, mai multe ori, i s-a interzis accesul în cartier timp de 8 ore. Ultima oară, reclamantul a fost avertizat că, dacă comite din astfel de acte, i s-a interzice accesul în zonă timp de 14 zile. Or, în aceeaşi zi, reclamantul a consumat din nou droguri în public. Primarul a precizat în decizia sa că reclamantul nici nu lucra, nici nu locuia în cartierul în cauză.
În drept.
Art. 2 din Protocolul 4. Curtea a constatat că legea îi dădea primarului o anumită putere de a lua toate măsuri necesare pentru a preveni tulburările grave ale ordinii publice, iar instanţele interne au considerat că această lege constituie o bază legală suficientă pentru măsura din speţă, fapt pe care Curtea îl a admis. Cu privire la previzibilitatea legii, Curtea a amintit că reclamantului a fost avertizat cu privire la iminenţa interdicţiei, astfel încât norma legală a fost previzibilă pentru el, putând anticipa consecinţele actelor sale. Cu privire la necesitatea măsurii, Curtea a admis că anumite măsuri speciale se puteau impune ţinând cont de criza care exista în cartierul în discuţie şi nu se poate considera că autorităţile şi-au depăşit marja de apreciere prin faptul că primarul a luat o măsură de interdicţie asupra reclamantului. Dat fiind că alte sancţiuni mai uşoare fuseseră deja aplicate, că reclamantul nu lucra şi nu locuia în zonă, Curtea a considerat că măsura nu este disproporţionată, astfel că nu există vreo violare a art. 2 din Protocolul nr. 4.
Curtea a luat aceeaşi soluţie şi prin hotărârea Landvreugd versus Olanda.
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Oliviera contra Olandei - Interdicţia de a intra în anumite cartiere. Condiţii.
