Plon société contra Franţei - Interdicţia unei lucrări Context social sensibil
Comentarii |
|
CEDO, secţia II, hotărârea Plon société contra Franţa, 18 mai 2004, 58148/00
Publicarea unor informaţii într-un context social sensibil poate fi interzisă temporar.
Societatea reclamantă a publicat o lucrare scrisă de un jurnalist în colaborare cu fostul medic al preşedintelui Franţei, dl. Mitterand, care avea ca subiect cancerul de care suferea acesta, fapt ascuns publicului până la cel moment. Lucrarea a fost pusă în circulaţie la 11 zile de la decesul fostului preşedinte. Imediat, rudele acestuia au cerut, pe calea unei ordonanţe judiciare, suspendarea difuzării cărţii, cerere care a fost admisă. Ulterior, în cadrul procesului pe fond, acţiunea rudelor care solicitau interdicţia de difuzare a lucrării a fost admisă şi a condamnat societatea la plata de daune interese, pe motiv că faptele relevate în lucrare erau acoperite de secretul medical.
Art. 10 („Libertatea de exprimare”). Ingerinţa statului în libertatea de expresie a reclamantei a fost prevăzută de lege şi viza un scop legitim – împiedicarea de difuzare a unor informaţii confidenţiale, precum şi protecţia drepturilor şi libertăţilor altuia. În raport de necesitatea măsurii, trebuie făcută o distincţie între suspendarea provizorie a difuzării lucrării şi interdicţia definitivă ulterioară. Curtea a considerat că prima măsură a fost legitimă, întrucât la doar 11 zile de la decesul fostului preşedintele, emoţia clasei politice şi a societăţii erau încă semnificative, astfel încât măsura poate trece ca proporţională. În schimb, interdicţia definitivă nu poate fi calificată ca fiind necesară, în condiţiile în care la momentul la care a intervenit trecuse deja suficient de mult de timp de la decesul dlui. Mitterand pentru ca emoţia apărută în urma morţii sale să se diminueze. În plus, până la acea data cartea se vânduse în peste 40.000 exemplare, fusese difuzată pe Internet şi comentată îndelung, astfel încât informaţiile cuprinse nu mai puteau trece ca fiind confidenţiale. De aceea, există o violare a art. 10 ca urmare a măsurii de interdicţie de difuzare a cărţii.
← Alves Costa contra Portugaliei - Informaţii factuale Realitatea... | Khashiyev şi Akayeva contra Rusiei - Populaţie civilă Stare... → |
---|