Radio France contra Franţei, - Libertatea presei Publicarea de informaţii inexacte
| Comentarii |
|
CEDO, secţia II, hotărârea Radio France versus Franţa, 30 martie 2004, 53984/00
Art. 10 impune anumite obligaţii jurnaliştilor, mai cu seamă cu privire la difuzarea de informaţii inexacte.
Reclamanţii au fost condamnaţi pentru difuzarea prin radio timp de 24 de ore a mai multor buletine de ştiri în cursul cărora imputau unui fost subprefect faptul de a fi avut un rol activ în deportarea a mii de evrei în 1942. Instanţele sesizate au considerat că aceste afirmaţii erau false şi calomnioase. Responsabilitatea faptei a fost atribuită directorului postului, pe motiv că acesta avea obligaţia de a controla conţinutul buletinelor de ştiri. De asemenea, jurnaliştii care au compus buletinul de ştiri au fost ţinuţi responsabili pe motiv că nu au fost de bună credinţă. Directorul şi jurnaliştii au fost condamnaţi la o amendă penală şi la plata de daune interese. Recursul lor a fost respins.
1. Art. 7 („Nici o pedeapsă fără lege”). Potrivit reclamanţilor, regulile privind responsabilitatea penală a directorului nu puteau fi aplicate întrucât buletinele de ştiri au fost difuzate în direct. Curtea a considerat că, deşi este adevărat că regulile acestea nu au fost aplicate anterior în situaţii similare, art. 7 nu implică clarificarea judiciară a conţinutul unui infracţiuni prin raportare la o hotărâre judecătorească sau alta, cu condiţia ca rezultatul interpretării normei să fie coerent şi previzibil. Or, în opinia Curţii, interpretarea dată de către instanţele interne este coerentă în raport de substanţa infracţiunii şi era previzibilă. De aceea, art. 7 nu a fost violat.
2. Art. 6 („Dreptul la un proces echitabil”) parag. 2. Prezumţia de responsabilitate a directorului unei publicaţii poate fi răsturnată dacă se probează buna-credinţă a acestuia. În aceste condiţii şi ţinând cont de importanţa prezumţiei – având scopul de a împiedica informaţii false pe canele media – Curtea a considerat că nu s-au depăşit limitele rezonabile impuse prin Convenţie în raport de prezumţiile de fapt. De aceea, nu există o violare a art. 6 parag. 2.
3. Art. 10 („Libertatea de exprimare”). Condamnarea era prevăzută de lege şi viza un scop legitim. Curtea aminteşte că art. 10 impune anumite obligaţii jurnaliştilor, mai cu seamă cu privire la difuzarea de informaţii inexacte. Curtea a considerat că instanţele interne au motivat corespunzător lipsa de bună-credinţă a jurnaliştilor, iar sancţiunile aplicate – ţinând cont de difuzarea repetată a ştirii de către un canal care acoperă întreg teritoriul francez – erau proporţionale cu scopul vizat. De aceea, nu există vreo violare nici în raport de art. 10.
| ← Bota contra României - Baroul alternativ Constitutional Lipsă... | Alves Costa contra Portugaliei - Informaţii factuale Realitatea... → |
|---|
