Rechachi şi Abdulhafid contra Marea Britanie-Plata unei sume ex gratia. Pierderea calităţii de victimă.

Plata unei sume ex gratia. Pierderea calităţii de victimă.
CEDO, secţia IV, decizia Rechachi şi Abdulhafid contra Marea Britanie, 10 iunie 2003, 55554/00
Utilizarea unei căi ex gratia pentru a plăti aceste sume nu constituie o a admisre a existenţei unei violări a Convenţiei, însă, în anumite condiţii, poate conduce la pierderea calităţii de victimă.

Primul reclamant este un cetăţean algerian a cărui cerere de azil este în curs de examinare în Marea Britanie, iar al doilea este cetăţean britanic. Ambii au fost trimişi în judecată pentru posesie de bunuri care pot avea o utilizare în scopuri teroriste şi colectarea de informaţii care pot fi utilizate în astfel de scopuri. Cei doi au fost deţinuţi o perioadă de timp, până când s-a constatat că legea care incrimina faptele de care au fost acuzaţi a devenit caducă. Din acest motiv, cei doi au fost despăgubiţi pentru detenţia suferită printr-un sistem de ajutor ex gratia cu 50.000 lire sterline şi 75.000 lire sterline.
Calitatea de victimă. Cei doi reclamanţi au fost despăgubiţi cu sume consistente pentru detenţia ilegală suferită. Este adevărat că utilizarea unei căi ex gratia pentru a plăti aceste sume nu constituie o admitere a existenţei unei violări a Convenţiei, însă Curtea a constatat că, pe de o parte, reclamanţii au renunţat la posibilitatea de a ataca actul respectiv în instanţă şi, pe de altă parte, că ulterior, ca răspuns la o cerere a lor, prefectul Londrei a admis implicit existenţa unei violări a drepturilor garantate prin art. 5. De aceea, cei doi au pierdut calitatea de victimă, iar plângerea este inadmisibilă.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rechachi şi Abdulhafid contra Marea Britanie-Plata unei sume ex gratia. Pierderea calităţii de victimă.