CEDO, secţia II, hotărârea Siliadin c. Franţa, 26 iulie 2005, 73316/01
În conformitate cu normele şi tendinţele contemporane în materia protecţie fiinţei umane contra sclaviei, stării de servitute şi muncii forţate ori obligatorie, statele au obligaţia de a incrimina orice act de a menţine o persoană într-o situaţie interzisă de art. 4.
Reclamanta este resortisantă din Togo care locuieşte în Franţa. La vârsta de 16 ani a fost obligată să muncească fără a fi renumerată, ca şi menajeră. Aflându-se ilegal pe teritoriul francez, paşaportul său fiind confiscat, neavând resurse materiale, a fost obligată să se ocupe de creşterea celor trei şi apoi patru copii ai soţilor B., în fiecare zi între orele 7 şi 22. Reclamanta a suportat această situaţie timp de câţiva ani, timp în care soţii B. i-au promis în permanenţă că situaţia sa pe teritoriul francez se va reglementa. Într-un final, alertat de către un vecin, comitetul contra sclaviei moderne a sesizat parchetul cu situaţia reclamantei. Cauza penală s-a finalizat cu neînceperea urmăririi penale. Acţiunea civilă a condus la condamnarea soţilor B. la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de către reclamantă.
Art. 4. Noţiunea de sclavie. Noţiunea de persoană aflată în servitute. Art. 4 face să se nască în sarcina statelor obligaţii pozitive constând în adoptarea şi aplicarea efectivă a unor dispoziţii penale care să sancţioneze practicile interzise prin art. 4. În conformitate cu normele şi tendinţele contemporane în materia protecţie fiinţei umane contra sclaviei, stării de servitute şi muncii forţate ori obligatorie, statele au obligaţia de a incrimina orice act de a menţine o persoană într-o situaţie interzisă de art. 4. În speţă, reclamanta a muncit vreme de mai mulţi ani fără consimţământul său şi a nu primit nici o renumeraţie pentru munca sa. Minoră la momentul faptelor, ea se afla în situaţie ilegală pe un teritoriu străin şi îi era frică că fa vi arestată de poliţie. Soţii B. au întreţinut aceasta teamă şi i-au făcut speranţe de reglementare a situaţiei sale. De aceea, reclamanta a fost supusă cel puţin la muncă forţată în sensul art. 4. Problema care se pune este de a determina dacă reclamanta a fost ţinută în sclavie ori în stare de servitute, în sensul acestei dispoziţii.
În ceea ce priveşte sclavia. Chiar dacă reclamanta a fost privată de libertate, nu rezultă din dosarul cauzei că ea ar fi fost ţinută în sensul proprie la termenului, adică soţii B. au exercitat un veritabil drept de proprietate asupra sa, reducând-o la stadiul de obiect. De aceea, nu poate considera că reclamanta a fost ţinută în stare de sclavie în sensul clasic al termenului. Cu privire la noţiunea de servitute, aceasta se a considerat a consta în obligaţia de presta servicii sub imperiul unor ameninţări şi este apropiată de cea de sclavie. Munca forţată pe care reclamanta a fost nevoită să o facă, dura şapte zile pe săptămână timp de 15 ore pe zi. Ajunsă în Franţa printr-o cunoştinţă a tatălui său, reclamanta nu a ales ea să lucreze la soţii B. Minoră, ea nu avea resurse financiare, era vulnerabilă şi izolată şi nu avea nici un alt mijloc de a trăi decât la soţii B. unde împărţea camera cu copii acestora. Reclamanta era în întregime la dispoziţia acestora, întrucât actele sale au fost confiscate şi i s-a promis regularizarea situaţiei sale, lucru care nu s-a întâmplat niciodată. În plus, reclamanta, care se temea că va fi arestată, nu dispunea de nici o libertate de mişcare şi nici de timp liber. În consecinţă, ea nu a fost şcolarizată, deşi acest lucru i s-a promis tatălui său. Reclamanta era complet la dispoziţia soţilor B. şi, de aceea, se poate considera că ea a fost ţinută în stare de servitute.
Sclavia şi menţinerea unei persoane în stare de servitute nu sunt, prin sine însăşi, reprimate de dreptul penale francez. Urmăriţi penal pentru nişte acuzaţii care nu vizau specific încălcarea drepturilor prevăzute de art. 4, soţii B. nu au fost condamnaţi penal. În aceste circumstanţe, Curtea a considerat că legislaţia penală în vigoare la momentul comiterii faptelor nu i-a asigurat reclamantei o protecţie concretă şi efectivă contra actelor a căror victimă a fost. De aceea, statul francez şi-a încălcat obligaţii pozitive care îi revin în baza art. 4 din Convenţie.
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Siliadin contra Franţei - Stare de servitute. Sclavie. Diferenţe. Obligaţii statelor.
