Standard Verlags GMBH şi Krawagna-Pfeifer contra Austria - Libertatea presei. Protejarea intimitatii

CEDO, secţia I, hotărârea Standard Verlags GMBH şi Krawagna-Pfeifer c. Austria, 2 noiembrie 2006, 19710/02

Art. 10 permite şi publicare unor texte ce pot aduce atingere demnităţii unei persoane, dacă subiectul este de interes public şi a fost tratat cu bună credinţă.

Prima reclamantă este proprietar al unei publicaţii cotidiene, iar a doua reclamantă este redactorul şef al paginii de politică internă a publicaţiei. La 9 octombrie 1998, cotidianul a publicat un articol despre partidul liberal austriac FPO redactat de reclamantă. Articolul în viza pe Jorg Haider care era la acel moment unul dintre liderii partidului, criticând stilul acestuia de conducere şi indicând că acesta fusese condamnat la 1 octombrie 1998 pentru tentativă de defăimare. Articolul indica că „Haider a fost condamnat penal în primă instanţă pentru că a ruinat reputaţia şi perspectivele unei persoane”. În urma unei plângeri a lui Jorg Heider, societatea a fost condamnată la plata unor daune interese şi publicarea unei retractări a afirmaţiei litigioase, iar reclamanta la plata unei amenzi penale cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Art. 10. Curtea subliniază că articolul în discuţie conţinea un comentariu politic care critica stilul de lider al dlui. Haider, acuzându-l de faptul că a părăsit mulţi membrii de partid, în timp ce i-a susţinut pe alţii, în ciuda unor condamnări penale ale acestora. Acesta este contextul în care a apărut declaraţie litigioasă privind condamnarea dlui. Haider în primă instanţă. În opinia Curţii, fraza litigioasă conţinea atât o afirmaţie factuală, cât şi o judecată de valoare. Prima parte evoca condamnarea penală a dlui. Haider, care este un fapt, iar a doua parte conţinea o judecată de valoare, după care dl. Haider a ruinat o persoană. Curtea a constatat că afirmaţia factuală era adevărată, iar judecat a de valoare se baza pe anumite fapte credibile privind situaţia în care se afla victima defăimării comise de dl. Haider. În aceste condiţii, Curtea a considerat că sancţionarea reclamantelor nu era necesară într-o societate democratică şi că simpla condamnare este lipsită de proporţionalitate, astfel că art. 10 a fost violat.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Standard Verlags GMBH şi Krawagna-Pfeifer contra Austria - Libertatea presei. Protejarea intimitatii