Österreichischer Rundfunk contra Austria - Rolul presei. Rolul postului public de radiodifuziune.
| Comentarii |
|
CEDO, secţia I, hotărârea Österreichischer Rundfunk c. Austria, 7 decembrie 2006, 35841/02
Întrucât reclamantul era oficiul public de radiodifuziune, legea de funcţionare îl obliga să dea publicităţii orice informaţii importantă în domeniul politic.
În 1999, reclamantul – Oficiul austriac pentru radiodifuziune – a difuzat informaţii despre eliberarea condiţionată a şefului organizaţiei neonaziste VAPO, M.K., care fusese condamnat pentru infracţiuni la legea privind interdicţia fascismului. În cursul reportajului a fost, de asemenea, menţionat numele adjunctului său, M. S., care fusese anterior condamnat pentru acelaşi tip de infracţiune şi eliberat condiţionat cu cinci săptămâni înainte. În timpul reportajului televizat, o imagine a lui M. S. din cursul procesului a apărut pe ecranele televizoarelor timp de câteva secunde. Acesta a intentat o acţiune contra reclamantului, instanţa obligând reclamantul să nu mai publice imagini a lui M. S.
Art. 34. Calitatea procesuală activă. Potrivit guvernului austriac, oficiul reclamant este o organizaţie guvernamentală, astfel încât nu are calitatea de a introduce o plângere. Curtea a considerat că, în baza legii privind radiodifuziunea, oficiul reclamant nu exercită atribuţii de natură guvernamentală, ci furnizează un serviciu public. În consecinţă, ceea ce trebuie examinat este în ce măsură acest oficiu se află sub control guvernamental. Capitalul său, deşi provine din fonduri publice, nu este deţinut de către stat. Oficiul îşi finanţează activitatea printr-o taxă, al cărei cuantum îl fixează singur. Comitetul său director supervizează administrarea societăţii şi numeşte directorul general pe o perioadă de 5 ani, acesta din urmă fiind responsabil de gestionarea activităţii oficiului şi neputând fi revocat din funcţie decât în condiţii speciale. Misiunea oficiului îl obligă să păstreze obiectivitatea în reportajele prezentate, în special prin raport de activitatea statului şi a partidelor politice, iar un anumit număr de dispoziţii legale vin să garanteze independenţa oficiului. Membrii comitetului director sunt independenţi în exercitarea funcţiilor şi nu pot primi ordine din partea vreunui organ de stat. Ţinând cont de aceste elemente, Curtea a constatat că oficiul nu este plasat sub control guvernamental. În plus, oficiul nu deţine un monopol, ci funcţionează pe o piaţă concurenţială, împreună cu societăţi de radiodifuziune private.
De aceea, Curtea a considerat că simplul fapt că o persoană juridică este finanţat din fonduri publice nu este un criteriu decisiv şi că, ţinând cont de autonomie instituţională şi editorială de care se bucură oficiul reclamant, acesta poate fi considerat drept organizaţie non-guvernamentală, în sensul art. 34 din Convenţie, astfel că are calitatea procesuală activă în faţa Curţii.
Art. 10. Întrucât reclamantul era oficiul public de radiodifuziune, legea de funcţionare îl obliga să dea publicităţii orice informaţii importantă în domeniul politic. Presa are ca funcţia de comunica, cu respectarea obligaţiilor şi responsabilităţilor sale, informaţii despre chestiuni de interes general. M. S. care a intentat acţiunea contra reclamantului, este un cunoscut membru al mişcării neonaziste austriece, iar Curtea a decis deja într-o situaţie similară că o persoană cu vederi extremiste se expune în mod inevitabil publicului. În plus, această persoană fusese condamnată în 1995 pentru infracţiuni la legea de combatere de nazismului şi la o pedeapsă grea cu închisoarea în calitatea de lider al VAPO, o organizaţie care vizează distrugerea ordinii constituţionale austriece.
Procesul penal al lui M. S. a fost unul dintre procesele penale cele mai importante din istoria recentă a statului austriac. La momentul desfăşurării acestuia, fotografia lui M. S. a fost publicată de nenumărate ori. Informaţiile difuzate în 1999 de către oficiul reclamant constituiau un scurt reportaj despre eliberarea din penitenciar a altui lider al organizaţiei din care făcea parte M. S.
În acest context, Curtea a considerat că instanţe austriece au interzis pe viitor ca oficiul reclamant să mai dezbată liber anumite probleme de interes public. Curtea a considerat că, deşi există raţiuni solide pentru a interzice difuzarea imaginii unei persoane condamnate, după eliberarea sa condiţională, trebuie luate în calcul şi alte elemente atunci când se pune în balanţă interesul persoanei de a-şi păstra secret aspectul fizic şi interesul publicului în difuzarea imaginilor acesteia. Printre elementele cele mai importante figurează gradul de notorietate al persoanei vizate, durata de timp care a trecut de condamnarea sa, natura infracţiuni comise, legătură între conţinutul reportajului şi imaginea difuzată, precum şi caracterul exhaustiv şi exactitatea informaţiilor ce o însoţesc. Or, Curtea a constatat că instanţele interne au acordat importanţă doar elementului temporal, ignorând celelalte aspecte. De aceea, ţinând cont şi de faptul că alte organe media au difuzat imagini asemănătoare, Curtea a considerat că motivele ce au justificat limitarea libertăţii de exprimare nu sunt nici pertinente, nici suficiente, astfel că art. 10 a fost violat.
| ← Verlagsgruppe News Gmbh contra Austria - Libertatea presei.... | I. H. contra Austria - Informarea acuzatului cu privire la... → |
|---|
