SUTYAGIN contra Rusiei - Refuzul audierii martorilor ale căror declaraţii s-a pretins a fi cruciale pentru apărarea reclamantului: admisibilă.

Cauza SUTYAGIN împotriva Rusiei (nr. 30024/02), decizia din 8 iulie 2008 [Secţia I]

Reclamantul era şeful Departamentului de Politică Tehnico-Militară şi Economico-Militară al Institutului Statelor Unite şi Canadei din cadrul Academiei Ruse de Ştiinţă. în 1999, autorităţile l-au arestat şi acuzat de înaltă trădare, ca urmare a spionajului comis prin colectarea şi transmiterea către organizaţii externe de informaţii pretins a conţine secrete ce puneau în pericol securitatea naţională a Rusiei. Numeroasele cereri formulate de reclamant pentru eliberarea sa din arestul preventiv au fost respinse în principal motivat de gravitatea acuzaţiilor ce i se aduceau. în timpul procesului, reclamantul a invocat existenţa a numeroase vicii de procedură, inclusiv schimbările inexplicabile în componenţa instanţei şi selectarea juraţilor de pe o listă nepublicată. De asemenea, instanţa a refuzat audierea a doi martori solicitaţi de reclamant şi ale căror declaraţii, în opinia acestuia, erau fundamentale pentru apărarea sa. în plus, reclamantul a susţinut că orice informaţie schimbată sau raportată provenea din surse deschise iar acuzarea nu a identificat nicio informaţie clasificată. în 2004, reclamantul a fost găsit vinovat şi a fost condamnat la 15 ani de închisoare. Apelul său împotriva hotărârii primei instanţe a fost respins.

Admisibilă în privinţa art. 5 alin. (3), art. 6 alin. (1) şi alin. (3) lit. d), art. 7 şi art. 10 din Convenţie.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre SUTYAGIN contra Rusiei - Refuzul audierii martorilor ale căror declaraţii s-a pretins a fi cruciale pentru apărarea reclamantului: admisibilă.