KART contra Turciei - Imposibilitatea pentru un deputat de a obţine ridicarea imunităţii sale parlamentare pentru a se apăra împotriva urmăririi penale pornite împotriva sa: încălcare.
| Comentarii |
|
Cauza KART împotriva Turciei (nr. 8917/05), hotărârea din 8 iulie 2008 [Secţia a ll-a]
În fapt
în cadrul exercitării profesiunii sale de avocat, reclamantul a făcut obiectul a două proceduri penale. Ulterior el a fost ales deputat în Adunarea Naţională şi i s-a acordat imunitate parlamentară. Curtea cu juri a adoptat o decizie cu privire la întreruperea procedurii penale, în temeiul Constituţiei şi al Codului de procedură penală şi a trimis dosarul cauzei spre a obţine ridicarea imunităţii parlamentare. în plus, reclamantul a cerut ridicarea imunităţii sale. în memoriul său, el a subliniat că imunitatea legislativă nu fusese instaurată pentru a asigura lipsa răspunderii şi nepedepsirea membrilor Parlamentului, ci pentru a le permite acestora să îşi exercite misiunea într-un climat de independenţă şi de calm depline. El a mai susţinut şi că, în mod contrar cazului lipsei răspunderii, imunitatea era un privilegiu de natură relativă şi temporară. Faţă de cele expuse, întinderea imunităţii, procedura de ridicare pe care o necesita şi lipsurile în punerea sa în aplicare au condus la restrângerea respectului datorat Adunării Naţionale. Reclamantul a adăugat că transformarea în privilegiu personal a unei instituţii concepute iniţial pentru a le permite parlamentarilor să-şi exercite misiunea nu putea fi acceptată într-un stat de drept. Cu toate acestea, comisia mixtă a Adunării Naţionale a dispus suspendarea urmăririi penale a reclamantului, până la finalul mandatului său parlamentar. Acesta s-a opus suspendării, prevalându-se de dreptul său de a fi judecat în cadrul unui proces echitabil. Dosarele referitoare la cererea de ridicare a imunităţii reclamantului au rămas înscrise pe agenda Adunării generale mai mult de doi ani, până la încheierea legislaturii, fără a fi examinate, între timp, cel în cauză a fost reales deputat. Apoi, preşedintele Adunării Naţionale l-a informat că dosarele sale privind ridicarea imunităţii erau pendinte la comisia mixtă.
În drept
În temeiul Constituţiei, niciun parlamentar bănuit că ar fi comis o infracţiune înainte sau după alegerea sa nu poate fi arestat, interogat, deţinut sau deferit justiţiei, afară de cazul în care Adunarea Naţională nu a decis ridicarea imunităţii. Imunitatea parlamentară urmăreşte un scop legitim, adică asigurarea, între altele, a independenţei depline a parlamentarilor şi a parlamentului.
Urmărirea penală angajată împotriva unui parlamentar poate afecta chiar funcţionarea adunării din care acesta face parte şi poate perturba liniştea lucrărilor parlamentare. Din acest motiv, prezintă puţină importanţă, raportat la scopul legitim urmărit, natura faptului generator al urmăririi penale, care-în speţă-nu rezidă într-un act legat de funcţie, ci este pe deplin independent. Or, excepţiile care caracterizează inviolabilitatea parlamentară nu sunt legitime decât în măsura în care acestea sunt legate de calitatea de parlamentar şi nu constituie un privilegiu personal, ci un principiu de drept politic, care nu vizează protecţia individului, ci a funcţiei pe care o exercită. Astfel, prezintă puţină importanţă faptul că data faptelor incriminate este anterioară alegerilor parlamentare. Cu toate acestea, constatarea legitimităţii inviolabilităţii parlamentare nu exclude exerciţiul unui control privind proporţionalitatea acestei măsuri faţă de drepturile reclamantului decurgând din art. 6 din Convenţie. Prevederea constituţională nu trebuie să urmărească o denegare de dreptate pentru reclamant.
Acordarea imunităţii parlamentare rezultă din marja de apreciere a statului. Cu toate acestea, inviolabilitatea acordată parlamentarilor turci era mai largă decât cea acordată membrilor din alte corpuri legislative europene. Ea se aplică atât în latura penală, cât şi în cea civilă, având pondere atât pentru actele comise înainte de obţinerea statutului de parlamentar cât şi pentru cele din timpul mandatului parlamentar. Or, o regulă care să consacre o imunitate parlamentară absolută nu poate fi considerată ca depăşind prin ea însăşi marja de apreciere a statelor, pentru limitarea dreptului de acces al unei persoane la o instanţă. Inviolabilitatea îmbracă un caracter de ordine publică, ceea ce înseamnă că autorităţile judiciare au obligaţia de a ţine seama din oficiu de această imunitate şi că actele care nu respectă această regulă sunt nule de drept. Mai mult, imunitatea parlamentară nefiind un drept în beneficiul personal al unui parlamentar, reclamantul nu poate renunţa la aceasta. Cu toate acestea, îi este permis să ceară ridicarea imunităţii în adunarea din care face parte; tot astfel, adunarea poate fi sesizată de organele judiciare şi are posibilitatea să îi pună capăt. Conform dispoziţiilor turceşti, atunci când comisia mixtă este sesizată cu o cerere de ridicare a imunităţii, ea poate decide, în urma avizului unei comisii pregătitoare, să propună ridicarea imunităţii parlamentare sau suspendarea urmăririi penale instrumentate împotriva parlamentarului în cauză. Atunci când comisia mixtă se pronunţă în favoarea suspendării urmăririi penale, poate fi formulat un recurs în faţa Adunării generale care, la rândul ei, trebuie să se pronunţe asupra ridicării sau a neridicării imunităţii. Or, nicio
dispoziţie nu defineşte condiţiile ridicării acesteia. Criteriile par, înainte de toate, politice. Astfel, absenţa unei motivaţii de natură a demonstra raţionamentul comisiei competente, coroborată cu absenţa criteriilor obiective clar definite în privinţa condiţiilor de ridicare a imunităţii, era de natură a priva toate persoanele interesate de decizie de mijloacele care să le permită a-şi apăra drepturile. Mai mult, procedura în litigiu nu răspunde niciunui imperativ de celeritate şi nu este în niciun fel circumscrisă în timp. Cazul reclamantului a rămas astfel înscris pe agenda Adunării Naţionale timp de mai mult de doi ani, fără ca aceasta să se pronunţe, în pofida cererilor celui în cauză, formulate în acest sens. In sfârşit, suspendarea oricărei urmăriri penale împotriva unui parlamentar, pe durata mandatului acestuia, implică în mod necesar scurgerea unui important interval de timp între comiterea actelor incriminate şi deschiderea urmăririi penale, făcând-o aleatorie, mai ales în ceea ce priveşte proba.
Timpul necesar examinării unui recurs poate afecta eficienţa acestuia. Reclamantul a suferit în mod direct consecinţele unui asemenea interval. în această privinţă, inviolabilitatea acordată parlamentarilor face obiectul unei dezbateri aprofundate în Turcia, este foarte contestată de societatea civilă şi este identificată ca una dintre problemele majore în contextul corupţiei. Tot astfel, are loc o schimbare a procedurii de ridicare a imunităţii parlamentare, în măsura în care Adunarea generală pare în mod clar a se abţine de la exercitarea prerogativelor sale în materie. într-un astfel de context, Curtea înţelege neliniştile reclamantului legate de repercusiunile şi riscurile discreditării ce ar putea rezulta dintr-o procedură atât de lungă, absenţa deciziei cu privire la menţinerea sau nu a inviolabilităţii sale parlamentare putând fi percepută ca o manevră dilatorie, destinată a întârzia acţiunea justiţiei. Ea nu poate decât să regrete că în acest fel s-a putut face abstracţie de voinţa manifestă a acestuia de a renunţa la beneficiul inviolabilităţii. în concluzie, opacitatea sistemului decizional, care este lipsit de criterii obiective ce definesc condiţiile ridicării imunităţii, inerţia Adunării generale, care s-a abţinut să statueze în cazul reclamantului, şi termenele presupuse de această procedură, încă pendinte pe rolul instanţelor naţionale, constituie tot atâtea obstacole în calea posibilităţii celui în cauză de a-şi vedea litigiul soluţionat în fond de instanţele penale. Astfel, procesul decizional în cauză şi modalităţile de punere în practică nu sunt compatibile cu exigenţele unei bune administrări a justiţiei şi au vătămat efecti-vitatea dreptului de acces al reclamantului la o instanţă, într-un mod care nu poate fi considerat proporţional cu scopul legitim urmărit.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
| ← MEDVEDYEV contra Franţei - Co | SUTYAGIN contra Rusiei - Refuzul audierii martorilor ale căror... → |
|---|
