MEDVEDYEV contra Franţei - Co
| Comentarii |
|
Cauza MEDVEDYEV şi alţii împotriva Franţei (nr. 3394/03), hotărârea din 10 iulie 2008 [Secţia a V-a]
În fapt
Reclamanţii, resortisanţi ucraineni, români, greci şi chilieni, făceau parte din echipajul unui cargo denumit Winner, sub pavilion cambodgian. în cadrul luptei internaţionale împotriva traficului de stupefiante, autorităţile franceze au aflat că această navă era suspectată că ar transporta importante cantităţi de drog. Autorităţile maritime au procedat, în consecinţă, la interceptarea acesteia în marea deschisă, în largul Insulelor Capului Verde, apoi la deturnarea acesteia înspre portul Brest (Franţa).
În drept
Art. 5 alin. (1) - Dreptul internaţional impune principiul libertăţii navigaţiei în marea deschisă, cu excepţia atribuţiilor de control şi de coerciţie a navelor prin autorităţile statului pavilionului lor. Navele statelor terţe pot proceda totuşi la astfel de controale, chiar şi fără acordul prealabil al statului pavilionului, în baza unor temeinice motive de bănuială că nava ar desfăşura transport de sclavi sau piraterie, ar servi la emisii radiofonice neautorizate, ar fi fără naţionalitate ori ar avea în realitate aceeaşi naţionalitate cu a navei care desfăşoară controlul, deşi arborează pavilion străin sau refuză să îşi arboreze pavilionul, ori în situaţia în care tratatele specifice prevăd aceste controale. Camera de instrucţie a curţii de apel a reţinut convenţiile internaţionale la care Cambodgia nu era parte. Motivarea ei se sprijină pe dispoziţii legislative care, la epoca faptelor, nu prevedeau intervenţia extrateritorială a autorităţilor franceze decât (în afară de navele franceze) pe navele sub pavilionul unui stat parte la Convenţia de la Viena (neratificată de Cambodgia) sau în mod legal înmatriculate în unul din aceste state, la cererea sau cu acordul statului pavilionului şi pe navele care nu arborau niciun pavilion ori fără naţionalitate. Or, există îndoiala că Winner intra în vreuna din aceste categorii. în plus, în versiunea ei actuală, legea priveşte într-o manieră mai largă navele sub pavilionul unui stat care a solicitat intervenţia Franţei sau a agreat cererea de intervenţie a acesteia. în sfârşit, susţinerea referitoare la aplicabilitatea şi la respectarea în speţă a amintitelor dispoziţii legislative se sprijină pe o contradicţie, întrucât Guvernul susţine că, la momentul interceptării, Winner nu arbora niciun pavilion, iar în alte privinţe arată faptul că autorităţile franceze se informaseră în prealabil la autorităţile cambodgiene asupra înmatriculării navei în această ţară, iar din decizia camerei de instrucţie reiese că vasul era identificat sub numele de Winner înainte de începutul operaţiunilor.
Cu toate acestea, autorităţile franceze au intervenit cu acordul prealabil al Cambodgiei. Datorită acestui fapt, având în vedere şi Convenţia de la Montego Bay, interceptarea şi preluarea controlului asupra vasului Winner de către autorităţile franceze îşi găsea fundamentul juridic în acest acord. în schimb, acest acord nu permite deducţia că detenţia în litigiu avea o bază legală. Mai mult, legea nu prezenta cu precizie o privare de libertate de tipul şi durata celei suferite de reclamanţi. Articolele sale fac trimitere, într-adevăr, la luarea de măsuri cu privire la controlul şi coerciţia prevăzute de dreptul internaţional şi de prezenta lege. Situaţia este identică şi în ceea ce priveşte dreptul internaţional şi Convenţia de la Viena. Normele juridice mai sus evocate nu oferă o protecţie adecvată împotriva atingerilor arbitrare ale dreptului la libertate. într-adevăr, niciuna dintre acestea nu vizează privarea de libertate
a membrilor echipajului navei interceptate. Rezultă că ele nu prevăd condiţiile privării de libertate la bord, mai ales în ceea ce priveşte posibilităţile pentru cei în cauză de a contacta un avocat sau persoanele apropiate. De altfel, ele omit să o plaseze sub controlul unei autorităţi judiciare. Desigur, măsurile luate în aplicarea legii sunt sub controlul procurorului Republicii, iar persoanele interesate pot primi o copie a proceselor-verbale de constatare a infracţiunilor. Niciun interogatoriu nu poate fi făcut la bord, iar percheziţia corporală este exclusă. Or, procurorul Republicii nu este o autoritate judiciară în sensul jurisprudenţei Curţii, deoarece îi lipseşte în special independenţa faţă de puterea executivă, pentru a putea fi astfel calificat. în acest caz, nu s-ar putea afirma că reclamanţii au fost privaţi de libertate conform căilor legale.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Art. 5 alin. (3) - Reclamanţii nu au fost aduşi în faţa unui judecător sau altui magistrat abilitat de lege cu exercitarea funcţiunilor judiciare, decât în momentul în care au fost duşi în faţa judecătorului pentru libertăţi şi pentru detenţie, în vederea plasării lor în arest preventiv, adică după 15 sau 16 zile de privare de libertate. Or, Curtea a subliniat în decizia Rigopoulos împotriva Spaniei (decizie), nr. 37388/97, 2 ianuarie 1999 (Nota de informare nr. 2), că un astfel de termen este în principiu incompatibil cu exigenţa promptitudinii pe care o implică termenii „adus de îndată", pe care îi găsim în această dispoziţie. Numai împrejurări cu totul excepţionale puteau justifica aceasta, fiind totuşi ştiut că nimic nu ar putea dispensa statele părţi de obligaţia de a le oferi, în orice împrejurare, persoanelor aflate în jurisdicţia lor garanţii adecvate împotriva lipsirilor arbitrare de libertate. în ceea ce priveşte vasul Winner, exista o imposibilitate materială de a-i aduce în mod fizic pe reclamanţi în faţa unui judecător sau a altui magistrat, într-un termen cât mai scurt. în sfârşit, chiar dacă la sosirea lor în port, deja după 13 zile de detenţie pe mare, reclamanţii au fost reţinuţi, unii câte două zile, alţii câte trei zile, înainte de a fi înfăţişaţi unei autorităţi împuternicite de lege cu exercitarea funcţiunilor judiciare, durata totală a privării de libertate pe care au suferit-o rămâne comparabilă cu cea denunţată de reclamantul Rigopoulos. De altfel, această reţinere şi durata ei se explică prin necesităţile anchetei, având în vedere numărul reclamanţilor şi obligaţia de a recurge la interpreţi, pentru a efectuarea interogatoriului acestora. Desigur, detenţia impusă reclamanţilor la bordul vasului Winner nu fusese supervizată de o utoritate judiciară (procurorul Republicii neavând această calitate) şi că aceştia nu beneficiaseră de protecţia împotriva arbitrariului, care oferă o încadrare de asemenea natură. Aceste elemente nu pun cu toate acestea sub semnul întrebării faptul că durata privării de libertate suferită de reclamanţi este justificată de împrejurările de-a dreptul excepţionale, expuse mai sus.
Concluzie: neîncălcare (unanimitate).
Art. 41 - Prejudiciu moral: constatarea încălcării este suficientă.
| ← N.A. contra Regatului Unit - Propunerea de deportare către Sri... | KART contra Turciei - Imposibilitatea pentru un deputat de a... → |
|---|
