WEEKS contra REGATULUI UNIT - Reîncarcerarea în Anglia a unui acuzat condamnat la o pedeapsă continuă „nedeterminată“ şi pus în libertate condiţionat
| Comentarii |
|
276. — Dl Robert Malcolm Weeks, cetăţean britanic, s-a născut în 1949. în decembrie 1966 se recunoaşte vinovat, între altele, de tâlhărie: înarmat cu un pistol de starter neîncărcat, el a sustras astfel 35 penny dintr-un magazin, bani care au fost găsiţi mai târziu pe pardoseală. Cu prilejul procesului, un medic al administraţiei penitenciare a declarat că nu a putut identifica nici un indiciu de instabilitate mintală care să justifice plasarea într-un stabiliment psihiatric. Judecătorul consideră pe acuzat ca fiind „un tânăr foarte periculos “ şi apreciază — Curtea de apel se raliază ulterior la opinia sa — că o pedeapsă continuă „nedeterminată“ ar fi cea mai adecvată şi umană, în comparaţie cu o pedeapsă cu închisoarea pe o durată determinată: ea permitea ministrului de interne să pună în libertate sub condiţie pe cel în cauză de îndată ce aceasta nu ar mai prezenta riscuri.
în martie 1976, Robert Malcom Weeks este eliberat la recomandarea Comisiei de libertate condiţionată. Condamnat în aprilie 1977 pentru spargere şi infracţiune la regulile de circulaţie rutieră, acesta este avertizat că i se poate revoca libertatea condiţionată. La 21 iunie 1997 este din nou arestat după ce a accidentat o maşină în timp ce conducea fără permis un camion şi apoi eliberat. Două zile mai târziu se duce la un debit de băuturi unde se îmbată şi se exprimă injurios. Adus de către poliţie la locul său de muncă, el se enervează, foloseşte un pistol cu aer comprimat, apoi ameninţă că se sinucide. Este arestat şi condus la un comisariat de poliţie unde se dovedeşte injurios şi violent şi încearcă să se spânzure în timpul nopţi. Atunci ministrul de interne dispune revocarea libertăţii condiţionate în virtutea art. 62 § 2 din legea din 1967 asupra justiţiei penale. Comisia de liberare condiţionată confirmă această măsură în decembrie 1977.
Pe baza recomandării comisiei menţionate, dl Weeks este a doua oară pus în libertate condiţionată în octombrie 1982, apoi închis din nou în aprilie 1985. El este încă o dată liberat sub condiţie în septembrie 1985. Această liberare este ridicată în martie 1986. în ianuarie 1987 cel în cauză, care a intrat în Franţa, rămâne în libertate.
277. — în plângerea adresată Comisiei la 6 aprilie 1982, Weeks denunţă reîncarcerarea sa din iunie 1977 ca incompatibilă cu art. 5 § 1 din Convenţie şi se plânge de a nu fi putut nici contesta în faţa unui tribunal legalitatea acestei măsuri, nici beneficia de un control periodic al legalităţii detenţiei, aşa cum o reclamă art. 5 §4 din Convenţie.
• Hotărârea din 2 martie 1987 (plenul Curţii) (seria A nr. 114)
278. — Potrivit guvernului britanic, reîncarcerarea lui Robert Malcolm Weeks în 1977 nu l-a privat de libertate: în dreptul englez, el şi-ar fi pierdut atât libertatea cât şi dreptul la aceasta, pentru restul zilelor sale, în virtutea sentinţei de închisoare pe viaţă, pronunţată contra lui în anul 1966. Curtea conchide totuşi că restricţiile impuse condamnatului în afara închisorii nu sunt suficiente pentru a o împiedica să califice situaţia sa ca „libertate1* în sensul art. 5.
Se potriveşte oare reîncarcerarea şi detenţia ulterioară cu art. 5 § 1 a)? Curtea aminteşte că în acest alineat cuvântul „după“ nu implică o simplă ordine cronologică de succesiune între „condamnare*1 şi „detenţie**; între ele trebuie, de asemenea, să existe o legătură de cauzalitate suficientă. Curtea apreciază că scopul proclamat clar de condamnare pe viaţă şi faptele particulare legate de infracţiunea în cauză situează pedeapsa într-o categorie specială. Potrivit judecătorului de primă instanţă şi la Court of Appeal, era vorba de o pedeapsă „nedeterminată", care permitea ministrului de interne să supravegheze progresele celui în cauză şi să-l elibereze atunci când nu mai era considerat periculos pentru societate sau pentru el însuşi. Elementele invocate pentru a dispune această formă de privare de libertate pot evolua cu timpul prin însăşi natura lor. Prin aceasta, pedeapsa în cauză diferă de o pedeapsă perpetuă aplicată în funcţie de gravitatea infracţiunii. Curtea deduce din aceasta că legătura de cauzalitate dorită în cazul dlui Weeks ar risca să se rupă dacă o decizie de neeliberare sau de reintegrare ar ajunge să se fondeze pe motive ireconciliabile cu obiectivele tribunalului de la care emană sentinţa. Curtea nu subscrie la teza petiţionarului, potrivit căreia aceste obiective erau atinse o dată pentru totdeauna când cel în cauză a fost liberat condiţionat în 1976.
în ceea ce priveşte justificarea reîncarcerării din iunie 1977 şi după aceasta, autorităţilor naţionale trebuie să li se recunoască o anumită latitudine deoarece, pentru a aprecia probele, ele se află mai bine plasate decât judecătorul internaţional. în faţa comportamentului instabil, perturbat şi agresiv al celui în cauză, ministrul de interne putea să creadă că menţinerea în libertate a celui în cauză, începând din iunie 1977, ar constitui un pericol pentru public şi pentru el însuşi.
Aşadar, nu s-a violat art. 5 § 1 (14 voturi pentru, 1 împotrivă).
279. — Weeks nu nega că putea sesiza jurisdicţiile ordinare, în orice moment, cu un recurs (cerere de control judiciar) în măsura în care ar fi dorit să conteste legalitatea reintegrării sale sau a unei detenţii, în raport cu dreptul englez. Aşa cum se enunţă în art. 5 § 4, legalitatea unei detenţii se apreciază totuşi nu numai sub unghiul dreptului intern, ci şi prin prisma scopului restricţiilor pe care le autorizează art. 5 § 1. Guvernul britanic pleda că respectiva competenţă a comsiei de liberare condiţionată, dublată de posibilitatea unui control judiciar în faţa High Court răspundea în mod suficient exigenţelor art. 5 § 4.
în ceea ce priveşte Comisia de liberare condiţionată, Curtea nu vede nici o raţiune de a concluziona că acest organ şi membrii săi nu sunt independenţi şi imparţiali. Ea constată că respectiva comisie joacă un rol pur consultativ când aceasta examinează periodic chestiunea eliberării condiţionate a unui deţinut suferind o pedeapsă cu închisoare perpetuă; aceasta nu se bucură deci de puterea de decizie cerută de art. 5 § 4, atunci când examinează asemenea categorii de cazuri. în schimb, recomandarea sa favorabilă eliberării îl obligă pe ministru atunci când comisia trebuie să se pronunţe asupra reîncarcerării după liberarea condiţionată. în ceea ce priveşte procedura, ea este însoţită de diferite garanţii deloc neglijabile, însă ea nu asigură una din principalele protecţii inerente unei instanţe cu caracter judiciar, deţinutul reîncarcerat nea-vând nici un drept de a i se arăta toate elementele defavorabile aflate în posesia Comisiei. Aceasta din urmă nu ar putea deci îndeplini condiţiile art. 5 § 4, nici în ceea ce priveşte examinarea reintegrării lui Weeks în 1977, nici relativ la detenţia sa în lumina obiectivelor liberării condiţionate.
în concepţia Curţii, controlul judiciar în faţa Higli Court nu este destul de larg pentru a se întinde la elementele indispensabile legalităţii detenţiei, respectiv compatibilitatea acesteia cu obiectivele pedepsei nedeterminate, deci justificarea sa prin aceste obiective. Acest control judiciar nu furnizează el însuşi recursul reclamat de art. 5 § 4 şi cu atât mai mult nu acoperă lacunele procedurii în faţa comisiei de liberare condiţionată. în consecinţă, s-a încălcat art. 5 § 4 (13 voturi pentru, 4 împotrivă).
280. — Chestiunea „satisfacţiei echitabile" nefiind în stare de judecată, Curtea o rezervă pentru un examen ulterior (unanimitate).
• Hotărârea din 5 octombrie 1988 (plenul Curţii) — Aplicarea articolului 50 (seria A nr. 145-A)
281. — La recomandarea ministrului de interne, în aprilie 1987, regina i-a graţiat pedeapsa perpetuă aplicată lui Weeks.
282. — Curtea judecă drept echitabil acordul încheiat între guvern şi petiţionar referitor la cheltuielile şi taxele de judecată şi, în conformitate cu regulamentul său, ea radiază cauza de pe rol cu privire la acest aspect (unanimitate).
283. — în ceea ce priveşte prejudiciul pretins, Curtea apreciază că pentru consecinţele păgubitoare ale privării de libertate în litigiu nu se datorează nici o indemnizare. în schimb, ea constată că în lipsa unui recurs conform art. 5 § 4, cel în cauză a suferit o pierdere de şanse, chiar dacă perspectiva realizării lor era îndoielnică, având în vedere repetarea problemelor sale de comportament, şi un sentiment de frustrare şi de neputinţă, ţinând seama îndeosebi de vârsta sa şi circumstanţele cauzei. Nici recenta graţiere a pedepsei perpetue, nici constatarea anterioară a Curţii privind violarea nu constituie o satisfacţie echitabilă, suficientă pentru prejudiciul material şi moral suferit până în aprilie 1987. Petiţionarul, care reclamă 104.000 £, primeşte cu titlu de satisfacţie echitabilă 8.000 £ (unanimitate).
| ← VAN DROOGENBROECK contra BELGIEI - Internarea unui recidivist | LAMY contra BELGIEI — Lipsa de acces a unui inculpat la... → |
|---|
