WINTERWERP contra OLANDEI - Internarea unui alienat
| Comentarii |
|
246. — Dl Fritz Winterwerp, născut în 1924, se căsătoreşte în 1956 şi are mai mulţi copii; el lucrează de la sfârşitul războiului la Ministerul olandez al apărării. Timp de peste cinci luni, în 1964, Winterwerp acceptă de bunăvoie un tratament într-un spital psihiatric: cu puţin timp înainte, se pare că suferise leziuni grave la creier cu ocazia unui accident.
în mai 1968, din ordinul primarului din Amersfoort, Winterwerp este plasat, timp de trei săptămâni, într-un spital psihiatric, cu titlu de măsură de urgenţă; apoi, procurorul îi prelungeşte termenul de detenţie. La cererea soţiei sale, în luna iunie, judecătorul de pace de la locul de domiciliu, îi eliberează o autorizaţie provizorie de internare pentru o durată de şase luni. Tot la iniţiativa soţiei sale, apoi a procurorului, autorizaţia este reînnoită în fiecare an de către tribunalul de arondis-ment din Bois-le-Duc.
înainte ca diferitele decizii să fie luate, Frits Winterwerp nu fusese prevenit că procedura care-l privea era în curs de desfăşurare. De asemenea, el nu a avut nici o posibilitate ca, direct sau prin reprezentant, să-şi apere cauza în justiţie sau să conteste rapoartele medicale pe baza cărora şi-au întemeiat tribunalele deciziile lor.
Dl Winterwerp a cerut în patru rânduri să fie pus în libertate: el se limitează să afirme că este sănătos psihic, că a fost acuzat de săvârşirea delictelor pe nedrept şi că nu constituie un pericol pentru el însuşi sau pentru alţii. După ce l-a audiat în 1969, Tribunalul de arondisment îi respinge cererea. în 1971,1972 şi 1973, procurorul respinge el însuşi cererea ca fiind sortită eşecului fără să-l mai trimită în faţa Tribunalului de arondisment.
Prin admiterea sa într-un spital psihiatric, dl Winterwerp a pierdut de plin drept capacitatea de a-şi administra patrimoniul. Bunurile sale sunt astfel încrediţate gestiunii unui curator numit de către Tribunalul de arondisment în 1971.
247. — Cel interesat sesizează Comisia la 13 decembrie 1972: el se plânge că este lipsit de libertate în mod arbitrar şi că nu a fost nici audiat de către un tribunal şi nici informat în legătură cu diferitele decizii care i-au prelungit internarea (art. 5 §§ 1 şi 4 din Convenţie). Avocatul său a introdus apoi o cerere suplimentară: pierderea, în mod automat, de către clientul său a capacităţii de a-şi administra patrimoniul constituie o decizie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, neînsoţită de garanţiile unei proceduri judiciare (art. 6-§ 1)
• Hotărârea din 24 octombrie 1979 (Cameră) (seria A nr. 33)
248. — Hotărârea examinează, mai întâi, exigenţele care decurg din expresia „detenţia legală a unui alienat" (alin. e) al art. 5 § 1). Hotărârea mai subliniază că prin Convenţie nu se autorizează detenţia unei persoane ca urmare a simplului fapt că ideile sau comportamentul acesteia se îndepărtează de normele predominante într-o societate dată. O tulburare mintală reală trebuie să fie demonstrată în faţa autorităţii naţionale competente, pe baza unei expertize medicale obiective, tulburarea respectivă trebuind să îmbrace un caracter sau o amploare care să justifice internarea; aceasta din urmă nu se poate prelungi, în mod valabil, fără ca o asemenea tulburare să mai persiste, în speţă, Curtea apreciază că internarea dlui Winterwerp era conformă, în timpul fiecăreia din fazele sale, cu prevederile alin. e). Ea cercetează apoi dacă petiţionarul a fost deţinut „potrivit normelor legale": în esenţă, aceste cuvinte se referă la legislaţia naţională, dar aceasta din urmă trebuie să se conformeze ea însăşi prevederilor Convenţiei, inclusiv principiilor generale enunţate sau implicate de Convenţie. în concepţia Curţii, nimic nu permite să se susţină că procedura prescrisă de dreptul olandez ar fi fost încălcată. în sfârşit, hotărârea Curţii afirmă că din art. 5 § 1 e) nu s-ar putea deduce dreptul unui pacient la un tratament adaptat stării sale de sănătate. Curtea concluzionează deci că art. 5 § 1 nu a fost încălcat (unanimitate).
249. — în raport cu art. 5 § 4, era vorba de a se şti dacă diferitele proceduri cărora le-a făcut obiectul dl Winterwerp îi asigurau un recurs în faţa unui tribunal pentru a contesta legalitatea internării respective. Curtea examinează două aspecte.
Primul aspect: deciziile sau autorizările de internare ale lui Frits Winterwerp. Curtea începe prin a preciza hotărârea sa în cazul De Wilde, Ooms, Versyp (paragraful 236 de mai sus): dacă am interpreta paragraful 4 ca exceptând detenţia de la orice control ulterior al legalităţii, numai pentru faptul că decizia iniţială a fost luată de un tribunal, ar însemna să nu respectăm scopul şi obiectul art. 5 din Convenţie. în ce priveşte perioada iniţială a detenţiei hotărâte cu titlul de procedură de urgenţă, nici primarul, nici procurorul nu puteau prezenta trăsăturile distinctive ale unui tribunal. în schimb, judecătorul de pace şi tribunalul de aron-disment constituiau tribunale din punct de vedere organic. Totuşi, art. 5 § 4 cere, de asemenea, ca procedurile potrivite să fie însoţite de garanţii fundamentale. Este deci indispensabil ca persoana internată să aibă acces la un tribunal şi ocazia de a fi audiată ea însăşi, ori, la nevoie, prin intermediul unei anumite forme de reprezentare. Aceste garanţii esenţiale i-au lipsit lui Frits Winterwerp în procedura urmată de judecătorul de pace şi de Tribunalul de arondisment.
Al doilea aspect: cererile de punere în libertate ale dlui Winterwerp. Adresând prima sa cerere, cel interesat s-a bucurat în practică de recursul prevăzut de art. 5 § 4, dar celelalte trei cereri ulterioare, respinse de către procuror, nu au făcut obiectul unor decizii luate de un tribunal.
Curtea consideră deci că s-a încălcat art. 5 § 4 din Convenţie (unanimitate).
250. — Rămânea chestiunea art. 6 § 1. Curtea începe prin a constata că ea are competenţa de a se pronunţa asupra plângerii privind articolul menţionat chiar dacă F. Winterwerp nu a formulat-o în cererea adresată Comisiei în decembrie 1972. Ea apreciază în continuare că a-1 lipsi de plin drept pe petiţionar de capacitatea de a-şi administra bunurile însemna să se decidă asupra drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fără să i se asigure garanţiile cerute de art. 6 § 1 şi rezumate în expresia „dreptul la un tribunal". Deci s-a violat această clauză (unanimitate).
251. — în loc de satisfacţie echitabilă, avocatul lui F. Winterwerp sugera un program constând, în esenţă, în a da clientului său beneficiul unei cure medicale ulterioare, cu asigurarea garanţiilor complete de procedură în ceea ce priveşte eliberarea autorizaţiilor anuale de internare şi examinarea cererilor de punere în libertate. Curtea rezervă pronunţarea asupra acestei chestiuni.
• Hotărârea din 27 noiembrie 1981 (Cameră) — Aplicarea articolului 50 (seria A nr. 47)
252. — începând din 23 decembrie 1979, dl Winterwerp a încetat să se mai afle sub incidenţa unei autorizaţii de internare. Totuşi, el a rămas ca pacient voluntar într-un spital psihiatric şi, potrivit diagnosticului medicilor săi, el va continua să aibă nevoie de un tratament medical.
253. — Negocieri între avocatul petiţionarului şi guvernul olandez în vederea unei reglementări au început în februarie 1980. De la început, principala cerere a primului urmărea plasarea clientului său într-un cămin unde cei care suferiseră vreodată un tratament psihiatric la spital trăiesc împreună, în grupuri mici, fiind sfătuiţi şi îngrijiţi de specialişti sociali sau medicali. în octombrie 1981, guvernul a trimis Curţii textul reglementării amiabile încheiate cu avocatul petiţionarului. în termenii acesteia, guvernul se angajează să plaseze, cât mai curând posibil, pe dl Winterwerp într-un cămin şi să remită curatorului său suma de 10.000 guldeni, destinată acoperirii anumitor cheltuieli la care petiţionarul s-ar expune după admiterea într-o asemenea instituţie.
254. — Curtea arată că din partea celui interesat, acordul poartă atât semnătura petiţionarului Winterwerp, care şi-a marcat în acest fel aprobarea personală, cât şi a curatorului său legal desemnat. Ea constată că acordul îmbracă un „caracter echitabil" în sensul art. 50 § 5 din regulamentul său şi, în consecinţă, decide să radieze afacerea de pe rol (unanimitate).
| ← DE WILDE, OOMS ŞI VERSYP contra BELGIEI — Internare de... | X contra REGATUL UNIT — Internarea unui delincvent alienat → |
|---|
