Art. 278 Lichidarea societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni

CAPITOLUL III
Lichidarea societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni

Art. 278

(1) Dispoziţiile art. 271277 se aplică şi lichidatorului, în măsura în care se referă la obligaţii ce intră în cadrul atribuţiilor sale.

(2) Se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă lichidatorul care face plăţi asociaţilor cu încălcarea dispoziţiilor art. 256.

Legea 31 1990 a societăţilor comerciale actualizată prin:

Legea 187/2012 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Monitorul Oficial 757/2012; 

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 278 Lichidarea societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni




Adina 11.09.2014
1. Alineatul (1) al acestui articol introduce în sfera subiecţilor activi ai infracţiunilor prevăzute de art. 271-277 (în fapt, toate acestea fiind analizate până la acest punct) şi pe lichidatorul persoană fizică, al oricărei forme de societate comercială, dar numai dacă, printre atribuţiile pe care legea i le conferă în considerarea respectivei calităţi, intră şi chestiuni pe care le are în vedere legiuitorul prin reglementarea respectivelor infracţiuni. Aşadar, lichidatorul este asimilat, din punct de vedere penal, în cazul fiecărei infracţiuni în parte, celorlalţi subiecţi enumeraţi de
Citește mai mult prevederile art. 271-277.

circumstanţierea pe care o face teza ultimă a alineatului (1) ar putea da naştere unei anumite incertitudini cu privire la calitatea lichidatorului de subiect activ al oricăreia din infracţiunile analizate până în acest loc. Pentru un astfel de considerent, opiniem că, de lege ferenda, se impune ca persoana lichidatorului să fie enumerată în cazul fiecărei infracţiuni, cu menţiunea că acesta va putea fi subiect activ doar dacă în exercitarea atribuţiilor sale legale încalcă dispoziţiile penale cuprinse în articolul care prevede şi sancţionează acea infracţiune.

2. Alineatul (2) al art. 278, sancţionează ca infracţiune fapta comisivă a unui lichidator de a face (efectua) plăţi către asociaţi cu încălcarea prevederilor art. 256, articol potrivit căruia, „lichidatorii nu pot plăti asociaţilor nici o sumă în contul părţilor ce li s-ar cuveni din lichidare, înaintea achitării creditorilor societăţii" [ alin. (1)].

O problemă prealabilă care se poate pune în legătură cu interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 278 este aceea dacă intră sub incidenţa sa întreg art. 256 sau doar alin. (1), având în vedere că ceea ce incriminează expres şi limitativ alin. (2) al art. 278 este doar fapta de a efectua plăţi către asociaţi contrar ordinii stabilite de lege, pe de o parte, iar pe de altă parte, art. 278 face trimitere la întreg art. 256, articol care are 3 alineate.

Examinând conţinutul prevederilor art. 256, suntem de părere că trimiterea art. 278 trebuie să se limiteze doar la dispoziţia alineatului (1), acesta fiind singurul alineat care reglementează problema ordinii în care trebuie să se facă plăţile, celelalte alineate având alt obiect de reglementare.

Procedând în continuare la analiza infracţiunii prevăzute de alin. (2) al art. 278, să reţinem că legiuitorul a calificat şi incriminat o faptă ca fiind socialmente periculoasă, fără a condiţiona existenţa infracţiunii de producerea vreunui rezultat concret. Desigur, prin efectuarea unor plăţi către asociaţi, înainte de plata datoriilor către creditori, aceştia îşi vor vedea prejudiciate drepturile şi interesele, fiind posibil să rămână neplătiţi, însă, în economia alineatului (2) al art. 278, o astfel de consecinţă nu este o condiţie impusă pentru existenţa infracţiunii. Aşadar, infracţiunea în cauză este una de pericol şi nu de rezultat.

3. Obiectul juridic special al infracţiunii pe care o examinăm are în vedere relaţiile sociale care privesc procedura lichidării societăţilor comerciale, în special, ordinea în care trebuie să se efectueze stingerea pasivului societăţii.

4. Subiect activ al infracţiunii pe care o analizăm poate fi doar un lichidator persoană fizică, precum şi, reprezentantul legal al unui lichidator persoană juridică, pentru că numai în acest mod se poate asigura o protecţie penală egală dacă lichidatorii sunt persoane diferite, ca natură. în caz contrar, reprezentantul legal al unui lichidator persoană juridică ar putea dispune plăţi către asociaţi fără respectarea ordinii impuse de alin. (1) al art. 256, afectând valorile ocrotite prin infracţiunea pe care o comentăm, fiind sustras însă de la o răspundere penală care se poate dovedi foarte eficientă.

Subiect pasiv al infracţiunii reglementate de alineatul (2) este creditorul sau creditorii, după caz, care îşi văd periclitate şansele de a obţine de la societatea în lichidare plata creanţelor lor.

5. Latura obiectivă are în vedere acţiunea ilicită a lichidatorului desemnat în condiţiile legii, de a dispune plata către asociaţii societăţii al cărui patrimoniu îl lichidează, înainte de a se fi efectuat toate plăţile faţă de creditorii sociali.

Sub aspectul formei vinovăţiei cu care trebuie să fie săvârşită o astfel de infracţiune ca aceea la care ne referim, la fel ca toate celelalte analizate, suntem de părere că aceasta ar trebui să fie doar intenţia.

6. Pedeapsa care se va putea aplica lichidatorului-infractor este identică cu cea stabilită de art. 275, respectiv închisoarea de la o lună la un an sau amenda penală, în limitele stabilite de art. 63 C. pen., fiind o pedeapsă moderată, ca severitate, în viziunea noastră.
Răspunde