Art. 58 Efectele încălcării cerinţelor legale de constituire a societăţii
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Efectele încălcării cerinţelor legale de constituire a societăţii
Art. 58
(1) La data la care hotărârea judecătorească de constatare sau declarare a nulităţii a devenit definitivă, societatea încetează fără efect retroactiv şi intră în lichidare. Dispoziţiile legale privind lichidarea societăţilor ca urmare a dizolvării se aplică în mod corespunzător.
(2) Prin hotărârea judecătorească de declarare a nulităţii se vor numi şi lichidatorii societăţii.
(3) Tribunalul va comunica hotărârea judecătorească oficiului registrului comerţului, care, după menţionare, o va trimite Monitorului Oficial al României spre publicare în Partea a IV-a, în extras.
(4) Asociaţii răspund pentru obligaţiile sociale până la acoperirea acestora în conformitate cu prevederile art. 3.
Legea 31 1990 a societăţilor comerciale actualizată prin:
Legea 76/2012 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă din 24 mai 2012, Monitorul Oficial 365/2012;
| ← Art. 57 Efectele încălcării cerinţelor legale de... | Art. 59 Efectele încălcării cerinţelor legale de... → |
|---|
1. Potrivit prevederilor art. 58 alin. (1) coroborat cu art. 227 alin. (1) lit. b) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, efectul caracteristic şi cel mai tranşant, din punct de vedere juridic, al nulităţii societăţii
comerciale, este acela că pe data la care hotărârea judecătorească de declarare a nulităţii a devenit irevocabilă, societatea comercială, privită ca o persoană juridică, care a avut o anumită existenţă în timp, va fi dizolvată, fără efect retroactiv.
Cu alte cuvinte, începând cu această dată, societatea, privită
Citește mai mult
atât ca act juridic cât şi ca fiinţă juridică încetează să îşi mai producă efectele441 însă doar pentru viitor (ex nune), în mod similar efectelor nulităţii actelor juridice cu prestaţii succesive.Consecinţă firească a dizolvării, societatea declarată nulă va intra, prin efectul legii, în lichidare, regulile instituite de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale referitoare la un astfel de proces fiind aplicabile în mod corespunzător (a se vedea Titlurile VI şi VII ale Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale).
2. O condiţie de legalitate a hotărârii judecătoreşti de declarare a nulităţii, impusă de alin. (2) al art. 58 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, este aceea ca prin hotărâre să fie numiţi şi lichidatorii, dispoziţie legală care marchează intenţia şi preocuparea legiuitorului de rezolvare cât mai rapidă a situaţiilor juridice pe care le generează astfel de cazuri de dizolvare a persoanelor juridice cu scop lucrativ.
O chestiune pe care art. 56 - 59 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale omite să o reglementeze, dar care îşi găseşte temeiul în art. 7 din Legea nr. 26/1990, este aceea a obligaţiei tribunalului care a decis declararea nulităţii unei anumite societăţi de a dispune, din oficiu, menţionarea acelei hotărâri în registrul comerţului în care a fost înmatriculată societatea. Nu este mai puţin adevărat că alin. (3) al art. 58 obligă aceeaşi instanţă să trimită, tot din oficiu, hotărârea de declarare a nulităţii şi prin care s-a decis dizolvarea şi lichidarea la acelaşi oficiu al registrului comerţului, spre a fi menţionată şi apoi trimisă (de acel oficiu) spre publicare la Monitorul Oficial al României, în extras.
Desigur, chiar şi în situaţia normativă menţionată, trebuie făcută o necesară distincţie între obligaţia de a dispune din oficiu menţionarea în registrul comerţului a unei hotărâri de genul celei menţionate, obligaţie care are o natură procesuală şi care trebuie îndeplinită în faza judecătorească a procesului de dizolvare şi lichidare a unei societăţi comerciale declarate nule şi obligaţia de a o comunica aceluiaşi registru, spre menţionare şi publicare, obligaţie care are o natură administrativă, şi care ţine de etapa ulterioară a procesului respectiv, cea a publicităţii legale.
3. Ca o concluzie preliminară, relativă la natura, sensul şi efectele prevederilor alin. (1)-(3) ale art. 58 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, se poate aprecia că procedura declarării nulităţii societăţilor comerciale, respectiv a dizolvării şi lichidării pentru acest motiv, este una marcată foarte evident de oficialitate, autoritatea judecătorească fiind obligată să se implice în
441 De reţinut că, în economia textului art. 58, expresia „ societatea încetează fără efect retroactiv şi intră în lichidare" trebuie înţeleasă în sensul de încetare a activităţii statutare, ca primă etapă a procesului de destructurare a unei persoane juridice şi nu în aceea ce ar putea rezulta din sensul literal al termenilor utilizaţi, adică de pierdere totală din acel moment a personalităţii juridice.
mod ferm şi specific în lichidarea cât mai rapidă a efectelor unei situaţii juridice patologice, cu implicaţii şi consecinţe, posibil şi chiar probabil, foarte severe.
O altă concluzie ce poate fi extrasă din interpretarea literală, logică şi sistematică a prevederilor celor trei alineate menţionate este aceea că, deşi potrivit prevederilor art. 58 alin. (1) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale societatea declarată nulă îşi încetează efectele doar pentru viitor, începând cu data la care hotărârea judecătorească prin care s-a declarat nulitatea a devenit irevocabilă [în condiţiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ.], totuşi, în condiţiile unor măsuri legale de dublă publicitate (prin registrul comerţului şi prin Monitorul Oficial), opozabilitatea acelui act jurisdicţional45) se va realiza, de la momente diferite, după următoarele distincţii:
- între asociaţi, declararea nulităţii societăţii şi dizolvarea acesteia va fi opozabilă începând cu data la care a devenit irevocabilă hotărârea;
- pentru terţii de bună-credinţă, această opozabilitate se realizează numai de la data publicării hotărârii respective în Monitorul Oficial. Această concluzie se bazează pe prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, potrivit cărora, „înmatricularea şi menţiunile sunt opozabile terţilor de la data efectuării lor în registrul comerţului ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a sau în altă publicaţie, acolo unde legea dispune astfel". Aşadar, din raţiuni care ţin de securitatea dinamică a circuitului juridic şi comercial, legiuitorul român consacră terţilor o măsură specială de protecţie a intereselor lor.
II. Răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile sociale
4. Alineatul (4) al art. 58 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, potrivit căruia „asociaţii răspund pentru obligaţiile sociale până la acoperirea acestora în conformitate cu prevederile art. 3" este plasat greşit în cadrul acestui articol, din punct de vedere al exigenţelor tehnicii de redactare a actelor normative, având în vedere că reglementarea efectelor declarării nulităţii societăţii, inclusiv a celor derivate din nulitatea actelor juridice încheiate de societate, îşi are sediul în art. 59 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, iar textul alin. (4) al art. 58 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale se referă tot la efectele acestei cauze de ineficacitate a fiinţei persoanelor juridice. Pentru un astfel de motiv, credem că ar fi fost mai potrivit ca textul alineatului (4) să fi fost plasat în cadrul art. 59, eventual ca un al treilea alineat.
Reiterarea unei asemenea reguli, privind limitarea răspunderii asociaţilor, enunţată, de altfel, într-o formă mai explicită şi mai nuanţată, chiar în art. 3 al Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale şi plasată în cadrul Titlului I, denumit „Dispoziţii generale", denumire sugestivă prin ea însăşi pentru extensiunea aplicabilităţii normelor cuprinse în acest titlu, ne permite să afirmăm, cu temei, voinţa legiuitorului a fost aceea de confirma că, deşi ne aflăm în faţa unei societăţi nule, regulile şi limitele răspunderii asociaţilor, în raport cu forma de organizare a societăţii, rămân neschimbate, punând astfel la îndemâna terţilor care au dobândit drepturi asupra societăţii o reglementare clară, care să sublinieze că, deşi societatea nulă se află într-o situaţie excepţională, totuşi răspunderea asociaţiilor nu este nici agravată şi nici diminuată faţă de situaţiile normale.
Contrar unei opinii exprimate în doctrină, potrivit căreia în ipoteza alin. (4) al art. 58 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale am avea de a face cu o răspundere agravată, de tipul celei pe care o reglementează art. 49 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale (aplicabil societăţilor neregulat constituite), noi apreciem că nu ne aflăm în prezenţa unei asemenea răspunderi speciale; ne fundamentăm această opinie, în principal, pe raţiuni care ţin de principiile fundamentale care trebuie să guverneze instituţia nulităţii societăţii, cu trimitere specială la echilibrul ce trebuie realizat între interesele asociaţilor (recte ale societăţii) şi cele ale terţilor de bună-credinţă, care au contractat cu societatea fără a cunoaşte cauzele de nulitate. în plus, dacă intenţia reală a legiuitorului ar fi fost aceea de a deroga de la regulile instituite de art. 3 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, nu ar fi făcut trimitere la acestea sau ar fi făcut trimitere nu numai la acestea, ci şi la cele ale art. 49 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
5. Din această perspectivă, răspunderea la care se referă art. 58 alin. (4) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale este una limitată la obligaţiile societăţii, ca persoană juridică, obligaţii izvorâte din actele juridice valabil încheiate în perioada existenţei sale precare. Ea nu se suprapune şi nu se identifică cu răspunderea specială reglementată de art. 49 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale sau de art. 53 alin. (1) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, care sunt amândouă răspunderi ce survin pentru neregularităţi şi, respectiv, prejudicii produse in perioada de constituire a societăţii. Cu alte cuvinte, este important de remarcat ca legiuitorul reglementează în acest alineat (4) al art. 58 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale răspunderea pentru obligaţiile sociale asumate de societate şi nu răspunderea pentru faptele proprii ale fondatorilor, care se reflectă în neregularităţi şi, ca atare, în prejudicii produse terţilor cu ocazia constituirii societăţii. Desigur, dacă fondatorii unei societăţi comerciale declarate nule, prin neregularităţile pe care le-au comis cu ocazia constituirii acelei societăţi comerciale, vor fi produs anumite prejudicii terţilor, vor răspunde faţă aceştia nelimitat şi solidar, aşa cum dispun art. 49 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale şi art. 53 alin. (1) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, dar nu ca o consecinţă a nulităţii societăţii ci ca o expresie a răspunderii personale pentru săvârşirea unor fapte ilicite sau care au produs prejudicii terţilor, în perioada de constituire a societătii.
Astfel în timp ce răspunderea reglementată de art. 58 alin. (4) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale este una derivată din calitatea de asociat şi urmează regulile art. 3 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, răspunderea reglementată de art. 49 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale şi art. 53 alin. (1) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale este una delictuală, atrasă pentru faptele proprii ale fondatorilor.
6. în consecinţă, limitele răspunderii asociaţilor pentru această ultimă categorie de obligaţii sociale, sunt stabilite de art. 3 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale; astfel, asociaţii cu răspundere nelimitată vor răspunde nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale, în timp ce acţionarii şi asociaţii cu răspundere limitată vor răspunde numai până la concurenţa capitalului social subscris.
în ambele situaţii, potrivit regulii subsidiarităţii reglementate art. 3 alin. (1) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, răspunderea asociaţilor intervine în măsura în care bunurile din "patrimoniul" societăţii sunt neîndestulătoare pentru a acoperi obligaţiile sociale. în această privinţă, o chestiune interesantă, sub aspect practic, vizează situaţia în care nulitatea societăţii a fost determinată de constatarea nulităţii actului constitutiv pentru lipsa consimţământului ori pentru incapacitatea tuturor asociaţilor, când sfera bunurilor societăţii declarate nule, ccare ar trebui să fie destinată acoperirii obligaţiilor sociale, ar trebui să fie limitată doar la bunurile legal dobândite de societate după constituire, cu excluderea celor aduse ca aport de către asociaţii a căror voinţă juridică de a participa la constituirea societăţii nu a existat sau nu a fost exprimată valabil, fără vinovăţia acestora.
O astfel de opinie are la bază atât soluţiile similare reglementate de dreptul altor state cât şi cerinţele principiilor care stau la temelia teoriei nulităţilor actelor juridice; de aceea, ar fi de dorit ca, de lege ferenda, legiuitorul român să consacre expres astfel de limitări, pe deplin justificabile, din punct de vedere teoretic şi practic.