Art. 60 Unele dispoziţii procedurale
| Comentarii |
|
CAPITOLUL V
Unele dispoziţii procedurale
Art. 60
(1) Încheierile judecătorului delegat privitoare la înmatriculare sau la orice alte înregistrări în registrul comerţului sunt executorii şi sunt supuse numai apelului.
(2) Termenul de apel este de 15 zile şi curge de la data pronunţării încheierii pentru părţi şi de la data publicării încheierii sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate.
(3) Apelul se depune şi se menţionează în registrul comerţului unde s-a făcut înregistrarea. În termen de 3 zile de la data depunerii, oficiul registrului comerţului înaintează apelul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul societăţii, iar în cazul sucursalelor înfiinţate în alt judeţ, curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sucursalei.
(4) Dispoziţiile Codului de procedură civilă cu privire la procedura scrisă prealabilă judecării apelului se aplică în mod corespunzător.
(5) În cazul admiterii apelului, decizia instanţei de apel va fi menţionată în registrul comerţului, fiind aplicabile dispoziţiile art. 48, 49 şi 56–59.
Legea 31 1990 a societăţilor comerciale actualizată prin:
Legea 76/2012 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă din 24 mai 2012, Monitorul Oficial 365/2012;
| ← Art. 59 Efectele încălcării cerinţelor legale de... | Art. 61 Unele dispoziţii procedurale → |
|---|
1. Aşa după cum am mai arătat în comentariile noastre asupra prevederilor legale cuprinse în capitolul consacrat înmatriculării societăţilor comerciale, încheierile judecătorului delegat referitoare la înmatriculări, precum şi la alte tipuri de înregistrări, sunt executorii de drept şi sunt supuse numai recursului. Aceste reguli sunt enunţate clar şi concis de textul alin. (1) al art. 60.
Chiar dacă încheierile judecătorului delegat sunt pronunţate în materie comercială, materie în care, de regulă, litigiile
Citește mai mult
sunt soluţionate în trei grade de jurisdicţie, legiuitorul român a optat pentru atribuirea caracterului definitiv şi executoriu unor astfel de hotărâri judecătoreşti, din considerente care ţin de celeritatea care trebuie să stea la baza înregistrărilor în registrul comerţului şi având în vedere natura necontencioasă a procedurii de înregistrare în registrul comerţului. Intr-adevăr, nevoia de informare rapidă şi completă a comercianţilor care intră în contacte de afaceri unii cu alţii, şi nu numai a acestora, despre starea lor economică şi juridică, impune soluţii procedurale simple şi rapide, tocmai în scopul de elimina cât mai rapid situaţiile de incertitudine care pot afecta circuitul comercial. Mai mult decât atât, soluţia este conformă cu regula consacrată de art. 336 alin. (1) C. proc. civ. pentru atacarea încheierilor judecătoreşti pronunţate în materie necontencioasă1.2. Plecând de la constatarea că încheierile judecătorului delegat sunt atacabile doar cu recurs, şi cum potrivit prevederilor art. 304" C. proc. civ., „recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele", în practica judiciară şi în doctrină s-a pus problema naturii juridice şi a întinderii controlului judiciar pe care trebuie să-l exercite instanţa de recurs. Răspunsul a fost dat în sensul că tipul de control judiciar pe care trebuie să-l realizeze instanţa competentă este unul exclusiv de legalitate şi nu de temeinicie, pentru raţionamentul că, „dacă s-ar extinde acest control şi la temeinicia încheierilor judecătorului delegat, s-ar încălca principiul dublului grad de jurisdicţie" şi s-ar ajunge ca în cadrul recursului la încheierea judecătorului delegat să se critice o hotărâre a adunării generale care nu a fost atacată în termenul prevăzut de Legea nr. 31/1990 (şi care astfel devine executorie), ajungându-se la desfiinţarea acestei hotărâri pe cale ocolită şi lipsind de eficienţă textele de lege referitoare la atacarea hotărârii adunării generale3*.
Referitor la o astfel de opinie, în doctrina mai recentă s-a înregistrat şi un alt punct de vedere, în sensul că recursul împotriva încheierilor judecătorului delegat poate privi atât chestiuni de nelegalitate cât şi de netemeinicie, pentru considerentul că judecătorul delegat învestit cu soluţionarea unei anumite cereri de înregistrare în registrul comerţului, este dator să se pronunţe atât asupra temeiniciei, cât şi asupra legalităţii cererii respective, fără ca printr-o astfel de examinare să se ajungă la cenzurarea, spre exemplu, a legalităţii unei hotărâri AGA în baza căreia a fost formulată cererea. în astfel de situaţii, judecătorul delegat ar putea să suspende judecata cererii de înregistrare până la soluţionarea litigiului privind legalitatea hotărârii AGA.
în ceea ce mă priveşte cred că în soluţionarea unei astfel de probleme trebuie plecat de prevederile art. 304" C. proc. civ. potrivit cărora „recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele". Cum încheierile judecătorului delegat fac parte din categoria hotărârilor judecătoreşti, chiar dacă cele care sunt date în baza unei proceduri necontencioase nu au putere de lucru judecat (a se vedea prevederile art. 337 C. proc. civ.) iar prevederile articolelor cuprinse în Cartea a III din C. proc. civ. nu conţin derogări de la regulile recursului reglementat de Capitolul I din cadrul Titlului V din menţionatul cod, apreciez că dispoziţiile art. 304" sunt pe deplin aplicabile recursurilor împotriva încheierilor judecătorului delegat, cu menţiunea că printr-o astfel de cale de atac extraordinară trebuie cenzurată doar legalitatea şi temeinicia cererii de înregistrare soluţionate de către judecătorul în cauză şi nu aceleaşi aspecte privind actele juridice care servesc la susţinerea (dovedirea) cererii de înregistrare.
Referitor la natura juridică a încheierii judecătorului delegat şi la calea de atac împotriva acesteia, practica judiciară s-a pronunţat în mod constant în sensul că „legiuitorul a dat valoare de hotărâre încheierii judecătorului delegat, astfel încât aceasta nu poate constitui obiectul unei acţiuni în nulitate, ci este supusă căii de atac a recursului, în conformitate cu prevederile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, şi Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului" .
3. Cât priveşte sfera persoanelor care au calitate procesuală în a declara un recurs
împotriva încheierilor judecătorului delegat, se apreciază de către doctrină6* că ele pot fi acele persoane care pot justifica un interes legitim în a cere modificarea ori casarea unor astfel de hotărâri judecătoreşti, soluţie fundamentată pe prevederile art. 336 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora „recursul poate fi făcut de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea pricinii". în schimb, calitate procesuală pasivă va avea, nu oficiul registrului comerţului, cum în mod eronat se invocă şi procedează în unele situaţii, ci, după caz, partea care a formulat cererea, precum şi societatea pentru care s-a formulat cererea, sau persoana interesată, dacă cererea va fi fost respinsă pe motiv că o anumită persoană a intervenit în procedură, invocând anumite chestiuni de fond sau de formă.
oficiile registrului comerţului pot avea calitate procesuală pasivă în astfel de recursuri doar dacă, în calitatea lor de persoane juridice ori de instituţii publice, au exprimat o voinţă juridică proprie, generatoare de efecte juridice în directă legătură astfel de proceduri.
în legătură cu înţelesul noţiunii de parte, în accepţiunea recursului împotriva încheierilor judecătorului delegat, într-o decizie a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VI comercială, s-a reţinut că „asociaţii sunt consideraţi părţi ale societăţilor comerciale, ei fiind cei care formează societatea comercială şi nu pot fi consideraţi «terţi» - persoane străine de societate, astfel încât pentru ei termenul de recurs este de 15 zile calculat de la data pronunţării încheierii". Cu toate că apreciez ca fiind corecte premisele pe care le-a reţinut menţionata instanţă de judecată, consider că soluţia decisă este una foarte severă şi de natură să prejudicieze interesele asociaţilor, în situaţia în care aceştia nu au cum să stie că societatea ai căror asociaţi sunt a formulat o anumită cerere de
înregistrare, prin reprezentaţii săi legali ori convenţionali. De aceea, cred că este aplicabilă şi asociaţilor soluţia conform căreia termenul de recurs curge de la data publicării încheierii sau a actului modificator, cu rezervele pe care le voi prezenta în cele ce urmează.
II. Termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune recursul
4. Conform prevederilor alin. (2) al articolului pe care-l comentăm, termenul de recurs este de 15 zile şi curge, în mod diferenţiat, după cum este vorba de părţi, caz în care va curge de la data pronunţării, indiferent dacă acestea au fost prezente sau nu la acel moment, şi de la data publicării încheierii sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în cazul oricăror alte persoane interesate.
în activitatea practică, dar şi în doctrină, soluţiile date de legiuitor cu privire la momentul de la care curge termenul de recurs au fost criticate, întrucât şi-au vădit adeseori caracterul ineficient, sau chiar inechitabil pentru dezideratul asigurării realizării pe cale judecătorească a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice. Astfel, s-a criticat faptul că în procedura necontencioasă nu sunt părţi cu interese potrivnice8* şi că, de cele mai multe ori, judecătorul delegat nu citează partea care a formulat cererea de înregistrare, astfel încât în practică este destul de dificil a afla, în timp util, data la care s-a produs pronunţarea încheierii. S-a mai reţinut, de asemenea, împrejurarea că nu în toate situaţiile, încheierile pronunţate de judecătorul delegat se publică în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, astfel încât singura posibilitate de a lua cunoştinţă de către persoanele interesate este aceea de a cerceta registrul comerţului, solicitând date, informaţii ori documente de la oficiul registrului comerţului competent.
Practica judiciară, confruntată cu astfel de probleme, a decis că, în ceea ce priveşte momentul începerii curgerii termenului de recurs faţă de părţi, dacă acestea nu au fost prezente la pronunţare, se va produce de la data comunicării, prin publicarea în Monitorul Oficial, Partea a IV-a a încheierii respective9*.
în ceea ce priveşte situaţia în care încheierea judecătorului delegat nu se publică în Monitorul Oficial, pentru că nu există o obligaţie expresă, în anumite cazuri, unele instanţe de judecată au decis, în mod corect că termenul de recurs începe să curgă, pentru oricare dintre persoanele interesate, de la data la care ele au luat la cunoştinţă despre conţinutul încheierii.
Oricare ar fi orientarea practicii judiciare şi a doctrinei, cu privire la modalitatea cea mai eficientă de a lua cunoştinţă de încheierile judecătorului delegat şi de a le ataca cu recurs, prevederile alin. (1) al art. 60 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale se pot dovedi adesea inaplicabile, cu consecinţe deosebit de grave pentru persoanele interesate. Aşa fiind, noi considerăm că, de lege ferenda, se impune o modificare şi o nouă redactare a textului alin. (1), în sensul că termenul de recurs ar trebui să curgă, pentru partea care a formulat cererea de înregistrare, de la data comunicării încheierii (şi, sub acest aspect, ar trebui să se instituie obligaţia oficiilor registrului comerţului de comunicare a încheierilor judecătorului delegat, atunci când partea nu este prezentă) şi de la data pronunţării, dacă partea a fost prezentă la acel moment.
Pentru situaţia persoanelor interesate, altele decât partea semnatară a cererii de înregistrare, termenul de recurs ar trebui să înceapă să curgă de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, a încheierii judecătorului delegat, ori dacă, după caz, nu există obligaţia de publicare a unei anumite încheieri, de la data la care persoana interesată a luat la cunoştinţă, în orice mod, despre soluţia pronunţată de judecătorul delegat.
5. Prin derogare de la prevederile dreptului comun în materia determinării instanţei competente să primească cererea de recurs, reprezentat de art. 302 C. proc. civ., potrivit căruia recursul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii, alin. (3)10> al art. 60 impune obligaţia celui care a declarat recurs de a-l depune nu la tribunalul din care face parte judecătorul-delegat, ci chiar la oficiul registrului comerţului la care s-a pronunţat încheierea recurată. Scopul unei astfel de derogări este acela ca recursul să fie menţionat în registrul comerţului aferent înregistrării vizate, pentru a face opozabil terţilor, pe această cale, faptul atacării cu recurs a unei anumite încheieri.
menţionarea recursului în registrul comerţului, în astfel de situaţii, se va face din oficiu, pe baza rezoluţiei directorului respectivei instituţii publice, fără a mai fi necesară o nouă încheiere a judecătorului delegat.
Oficiul registrului comerţului are obligaţia administrativă ca în termen de 3 zile de la data înregistrării recursului să-l înainteze curţii de apel competente teritorial, mai exact, secţiei comerciale şi de contencios administrativ. Termenul de 3 zile este unul imperativ, de procedură administrativă ; nerespectarea lui va putea antrena răspunderea disciplinară a celor vinovaţi şi chiar obligarea la suportarea daunelor interese pe care persoana care a declarat recurs le-ar putea încerca, ca o consecinţă directă a nerespectării acelui termen.
III. Motivarea recursului şi efectele speciale ale admiterii acestuia
6. Prevederile alin. (4) al art. 60 permit concluzia că, prin derogare de la dreptul comun aplicabil în materia motivării recursului [art. 303 alin. (1) C. proc. civ.], motivarea cererii privind o astfel de cale de atac extraordinară, utilizată împotriva unei încheieri a judecătorului delegat, se va putea face separat de cererea în sine, chiar peste termenul de recurs de 15 zile, fără a fi incidente niciunele din sancţiunile de drept procesual aplicabile pentru neefectuarea în termen a anumitor acte de procedură. O astfel de interpretare se bazează pe faptul că prevederea legală comentată îngăduie ca motivele de recurs să se poată depune şi cu cel puţin două zile înainte de termenul de judecată, termen care în mod practic şi de cele mai multe ori depăşeşte termenul de recurs de 15 zile.
7. Alineatul (5) al articolului pe care-l comentăm instituie o obligaţie atât pentru instanţa de recurs, cât şi pentru oficiul registrului comerţului în care s-a menţionat acel recurs, obligaţie aflată în directă şi necesară corelaţie cu prevederile art. 7 din LRCm.
,0,1n legătură cu prevederile art. 302 C. proc. civ. şi cu sancţiunea pe care o instituie acest articol pentru faptul depunerii recursului la altă instanţă decât cea a cărei hotărâre este recurată, a se vedea decizia Curţii Constituţionale nr. 737 din 24.06.2008 precum şi, pentru identitate de raţiune, decizia aceleiaşi Curţi, nr. 303 din 3.03.2009 referitoare la neconstituţionalitatea prevederilor alin. (2) al art. 288 C. proc. civ.
Potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) din LRC, instanţele judecătoreşti sunt obligate să trimită oficiului registrului comerţului, în termen de 15 zile de la data când au rămas irevocabile, copii legalizate de pe hotărârile irevocabile ce se referă la acte, fapte şi menţiuni a căror înregistrare în registrul comerţului o dispun, conform legii, iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că „în aceste încheieri şi hotărâri instanţele judecătoreşti vor dispune şi efectuarea înregistrărilor în registrul comerţului".
O astfel ele obligaţie - din perspectiva instanţei de recurs - este aceea de a dispune ca soluţia pe care o va pronunţa să fie menţionată în registrul comerţului în care a fost menţionat anterior recursul, iar - din perspectiva oficiului registrului comerţului - are ca obiect înregistrarea unei menţiuni de acest tip.
Din alt punct de vedere, efectul admiterii recursului împotriva încheierii judecătorului delegat nu trebuie să fie numai acela al regularizării situaţiei juridice a unor societăţi comerciale, de genul celor care sunt evocate de prevederile art. 48-49 (aşa-numitele societăţi neregulat constituite) şi art. 56-59 (societăţi nule), cum lasă să se înţeleagă, la o primă lectură, textul alin. (5). Un astfel de efect, foarte important şi de dorit, de altfel, va putea fi antrenat doar dacă încheierea judecătorului delegat, supusă reformării pe calea recursului, va fi dată într-o situaţie în care s-a respins o cerere de înregistrare a unei anumite societăţi comerciale, tocmai pentru existenţa unor carenţe ale actului constitutiv ori modificator al acestuia.
Din păcate, textul alin. (5) conţine o reglementare incompletă, în sensul că nu numai soluţia admiterii recursului trebuie menţionată în registrul comerţului, dar chiar şi cea de respingere a lui, cu consecinţa directă a radierii menţiunii privind atacarea cu recurs a unei anumite încheieri, menţiune înregistrată anterior. O astfel de concluzie/interpretare - şi chiar propunere de lege ferenda - se impune cu necesitate, pentru că numai într-un astfel de mod, procedura reglementată de art. 60, în întregul său, este coerentă şi îşi poate dovedi utilitatea practică.