Art. 63 Unele dispoziţii procedurale

Legea 31/1990 actualizata 2020. Legea societatilor comerciale
CAPITOLUL V
Unele dispoziţii procedurale

Art. 63

Cererile şi căile de atac prevăzute de prezenta lege, de competenţa instanţelor judecătoreşti, se soluţionează de tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are societatea sediul principal.

Legea 31 1990 a societăţilor comerciale actualizată prin:

Legea 71/2011 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil din 3 iunie 2011, Monitorul Oficial 409/2011;

← Art. 62 Unele dispoziţii procedurale  Art. 64 Unele dispoziţii procedurale →

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 63 Unele dispoziţii procedurale




natalia dogaru 14.05.2014
1. Articolul 63 stabileşte, în termeni imperativi, competenţa teritorială a instanţelor de judecată competente material, sesizate cu cereri şi căi de atac reglementate de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Astfel, în condiţiile dispoziţiei legale citate, competenţa teritorială revine instanţelor de la locul unde societatea comercială în legătură cu care s-au formulat cereri şi/sau căi de atac reglementate de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale îşi are sediul principal. Aşa fiind, în raport cu o astfel

de normă de competenţă teritorială excepţională de ordine
Citește mai mult publică, nu sunt admisibile convenţii de alegere a competenţei teritoriale. Mai mult, prevederile art. 10. pct. 4 C. proc. civ., care stabilesc o competenţă teritorială alternativă în materie comercială, nu îşi găsesc aplicarea în litigiile societare.

Instanţele de control judiciar, respectiv de recurs, pot fi, după caz, tribunalele, atunci când competenţa în primă instanţă revine judecătoriilor, sau curţile de apel, atunci când competenţa în primă instanţă revine tribunalelor.

Practica judiciară a formulat şi reţinut unele din considerentele în baza cărora a fost instituită o competenţă teritorială excepţională, în sensul că „instanţa de la sediul societăţii este aptă să examineze, în condiţii optime, interesele societăţii, precum şi pe cele ale altor persoane, în legătură cu activitatea societăţii, putând să cerceteze, cu mai multă uşurinţă, raporturile juridice rezultate din activitatea ei. Competenţa exclusivă există până la lichidarea în fapt, respectiv până la momentul împărţirii întregului activ al societăţii şi chiar ulterior acestui moment, pentru cererile care ar constitui consecinţe ale lichidării"19».

2. în ceea ce priveşte competenţa materială privind soluţionarea cererilor evaluabile în bani, izvorâte din raporturi specifice societăţilor comerciale, suntem de părere că astfel de cereri, dacă privesc solicitări referitoare la drepturi asupra cărora părţile pot încheia tranzacţii în condiţiile Codului civil, vor putea fi soluţionate şi prin arbitraj ad-hoc sau instituţionalizat, clauzele de arbitraj, care se pot prezenta fie sub forma unor clauze compromisorii, fie a unor compromisuri arbitrale, încheiate în condiţiile Cărţii a IV-a din C. proc. civ., fiind pe deplin admisibile şi eficiente.
Răspunde