Art. 61 Unele dispoziţii procedurale
| Comentarii |
|
CAPITOLUL V
Unele dispoziţii procedurale
Unele dispoziţii procedurale
Art. 61
(1) Creditorii sociali şi orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaţilor privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziţie prin care să solicite instanţei judecătoreşti să oblige, după caz, societatea sau asociaţii la repararea prejudiciului cauzat, prevederile art. 57 fiind aplicabile.
(2) În sensul prezentei legi, prin hotărârea asociaţilor se înţelege şi hotărârea organelor statutare ale societăţii, iar termenul asociaţi include şi acţionarii, în afară de cazul în care din context rezultă altfel.
| ← Art. 60 Unele dispoziţii procedurale | Art. 62 Unele dispoziţii procedurale → |
|---|
1. Potrivit prevederilor art. 61 alin. (1), pot utiliza o cerere de opoziţie doar creditorii sociali, precum şi orice alte persoane care sunt prejudiciate prin hotărârile asociaţilor privitoare la modificarea actului constitutiv. Astfel de persoane pot solicita instanţei judecătoreşti competente, care este, în toate situaţiile, tribunalul de la sediul societăţii, să oblige societatea sau pe asociaţi, după caz, să
Citește mai mult
repare prejudiciul cauzat prin modificarea actelor constitutive.în legătură cu ipotezele pe care le are în vedere alin. (1), alin. (2) al art. 61 aduce o importantă precizare cu privire la înţelesul noţiunilor de „hotărârea asociaţilor" şi de „asociaţi". Astfel, în sensul prevederilor alin. (1), prin hotărârea asociaţilor trebuie să se înţeleagă şi hotărârea adunării generale a asociaţilor ori a acţionarilor, în raport cu forma de societate pe care o avem în vedere, respectiv decizia consiliului de administraţie ori de supraveghere, dacă acestor categorii de organe statutare le-a fost delegată competenţa de modificare a actelor constitutive ale unei anumite societăţi (de altfel, o astfel de delegare de competenţă este admisibilă doar în cazul societăţilor pe acţiuni).
Termenul de „asociaţi" nu se limitează doar la asociaţii societăţilor de persoane, ci poate avea în vedere şi societăţile pe acţiuni, societăţi la care asociaţii poartă denumirea de acţionari.
2. Ceea se poate ataca prin această acţiune de tip special sunt doar hotărârile de modificare a prevederilor actelor constitutive, hotărâri care, prin efectele lor, produc prejudicii fie creditorilor societăţii care au anumite creanţe, certe, lichide şi exigibile asupra acesteia, fie altor categorii de persoane, care nu sunt creditori sociali şi nici asociaţi ori acţionari, dar sunt afectate patrimonial prin astfel de măsuri.
Aşa după cum în mod judicios s-a remarcat în doctrină, cererea de opoziţie reglementată de art. 61 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale va putea fi utilizată doar de către categoriile de persoane prejudiciate exclusiv ca o consecinţă directă a unei hotărâri de modificare a actului constitutiv.
Să reţinem, totuşi, că un lichidator de drept comun sau judiciar ori un administrator judiciar sau special, astfel cum sunt reglementate astfel de categorii de persoane de Legea nr. 85/2006, având o astfel de calitate în cadrul unei proceduri de lichidare voluntară, de reorganizare judiciară ori de faliment, după caz, nu are competenţa să adopte hotărâri de modificare a actelor constitutive ale unei anumite societăţi, drept pentru care, opoziţia reglementată de art. 61 nu va putea fi utilizată pentru a acoperi prejudiciile produse diverselor persoane în cadrul unor proceduri de lichidare voluntară, reorganizare judiciară ori de faliment.
3. în categoria altor persoane care sunt prejudiciate prin hotărârile de modificare a actelor constitutive ar putea fi incluse, spre exemplu, creditorii personali ai asociaţilor societăţilor de persoane, ori cei personali ai asociaţilor societăţilor cu răspundere limitată, în situaţia în care anumite hotărâri de modificare a actelor constitutive ale respectivelor societăţi determină sau agravează starea de insolvabilitate a debitorilor lor, sau amână (prelungesc) în mod nefiresc data de la care creanţele creditorilor personali vor putea fi acoperite131.
4. Doctrina pare a fi unanimă în a considera, pe bună dreptate de altfel, că cererea de opoziţie nu este utilizabilă de către asociaţi sau acţionari, chiar dacă aceştia nu au fost prezenţi sau reprezentaţi la adunările generale extraordinare care au hotărât modificarea actelor constitutive, întrucât ei au la îndemână calea specială a acţiunilor în anularea unor astfel de hotărâri. în ceea ce ne priveşte, considerăm că un astfel de raţionament este principial corect doar dacă hotărârile de modificare a actelor constitutive prejudiciate sunt contrare legii ori actelor constitutive, pentru că numai în astfel de situaţii asociaţii/acţionarii au dreptul să le atace cu cerere în anulare. Cum prejudiciul nu poate fi decât efectul unui act sau fapt juridic ilicit, rezultă că asociaţii/acţionarii nu pot avea calitate procesuală activă în cererile de opoziţie decât dacă au dubla calitate de creditori sociali şi asociaţi sau de acţionari.
5. Referitor la alte categorii de persoane care pot fi prejudiciate prin hotărârile de modificare a actelor constitutive, pentru ca ele să poată avea calitate procesuală activă în cadrul unor cereri de opoziţie nu este necesară dovedirea unui interes special, ci doar a unui prejudiciu direct şi prezent sau viitor, în această din urmă situaţie doar dacă producerea şi întinderea lui este certă.
Categoriile de persoane care pot fi obligate să repare prejudiciul reclamat prin cererea de opoziţie sunt fie asociaţii ori acţionarii care au votat pentru luarea unor hotărâri prejudiciante de modificare a actelor constitutive, fie însăşi societatea ale cărei acte constitutive au fost modificate, la alegerea persoanelor care au calitate procesuală activă, deoarece hotărârile organelor statuare ale societăţii sunt considerate ale societăţii însăşi, ca persoană juridică.
6. în ceea ce priveşte natura juridică a cererii de opoziţie reglementată de prevederile art. 61 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, se apreciază în mod întemeiat, că aceasta nu este o cale de atac, întrucât nu vizează desfiinţarea ori modificarea unei hotărâri judecătoreşti ori a unei hotărâri a unui alt organ cu activitate jurisdicţională, ci doar obligarea la acoperirea prejudiciului produs unor categorii speciale de persoane, prin luarea unei hotărâri de modificare a prevederilor actului constitutiv, adică a uneia luată de organele statutare, de regulă colective, ale unor societăţi comerciale. Datorită specificului său, cererea de opoziţie reglementată de art. 61 este calificată de către unii autori ca fiind o „veritabilă acţiune în răspundere civilă delictuală, menită a permite repararea prejudiciului cauzat printr-o hotărâre a asociaţilor sau a lichidatorilor (în ceea ce ne priveşte, am arătat anterior pentru ce nu suntem de părere că o astfel de decizie luată de lichidator ar putea fi atacată cu cerere de opoziţie în condiţiile art. 61 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale - n.n), după caz,,,4).
Un alt autor constată că în dreptul românesc, opoziţia nu are un regim juridic unitar, în anumite situaţii putea fi calificată ca o cale de atac, spre exemplu, ordonanţa emisă de preşedintele tribunalului în temeiul art. 483 C. corn., prin care se autoriza valorificarea gajului de către creditorul gajist, ordonanţă care putea fi atacată cu opoziţie, articol abrogat prin Titlul VI al Legii nr. 99/1999, ori, cum era aceasta concepută în dreptul procesual civil român dinainte de 1925, ca o cale de atac împotriva tuturor hotărârilor judecătoreşti date în lipsa părţilor, sau ca o „cerere introductivă de instanţă, un mijloc procedural pus la dispoziţia persoanelor interesate (creditori sociali, creditori particulari ai asociaţilor) pentru a ataca în faţa instanţei hotărârile asociaţilor unei societăţi comerciale referitoare la modificarea actului constitutiv sau deciziile unei societăţi comerciale"15).
Din punctul nostru de vedere, alături de alţi cercetători ai problematicii în discuţie, considerăm că, în pofida lipsei unui regim juridic unitar al opoziţiilor pe care le întâlnim în diverse domenii, opoziţia reglementată de art. 61 este o acţiune în răspundere patrimonială (delictuală)16>, avându-şi fundamentul juridic în hotărârile ilegale şi prejudiciante ale organelor statutare ale societăţilor comerciale organizate în diverse forme. Aşa după cum vom mai arăta la locul potrivit, această cerere de opoziţie trebuie deosebită, totuşi, de alte opoziţii pe care le reglementează Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale prin diverse alte dispoziţii (a se vedea, spre exemplu, prevederile referitoare la opoziţia faţă de proiectul de fuziune ori de divizare, opoziţia asociaţilor faţă de proiectul de repartizare a activului întocmit de către lichidator etc.), măcar prin obiectul şi finalităţile lor, cu toate că dispoziţiile legale respective fac trimitere şi la prevederile art. 62 şi următoarele din respectiva lege.
Relativ la regimul juridic al opoziţiei reglementate de art. 61 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, în practica judiciară s-a reţinut şi decis,7)„ opoziţia nu se poate limita la invocarea unei creanţe, independent de indicarea pretenţiilor privind prejudiciul încercat. Ea nu reprezintă o cale de atac sau o acţiune în anularea hotărârii adunării generale. Admiterea opoziţiei are rolul de a bloca efectele hotărârii faţă de oponent, până la plata despăgubirilor cerute pentru repararea prejudiciului suferit, ca urmare a hotărârii respective. Numai în mod excepţional, în caz de nereparare a prejudiciului patrimonial opoziţia atrage consecinţa nulităţii".
II. Termenul în care se poate formula cerere de opoziţie şi organul la care se depune şi înregistrează opoziţia
7. Termenul în care se poate introduce o cerere de opoziţie împotriva unei hotărâri a unui organ statutar de modificare a prevederilor actelor constitutive este unul mai lung decât cel de recurs, respectiv de 30 de zile, şi care începe să curgă fie de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, a hotărârii respective, fie a actului adiţional întocmit în baza unei astfel de hotărâri, dacă printr-o dispoziţie specială a legii nu se prevede un alt termen.
Cu privire la natura juridică a termenului de 30 de zile în care trebuie introdusă cererea de opoziţie, suntem de părere că acesta este un termen de procedură imperativ, sancţiunea depăşirii lui va fi decăderea din dreptul de a mai introduce o astfel de cerere, respectiv stingerea dreptului la cererea de opoziţie, în sens procesual. O soluţie contrară, în sensul că sancţiunea ar trebui să fie prescripţia (stingerea dreptului la acţiune în sens material), ni se pare inacceptabilă având în vedere natura acestui tip special de acţiune în justiţie: acţiune patrimonială în răspundere civilă delictuală de tip special. Dacă am admite teza prescripţiei ca sancţiune, am ajunge la situaţia ca, faţă de dreptul comun, termenul de prescripţie de 3 ani să fie redus în mod nejustificat la doar 30 de zile, reducere care nu poate fi justificată, pe considerente de ordine publică, având în vedere şi calitatea celor care pot promova astfel de cereri.
8. Ca şi recursul reglementat de art. 60 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cererea de opoziţie se depune la registrul comerţului în care este înmatriculată societatea ale cărei hotărâri se atacă pe o astfel de cale, instituţie care o va menţiona în registrul aferent acelei societăţi şi apoi, în termen de 3 zile de la data depunerii, o va înainta instanţei de judecată competente [a se vedea prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) din C. proc. civ.], în raza căreia societatea îşi are sediul social.
Deşi legea tace în acest sens, suntem de părere că menţionarea cererii de opoziţie în registrul comerţului se va face în baza unei încheieri a judecătorului delegat şi nu în temeiul unei rezoluţii a directorului oficiului registrului comerţului - ca în cazul recursului împotriva încheierii judecătorului delegat - pentru că ea nu este o cale de atac, cum este recursul, ci doar o acţiune (cerere) directă în justiţie, care, prin înregistrarea ei în registrul comerţului, devine opozabilă tuturor ca şi act juridic.
III. Procedura de judecată a opoziţiei şi calea de atac împotriva hotărârii judecătoreşti date în cererea de opoziţie
9. Potrivit prevederilor alin. (2) al art. 62, procedura de judecată a cererii de opoziţie este una specială, în sensul că se va judeca doar în camera de consiliu, deci fără publicitatea specifică litigiilor patrimoniale comerciale, cu citarea părţilor, iar pentru situaţia unor mari litisconsorţii active şi/sau pasive, judecătorul va putea dispune persoanelor aflate în situaţii de acest fel să procedeze în conformitate cu prevederile art. 114 alin. (5) C. proc. civ., cu aplicarea sancţiunilor prevăzute de alin. (4), dacă reclamanţii nu se conformează la măsura dispusă de desemnare a unuia sau a mai multor mandatari judiciari sau a unui curator special de către instanţă, dacă pârâţii nu se înţeleg ori nu-şi desemnează unul sau mai mulţi mandatari judiciari.
Timbrarea cererii de opoziţie credem că ar trebui făcută la fel cu oricare altă acţiune evaluabilă în bani, având în vedere că prin aceasta se urmăreşte acoperirea unui prejudiciu produs printr-un delict civil, din punctul de vedere al reclamantului.
10. Odată cu cererea de opoziţie, în măsura în care în cauză sunt întrunite şi cerinţele dispoziţiilor art. 581 şi următoarele din C. proc. civ., reclamantul va putea formula şi cerere de suspendare a executării hotărârii atacate cu opoziţie, în condiţiile art. 133 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Dacă cererea de suspendare pe calea ordonanţei preşedinţiale va fi găsită întemeiată, judecătorul va putea să-l oblige pe reclamant să depună o cauţiune. în principiu, aflându-ne în materie comercială şi dacă creanţa este constatată printr-un înscris, cuantumul cauţiunii este lăsat la libera apreciere a judecătorului însă, având în vedere caracterul patrimonial al cererii de opoziţie, cauţiunea nu va putea depăşi totuşi, apreciem noi, 10% din cuantumul total al pretenţiilor deduse judecăţii, similar contestatiilor la executare.
Ordonanţa preşedinţială de suspendare este atacabilă cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, indiferent dacă părţile au fost prezente sau nu la acel moment.
11. în fine, potrivit prevederilor alin. (3) al art. 62, sentinţa pronunţată de tribunal într-o cerere de opoziţie este atacabilă doar cu recurs, expresie a preocupării legiuitorului pentru soluţionarea cât mai rapidă a unor astfel de litigii.
12. Din păcate, constatăm că legiuitorul a omis să reglementeze în vreun fel calea de urmat în ceea de priveşte soluţia care va fi dată opoziţiei în recurs, sub aspectul menţiunilor ce trebuie efectuate în registrul comerţului, având în vedere faptul că opoziţia se menţionează mai întâi în registru, înainte de a fi trimisă instanţei competente. Prin prisma prevederilor art. 7 din LRC, suntem de părere că instanţa care va soluţiona recursul este obligată ca, prin dispozitivul deciziei pe care o va pronunţa, să dispună efectuarea cuvenitei menţiuni şi în registrul comerţului, în raport cu soluţia de admitere sau de respingere pe care o va promova.