Art. 67 Dispoziţii comune
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Dispoziţii comune
Art. 67
(1) Cota-parte din profit ce se plăteşte fiecărui asociat constituie dividend.
(2) Dividendele se distribuie asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Acestea se plătesc în termenul stabilit de adunarea generală a asociaţilor sau, după caz, stabilit prin legile speciale, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării situaţiei financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat. În caz contrar, societatea datorează, după acest termen, dobândă penalizatoare calculată conform art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acţionarilor care a aprobat situaţia financiară aferentă exerciţiului financiar încheiat nu s-a stabilit o dobândă mai mare.
(3) Nu se vor putea distribui dividende decât din profituri determinate potrivit legii.
(4) Dividendele plătite contrar dispoziţiilor alin. (2) şi (3) se restituie, dacă societatea dovedeşte că asociaţii au cunoscut neregularitatea distribuirii sau, în împrejurările existente, trebuiau să o cunoască.
(5) Dreptul la acţiunea de restituire a dividendelor, plătite contrar prevederilor alin. (2) şi (3), se prescrie în termen de 3 ani de la data distribuirii lor.
(6) Dividendele care se cuvin după data transmiterii acţiunilor aparţin cesionarului, în afară de cazul în care părţile au convenit altfel.
Legea 31 1990 a societăţilor comerciale actualizată prin:
OUG 47/2012 - pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 1 septembrie 2012, Monitorul Oficial 635/2012;
Legea 441/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată din 27 noiembrie 2006, Monitorul Oficial 955/2006;
| ← Art. 66 Dispoziţii comune | Art. 68 Dispoziţii comune → |
|---|
1. Atunci când o societate realizează profit, ea are deschise două opţiuni: să reinvestească acest profit în circuitul comercial sau să îl distribuie asociaţilor, cu titlu de dividende. Derivând din cuvântul latin dividendus (care înseamnă, literalmente, de împărţit), dividendul constituie cota parte din profitul societăţii care se cuvine fiecărui asociat, de regulă proporţional cu cota lui de participare la capitalul social.
Potrivit legii, dividendele se distribuie pe baza situaţiilor financiare aprobate de adunarea generală a asociaţilor. Ele se distribuie în
Citește mai mult
numerar, reprezentând o sumă de bani aferentă fiecărei părţi sociale sau acţiuni deţinute de un asociat, dar pot fi distribuite şi prin repartizarea de noi acţiuni, atunci când adunarea asociaţilor hotărăşte majorarea capitalului cu sumele constituind profit net, ce urmează a fi repartizat asociaţilor.2. Dividendele plătite de o societate constituie unul dintre criteriile de selecţie pe care investitorii le utilizează pentru a decide asupra societăţii în care să îşi plaseze resursele financiare, urmărind un profit cel puţin mai mare decât rata dobânzii practicată pe o anumită piaţă.
Importanţa dividendului în strategia investiţională este atât de mare încât unii acţionari sunt dispuşi să renunţe la alte drepturi societare (în speţă, dreptul de vot) pentru a dobândi acţiuni preferenţiale cu dividend prioritar ce le conferă dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra beneficiului distribuibil al exerciţiului financiar, înaintea oricărei alte prelevări (art. 95 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale).
3. Decizia de a distribui dividende este de competenţa adunării asociaţilor, fiind o componentă a atribuţiei acesteia de a decide cu privire la realizarea profitului. Adunarea generală a asociaţilor, inspirată şi de politica managerială a organelor societăţii, poate decide fie să reinvestească profitul în societate, pentru acoperirea nevoilor de dezvoltare şi mărire a capitalului de lucru, fie să distribuie dividende. Uneori, chiar asociaţii manifestă reţineri pentru distribuţia dividendelor, având în vedere că acestea sunt supuse, practic, unei duble taxări: impozitul pe profit pe care îl plăteşte societatea şi impozitul pe dividende pe care îl plătesc asociaţii.
4. Fiecare asociat este îndreptăţit să primească partea din profitul stabilit prin actul constitutiv. Dividendul corespunde, în principiu, cotei de participare a fiecărui asociat la capitalul social vărsat, dar el poate fi determinat şi diferit de această cotă, prin convenţia asociaţilor.
Astfel, asociaţii pot acorda unuia dintre ei o cota mai mare din beneficiu, considerând că, deşi aportul său la capital este identic cu al celorlalţi asociaţi, are o contribuţie mai mare decât aceştia la activitatea societăţii. Tot astfel, deşi asociaţii au adus aporturi diferite ca valoare, ei pot conveni ca profitul să se împartă egal între ei, în considerarea caracterului intuita personae al societăţii. O asemenea abordare este specifică societăţilor de persoane, unde elementul afectiv este mai puternic impregnat în ţesătura relaţiilor sociale şi unde echitatea domină distribuţia profitului.
5. De altfel, art. 16 alin. (5) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale permite ca asociaţii societăţii în nume colectiv şi
asociaţii comanditaţi să aducă prestaţii în muncă sau servicii cu titlu de aport social, care nu pot constitui aport la formarea sau la majorarea capitalului social, dar în schimbul cărora au dreptul să participe la împărţirea profitului, prelevând dividende şi răspunzând de pierderi. Cota lor de participare la distribuirea profitului trebuie să fie stabilită prin actul constitutiv sau aprobată prin hotărâre a adunării asociaţilor; în lipsă, doctrina de specialitate s-a pronunţat în sensul că acestor asociaţi li se cuvine o cotă din profit egală cu cea a asociatului care a adus cel mai mic aport la formarea capitalului social, potrivit prevederilor corespunzătoare aplicabile societăţii civile (art. 1511 C. civ).
6. Societatea pe acţiuni permite şi ea o abatere de la principiul împărţirii profitului strict în raport cu cota de participare la capitalul social, arătând că fondatorii acesteia au dreptul asupra unei cote din profit ce nu poate depăşi 6% din profitul net şi nu poate fi acordată pentru o perioadă mai mare de 5 ani de la data constituirii societăţii, cu condiţia ca actul constitutiv să cuprindă o asemenea dispoziţie sau adunarea generală să fi aprobat constituirea acestei rezerve speciale destinate participării fondatorilor la profit (art. 32 şi art. 183 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale). Dacă în perioada de 5 ani menţionată mai sus se produce majorarea capitalului, drepturile fondatorilor vor putea fi exercitate numai asupra profitului corespunzător capitalului social iniţial [art. 32 alin. (3) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale].
7. Această disponibilitate a partajării profitului este limitată însă de hotarul aşa-numitei clauze leonine7>, fiind interzis ca un asociat să îşi aproprie cvasitotalitatea sau totalitatea profitului societăţii. Această interdicţie îşi găseşte izvorul în prevederile art. 1513 C. civ. care declară că „este nul contractul prin care un asociat îşi stipulează totalitatea câştigurilor. Asemenea este nulă şi convenţiunea prin care s-a stipulat ca unul sau mai mulţi asociaţi să fie scutiţi de a participa la pierderi." Deşi interdicţia este reglementată în materia societăţii civile, ea îşi găseşte deplină aplicare şi în domeniul societăţilor comerciale, întrucât prevederile Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, în virtutea normei de trimitere cuprinsă în art. 291, se completează cu dispoziţiile codului comercial, iar acesta cu cele ale codului civil.8)
II. Neplata la termen a dividendelor
8. Dividendul, odată aprobat de adunarea generală a asociaţilor sau acţionarilor, dă naştere unui drept de creanţă al asociaţilor asupra societăţii, căruia îi răspunde obligaţia corelativă a societăţii de a-l plăti în condiţiile şi la termenul aprobate prin hotărârea adunării generale. Acest termen nu va putea fi mai mare de 6 luni de la data aprobării situaţiei financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat.91
La societăţile admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, potrivit dispoziţiilor art. 238 din Legea nr. 297/2004, în cazul în care adunarea generală a acţionarilor nu stabileşte data plăţii dividendelor, acestea se plătesc în termen de maximum 60 de zile de la data publicării hotărârii adunării generale a acţionarilor de stabilire a dividendelor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
9. Nerespectarea termenului de plată a dividendelor, stabilit de adunarea generală sau de legile speciale, fiind o obligaţie comercială, pune societatea de drept în întârziere, aceasta fiind ţinută să plătească acţionarilor daune-interese pentru perioada de întârziere. în aplicarea principiului instituit de art. 43 C. com., potrivit căruia datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile, daunele datorate de societate vor cuprinde dobânda legală, dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acţionarilor, care a aprobat situaţia financiară aferentă exerciţiului financiar încheiat, nu s-a stabilit
71 Pentru detalii privind originea epitetului a se vedea O. Căpăţînă, Societăţile comerciale în interpretarea jurisprudenţei (II), în R.D.C. nr. 2/1999, p. 7.
81 în acest sens s-a pronunţat şi Curtea Supremă de Justiţie, prin decizia nr. 191/1996 (publicată în Buletinul Jurisprudenţei. Culegere de decizii pe anul 1996, p. 218) şi mai apoi prin decizia nr. 2172 din 9 aprilie 2003.
Adunarea generală poate hotărî ca data şi modalitatea de plată a dividendelor să fie stabilite de consiliul de administraţie, în funcţie de rezultatele financiare ale societăţii. Aceasta nu conţine o condiţie potestativă ci doar un termen suspensiv, ce afectează executarea dar nu suspendă angajamentul şi, potrivit art. 1024 C. civ., termenul va fi presupus întotdeauna în favoarea debitorului, dacă nu rezultă din stipulaţie sau din circumstanţe contrariul (I.C.C.J, Secţia comercială, decizia nr. 2182 din 22 iunie 2004, www.scj.ro ).
o dobândă mai mare. O asemenea ipoteză este legală întrucât, în materie comercială, art. 1 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţiile băneşti10) stabileşte principiul libertăţii părţilor de a stabili, prin convenţii, rata dobânzii pentru întârzierea în plata unei obligaţii băneşti.
în practica instanţei supreme s-a reţinut întemeiat că „din momentul în care este încălcată obligaţia de plată a dividendelor, se naşte dreptul subiectiv al creditorului de a-şi întregi patrimoniul, prin cererea de executare a obligaţiei de plată a despăgubirilor către debitorul său; creanţa sa este înlocuită cu o altă creanţă, care constă într-o sumă de bani compusă din suma datorată, la care se adaugă echivalentul prejudiciului suferit. Neexecutarea unei obligaţii atrage după sine atât repararea prejudiciului efectiv, cât şi beneficiul nerealizat, conform art. 1084 C. civ. Este necesar ca debitoarea să plătească beneficiul nerealizat de creditoare, la care contribuie doi factori deopotrivă de importanţi: un factor intern - dobânda bancară, şi un factor extern - procesul de devalorizare a monedei naţionale, exprimat în rata inflaţiei, în funcţie de care se actualizează suma datorată.
III. Dreptul societăţii la restituirea dividendelor
10. Plata dividendelor este condiţionată de realizarea, de către societate, a unui profit în exerciţiul financiar anterior. Dividendul reprezentând o cotă-parte din profit, plata lui în lipsa unui profit real este inacceptabilă, pentru că o asemenea plată ar consuma din capitalul de lucru al societăţii. Legea interzice deci plata dividendelor din alte fonduri de cât din profitul determinat prin situaţiile financiare aprobate potrivit legii. Acest profit nu poate fi altul decât profitul net, adică sumele rămase după repartizarea venitului pe destinaţiile legale (constituirea fondurilor şi rezervelor legale, statutare sau a altor rezerve), acoperirea eventualelor pierderi, completarea sau reîntregirea capitalului social, plata impozitelor şi taxelor legale, plata creanţelor exigibile existente asupra societătii.
Dacă societatea nu respectă această interdicţie şi distribuie dividende în absenţa unui profit determinat şi aprobat în condiţiile legii, asociaţii sunt obligaţi să le restituie. Această obligaţie corespunde dreptului corelativ al societăţii de a cere returnarea lor, inclusiv pe calea unei acţiuni de restituire a dividendelor, în cadrul termenului general de prescripţie, care curge de la data distribuirii acestor dividende.
Dreptul societăţii la restituirea dividendelor se poate exercita numai împotriva acelor asociaţi care au cunoscut neregularitatea distribuirii sau care, în împrejurările existente, ar fi trebuit să cunoască fictivitatea dividendelor (de exemplu, cunoşteau faptul că situaţiile financiare prezentau pierderi sau că raportul cenzorilor arăta că situaţiile nu au fost întocmite cu respectarea legii).
în ipoteza plăţii unor dividende care nu sunt rezultatul unui profit determinat în condiţiile legii, restituirea acestora este dublată de sancţiunile penale adresate membrilor organelor societăţii care au plătit dividende, sub orice formă, din profituri fictive ori care nu puteau fi distribuite, în lipsă de situaţie financiară sau contrar celor rezultate din aceasta [art. 272 alin. (2) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale].
11. întrucât legea nu prevede în mod expres care este semnificaţia sintagmei „profituri determinate potrivit legii", în practică s-a considerat că dividendele ar putea fi distribuite şi în cursul unui exerciţiu financiar, pe baza unor situaţii financiare din care să rezulte realizarea unui profit şi cu aprobarea adunării generale a asociaţilor.
De altfel, în alte sisteme de drept distribuţia dividendelor are loc semestrial sau chiar trimestrial, iar distribuţia lor în avans este cunoscută şi în dreptul francez şi italian"2’, în dreptul Statelor Unite, distribuţia dividendelor se face numai pe baza hotărârii managementului societăţii, care are competenţa de a hotărî oricând distribuţia acestora.,3) De ace ea, în lipsa unei interdicţii exprese, se poate considera că două sunt condiţiile pentru distribuirea valabilă a dividendelor: (a) societatea să înregistreze profit, determinat prin situaţii financiare întocmite în condiţiile legii şi (b) adunarea generală a asociaţilor să aprobe distribuţia dividendelor.
într-o asemenea ipoteză, este recomandabil ca societatea să distribuie dividende în limita profitului preliminat şi previzibil pentru anul financiar în curs, constituind provizioanele corespunzătoare pentru acoperirea datoriilor, de orice natură, ale societăţii.
12. Dreptul la dividende este un drept accesoriu care derivă din calitatea de asociat şi, în cazul societăţii pe acţiuni, din deţinerea de acţiuni. Potrivit Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, în cazul cesiunii acţiunilor, dreptul la dividende urmează regimul juridic al acţiunilor şi se transmite şi el cesionarului acestora. Astfel, dividendele a căror distribuţie a fost aprobată după data transmiterii acţiunilor aparţin cesionarului, în afară de cazul în care părţile au convenit altfel.)
în cazul societăţilor admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, identificarea acţionarilor care urmează a beneficia de dividende se face prin raportare la data de înregistrare, dată stabilită de adunarea generală a acţionarilor şi care va fi ulterioară cu cel puţin 10 zile lucrătoare datei adunării generale care a aprobat distribuţia dividendelor.