Art. 66 Dispoziţii comune
Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Dispoziţii comune
Art. 66
(1) Pe durata societăţii, creditorii asociatului pot să-şi exercite drepturile lor numai asupra părţii din beneficiile cuvenite asociatului după bilanţul contabil, iar după dizolvarea societăţii, asupra părţii ce i s-ar cuveni prin lichidare.
(2) Creditorii prevăzuţi la alin. (1) pot totuşi popri, în timpul duratei societăţii, părţile ce s-ar cuveni asociaţilor prin lichidare sau pot sechestra şi vinde acţiunile ori părţile sociale ale debitorului lor.
(3) Ipoteca legal constituită asupra acţiunilor sau părţilor sociale poate fi executată potrivit legii. Administratorii/Membrii directoratului sunt obligaţi să pună la dispoziţia creditorului ipotecar sau a organului de executare, la cererea acestora, situaţiile financiare şi orice alte înscrisuri ori informaţii necesare evaluării acţiunilor sau părţilor sociale, precum şi să faciliteze preluarea acestora.
Legea 31 1990 a societăţilor comerciale actualizată prin:
Legea 152/2015 - pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul înregistrării în registrul comerţului din 18 iunie 2015, Monitorul Oficial 519/2015;
Art. 661
Publicitatea, prin registrul comerţului, a popririi şi a sechestrului prevăzute la art. 66 alin. (2) se realizează la cererea organului de executare, nefiind supusă prevederilor art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerţului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2010, cu modificările ulterioare.
Legea 31 1990 a societăţilor comerciale actualizată prin:
Legea 152/2015 - pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul înregistrării în registrul comerţului din 18 iunie 2015, Monitorul Oficial 519/2015;
← Art. 65 Dispoziţii comune | Art. 67 Dispoziţii comune → |
---|
Asociaţii nu au un drept de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul societăţii, ei exercitând doar un drept de creanţă complex care, sub raport economic le permite să
Citește mai mult
participe la distribuţia profitului şi, eventual, a rezultatului lichidării societăţii.De aceea, pe durata existenţei societăţii, creditorii personali ai asociatului nu pot să îşi exercite dreptul de creanţă asupra societăţii în care acesta este asociat; ei au, în mod natural, dreptul de a urmări dividendele repartizate acestuia pe baza situaţiilor financiare aprobate în condiţiile legii precum şi, la încheierea lichidării, asupra părţii ce i se cuvine acestuia în temeiul calităţii sale de asociat.
2. Pentru a-şi conserva drepturile de creanţă, aceşti creditori personali ai asociaţilor vor putea totuşi, pe durata existenţei societăţii, să poprească partea ce i-ar reveni debitorului lor prin lichidarea societăţii sau să sechestreze şi să vândă acţiunile debitorului lor. Diferenţa între cele două opţiuni este aceea că poprirea respectivelor părţi are un efect asiguratoriu, purtând asupra unor părţi cu privire la care asociatul are doar o vocaţie de dobândire, în caz de lichidare, în timp ce sechestrarea şi vinderea acţiunilor - în cazul unei societăţi pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni - are în vedere faptul că acestea sunt titluri negociabile, care au putere circulatorie.
Creditorii particulari ai unui asociat mai au şi dreptul de a se opune prelungirii duratei societăţii în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată [art. 206 alin. (1) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale] sau hotărârii prin care asociaţii au revenit asupra hotărârii de dizolvare a societăţii [art. 231 alin. (3) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale].