Art. 18 Codul muncii Încheierea contractului individual de muncă

CAPITOLUL I
Încheierea contractului individual de muncă

Art. 18

(1) În cazul în care persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, urmează să îşi desfăşoare activitatea în străinătate, angajatorul are obligaţia de a-i comunica în timp util, înainte de plecare, informaţiile prevăzute la art. 17 alin. (3), precum şi informaţii referitoare la:

a) durata perioadei de muncă ce urmează să fie prestată în străinătate;

b) moneda în care vor fi plătite drepturile salariale, precum şi modalităţile de plată;

c) prestaţiile în bani şi/sau în natură aferente desfăşurării activităţii în străinătate;

d) condiţiile de climă;

e) reglementările principale din legislaţia muncii din acea ţară;

f) obiceiurile locului a căror nerespectare i-ar pune în pericol viaţa, libertatea sau siguranţa personală;

g) condiţiile de repatriere a lucrătorului, după caz.

(2) Informaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi c) trebuie să se regăsească şi în conţinutul contractului individual de muncă.

(3) Dispoziţiile alin. (1) se completează prin legi speciale care reglementează condiţiile specifice de muncă în străinătate.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 18 Codul muncii Încheierea contractului individual de muncă




Ana Puscau 8.02.2023
Vreau sa stiu ,care este legea care se refera la zilele libere pentru angajatii care lucreaza in deplasare in alta tara,altele decat concediul de odihna,si ce perioada sau durata se beneficiaza.
Răspunde
Rădoi marius adrian 21.03.2021
Am dreptul la concediul fără plată, cit timp ,as putea sa_mi reiau serviciul inapoi
Răspunde
Adina Baciu 28.08.2019
Buna ziua....doresc o informatie legata de incetarea unui contract de munca in Romania.....lucrasem la o firma de spalatorie, o perioada de scurt timp la care am luat decizia de a placa afara la munca.Tin sa mentionez ca nu am respectat preavizul prevazut in contract de 20 zile...cerusem in scris aprobarea a mi se scorsa lichidarea la zi....dupa 3 zile am plecat....la care sa aflu ca sunt trecuta in fisa zilnica ca si nemotivata. .....pot sa stiu de ce ma trec nemotivata timp de o luna...multumesc
Răspunde
denisa nae 1.08.2017
In cazul in care vreau sa plec din tara si lucrez deja la o firma in Romania cu un contract in care este specificat doar zilele de preaviz in caz de demisie (20)iar zilele de preaviz pentru plecarea din tara nu este mentionat..la cate zile de previz am dreptul in cazul asta...tot la 20?
Răspunde
denisa nae 1.08.2017
La cate zile de preaviz am dreptul in cazul in care plec din tara iar pe contractul de munca nu este precizat nr de zile in acest caz fiind precizate doar cele 20 de zile normale.
Răspunde
Marius 8.06.2012
buna, daca am fost trimis de firma in strainatate la munca, pt un proiect, s-au o asa zisa scolarizarea, se poate ca firma sa aiba pretentii financiare in caz de demisie? daca nu a fost stipulat in contract o clauza de reziliere in cazul acesta.
Răspunde
adinamoise 9.06.2012
Poate avea asemenea pretentii de exemplu daca ati facut un training prin care sa dobanditi competentele necesare la locul de munca. Evident clauza trebuie stipulate intr-un contract sau act aditional la contractul de munca. De exemplu, firma poate stipula in contract ca, daca intr-o perioada de 3 ani, salariatul isi da demisia, acesta va fi obligat sa plateasca toate cheltuielile cu formarea sa profesionala.
Răspunde
adinamoise 3.05.2012
Textul completează dispoziţiile prevăzute în cel anterior (art. 17).

Este vorba de acele contracte de muncă ce presupun desfăşurarea activităţii salariatului în străinătate.

Din acest motiv, sunt necesare şi alte informaţii pentru ca salariatul să fie în deplină cunoştinţă de cauză; să cunoască în ce condiţii va presta munca şi va fi remunerat, cum va interveni repatrierea sa etc.

în interpretarea şi aplicarea acestui text urmează să se ţină seama şi de dispoziţiile speciale, de pildă de cele ale Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate.
Răspunde