Art. 25 Instanţa de executare Procedura de executare
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Procedura de executare
Art. 25
Instanţa de executare
(1) Sancţiunea şi despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanţa de executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea părţilor.
(2) Cererea prevăzută la alin. (1) este scutită de taxa de timbru.
(3) Hotărârea pronunţată de instanţa de executare poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.
(4) Prevederile alin. (1) -(3) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru punerea în executare a hotărârilor instanţelor de contencios administrativ date pentru soluţionarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative.
Legea 554/2004 a contenciosului administrativ actualizată prin:
Legea 262/2007 - pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 din 19 iulie 2007, Monitorul Oficial 510/2007;
| ← Art. 24 Obligaţia executării Procedura de executare | Art. 26 Acţiunea în regres Procedura de executare → |
|---|
"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor legale privind calea de atac în materia contenciosului administrativ, împotriva hotărârilor pronunţate în această materie poate fi exercitată numai calea de atac a recursului, cu excepţia cazului prevăzut de dispoziţiile art. 25 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă."
Detalii: legeaz.net/monitorul-oficial-930-2017/decizie-iccj-ril-17-2017-hotarare-contencios-doar-recurs-exceptand-art-25-alin-3-lege
Citește mai mult
reexaminării, ca o varietatea unei cereri de retractare, împotriva încheierii prin care, pe parcursul procesului, au fost aplicate amenzi judiciare persoanelor care au săvârşit abateri în cursul activităţii de judecată, respectiv pentru încăLegea Contenciosului Administrativrea unor obligaţii procesuale, în cazurile expres şi limitativ prevăzute de legea procedurală (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 2203 din 13 iunie 2006, nepublicată).Citește mai mult
administrativ, dând, astfel, expresie cerinţei de celeritate impuse de necesitatea soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, în acest sens a stabilit Curtea Constituţională, de exemplu, prin Deciziile nr. 494 din 8 iunie 2006 şi nr. 757 din 31 octombrie 2006, cu prilejul soluţionării unor excepţii de neconstituţionalitate referitoare la texte de lege care reglementau, de asemenea, în opinia autorilor criticilor, termene de exercitare a căilor de atac în contradicţie cu accesul liber la justiţie şi garantarea dreptului la apărare", în legătură cu critica privind pretinsa ambiguitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat că „aceasta nu este întemeiată. Termenul de declarare a recursului împotriva hotărârii instanţei de executare este de 5 zile şi începe să curgă pentru toate părţile de la pronunţare, indiferent dacă acestea au fost sau nu prezente la judecată".In fine, Curtea a constatat că art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabileşte că dispoziţiile Legii contenciosului administrativ „se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte, precum şi cu procedura reglementată de prezenta lege". Prin urmare, sunt aplicabile prevederile art. 303 alin. (2) C. proc. civ. privind calcularea termenul de recurs, în sensul că „Termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte" (dec. nr. 600 din 19 iunie 2007, în M. Of. nr. 523 din 2 august 2007).
Noua lege menţine soluţia vechii reglementări ca hotărârea instanţei de executare să se adopte în Camera de consiliu, arătând că judecata se face, de urgenţă, cu citarea părţilor.
Spre deosebire de vechea reglementare, articolul 25, la care ne referim, introduce în mod expres recursul, care
Citește mai mult
poate fi declarat în termen de 5 zile de la pronunţare. Suntem în prezenţa unei situaţii derogatorii de la regula declarării recursului, atât în dreptul comun procesual - Codul de procedură civilă -, cât şi în condiţiile Legii contenciosului administrativ, art. 20. Din motive de celeritate, legea prezumă părţile prezente la proces, iar termenul de recurs curge indiferent dacă părţile au fost sau nu prezente la judecată, de la pronunţare, tocmai spre a nu se transforma recursul într-un mijloc legal de tergiversare a executării hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile, mai ales că este vorba de obligarea autorităţii publice să înlocuiască, să modifice actul administrativ sau, după caz, să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris.De asemenea, având în vedere şi cele precizate în comentariul anterior, recursul nu este suspensiv de executare. Atunci când Legea contenciosului administrativ a urmărit ca recursul să fie suspensiv de executare, a spus-o în mod expres, cum este cazul art. 19 alin. 2. De data aceasta, nu se face o atare precizare şi potrivit regulii de interpretare „unde legiuitorul nu distinge, nu
distinge nici interpretul", rezultă, din coroborarea alin. 3 al art. 25 cu alin. 1 al art. 28, că sunt aplicabile regulile în dreptul comun în materia recursului şi nu prevederile art. 20 alin. 2.
De data aceasta nu suntem într-un litigiu propriu-zis de contencios administrativ, ci în litigiul incident, care apare în faza executării hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate în litigiul propriu-zis de contencios administrativ. Litigiul care se soluţionează prin hotărârea pronunţată de instanţa de executare, în baza art. 24 alin. 2, nu este un scop în sine pentru apărarea dreptului sau a interesului legitim, ci un mijloc de a obliga autoritatea publică să-şi îndeplinească obligaţia la care a fost „condamnată" de instanţă, spre a se putea realiza scopul, adică repararea vătămării adusă dreptului sau interesului legitim al cetăţeanului. Tocmai de aceea regimul juridic aplicabil recursului în cauza mijloc nu poate fi identic cu regimul juridic aplicabil recursului în cauza scop. Este absurd să se interpreteze că alin. 3 al art. 25 trimite la alin. 2 al art. 20, la o asemenea interpretare opunându-se, între altele, şi alin. 3 al art. 24, cum s-a precizat anterior.
2. Caracterul general al instituţiei. Instituţia executării, reglementată de art. 23, are un caracter general pentru toate categoriile de litigii de contencios administrativ, atât pentru cele care vizează acte unilaterale, cât şi pentru litigiile care au ca obiect contracte administrative, după cum rezultă din alin. 4. Din coroborarea textelor, rezultă că şi în cazul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care o parte este obligată să facă ceva, se va putea apela la instanţa de executare cu o cerere în baza alin. 2 al art. 23. Este de reţinut însă că alin. 4 al art. 24 foloseşte sintagma „se aplică în mod corespunzător, ceea ce înseamnă că se aplică indiferent dacă reclamantul este persoană de drept privat (ex. concesionarul) sau persoană de drept public (ex. concedentul). Când reclamant este persoana de drept public (autoritatea administrativă), se înţelege că amenda se va aplica conducătorului persoanei de drept privat care a căzut în pretenţii. De asemenea, „în mod corespunzător" urmează să fie interpretat şi alin. 1 al art. 24, textul are în vedere ipotezele clasice pentru litigiile care au ca obiect acte administrative, în care, invariabil, pârât apare autoritatea care a emis actul dedus judecăţii sau, după caz, autoritatea care a refuzat nejustificat rezolvarea cererii reclamantului sau care n-a oferit nici un răspuns în termenul legal de rezolvare a cererii. Principiul constituţional al egalităţii în drepturi ne obligă să interpretăm că, în mod corespunzător, acest text se aplică şi atunci când este obligată să facă ceva şi persoana de drept privat, parte în contractul administrativ dedus judecăţii instanţei de contencios administrativ.
Din cele de mai sus şi avându-se în vedere dispoziţiile alin. 1 ale art. 28, întregirea cu dreptul comun procesual, suntem de părere că, odată ce există o
soluţie în Legea contenciosului administrativ în ceea ce priveşte executarea silită, nu sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă privind această procedură. Este o consecinţă foarte importantă în ceea ce priveşte regimul juridic aplicabil litigiilor privind contractele administrative, ca litigii de contencios administrativ.