Art. 1098 Noul cod civil Reducţiunea unor liberalităţi speciale Reducţiunea liberalităţilor excesive Rezerva succesorală, cotitatea disponibilă şi reducţiunea liberalităţilor excesive
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Rezerva succesorală, cotitatea disponibilă şi reducţiunea liberalităţilor excesive
SECŢIUNEA a 2-a
Reducţiunea liberalităţilor excesive
Rezerva succesorală, cotitatea disponibilă şi reducţiunea liberalităţilor excesive
SECŢIUNEA a 2-a
Reducţiunea liberalităţilor excesive
Art. 1098
Reducţiunea unor liberalităţi speciale
(1) Dacă donaţia sau legatul are ca obiect un uzufruct, uz ori abitaţie sau o rentă ori întreţinere viageră, moştenitorii rezervatari au facultatea fie de a executa liberalitatea astfel cum a fost stipulată, fie de a abandona proprietatea cotităţii disponibile în favoarea beneficiarului liberalităţii, fie de a solicita reducţiunea potrivit dreptului comun.
(2) Dacă moştenitorii rezervatari nu se înţeleg asupra opţiunii, reducţiunea se va face potrivit dreptului comun.
| ← Art. 1097 Noul cod civil Efectele reducţiunii Reducţiunea... | Art. 1099 Noul cod civil Imputarea liberalităţilor... → |
|---|
1. în cazul în care o persoană lasă prin testament unei alte persoane dreptul de uzufruct viager (a cărui valoare întrece cotitatea disponibilă din averea succesorului), erezii rezervatari au facultatea de a executa această dispoziţie sau de a abandona proprietatea cotităţii disponibile. Rezultă că eredele rezervatar are opţiunea între a executa legatul având drept obiect un uzufruct şi a preda legatarului disponibilul în deplină proprietate. Această soluţie este mulţumitoare pentru ambele părţi, pentru că fiind anevoioasă şi nesigură evaluarea în bani a dreptului de uzufruct,
Citește mai mult
s-a creat această facultate pentru rezervatar de a executa liberalitatea, dacă socoteşte că ea nu absoarbe întreg disponibilul şi, dimpotrivă, de a preda gratificatului porţiunea disponibilă în deplină proprietate, acesta din urmă neavând a se plânge, deoarece a obţinut întreg disponibilul, adică tot ceea ce el putea să dobândească (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 2065/1989, în Dreptul nr. 7/1990, p. 67).2. Exercitarea de către eredele rezervatar a facultăţii de a abandona proprietatea cotităţii disponibile pentru răscumpărarea donaţiunilor şi legatelor ce au ca obiect un drept de uzufruct sau o rendită viageră, constituind o abatere de la regula reductibilităţii donaţiunilor şi legatelor, prin aceea că are ca efect schimbarea naturii juridice a obiectului liberalităţii şi aceasta ca rezultat al voinţei exclusive a eredelui rezervatar, înseamnă că această dispoziţie nu poate primi decât o strictă interpretare şi aplicaţiune şi, deci, din moment ce textul menţionat se referă clar la uzufructul şi renditele viagere a căror valoare trece peste cotitatea disponibilă, urmează că facultatea abandonului nu se poate exercita decât sub condiţiunea ca erezii rezervatari să fi făcut în prealabil dovada că uzufructul sau rendita viageră ce voiesc a răscumpăra are, într-adevăr, o valoare ce depăşeşte cotitatea disponibilă (I.C.C.J., s. I, dec. nr. 2511/1938, în Buletinul deciziunilor pronunţate în anul 1938, partea I, p. 581).
Citește mai mult
pe cale judecătorească, prin promovarea acţiunii în reducţiunea liberalităţii excesive sau prin invocarea reducţiunii pe calea excepţiei, după cum sunt sau nu în posesia bunurilor obiect al moştenirii.2. Alegerea oricăreia dintre variantele expres şi limitativ prevăzute la dispoziţia moştenitorilor rezervatari rămâne la libera lor apreciere, fiind însă obligatoriu ca toţi moştenitorii rezervatari să cadă de acord asupra opţiunii.
3. Opţiunea se poate realiza expres ori tacit, prin neatacarea donaţiei sau prin executarea legatului. Odată însă exprimată această opţiune, moştenitorii rezervatari nu mai pot reveni asupra ei (D. Chirică, Succesiuni, 1996, p. 197). Dreptul la opţiune este unul cu caracter personal, patrimonial. El se transmite prin moştenire în cazul decesului moştenitorului rezervatar titular al acestui drept. Dreptul de opţiune nu se poate exercita pe calea acţiunii oblice de creditori, deoarece el nu face parte din gajul general al acestora (D. Alexandresco, Explicaţiuneo teoretică şi practică a dreptului civil român, voi. IV, partea I, p. 624).
4. în cazul în care lipseşte acordul între moştenitorii rezervatari cu privire la o anumită opţiune, reducţiunea se va realiza potrivit dreptului comun, adică pe calea acţiunii în reducţiune, prescriptibilă extinctivîn termenul de 3 ani prevăzut de art. 1095 alin. (1) şi (2) NCC sau pe calea excepţiei de reducţiune, reglementată de art. 1095 alin. (3) NCC.
5. Fiind vorba de o dispoziţie cu caracter excepţional, derogatorie de la dreptul comun, ea îşi găseşte aplicabilitate numai în următoarele ipoteze cumulative: a) când obiectul liberalităţii îl constituie dreptul de uz, uzufruct, abitaţie, renta sau întreţinerea viageră; ori de câte ori liberalitatea are alt obiect, dispoziţia derogatorie nu se aplică; b) liberalitatea este făcută în favoarea altei persoane decât moştenitorul rezervatar; c) defunctul a făcut o singură liberalitate, întrucât numai într-o astfel de situaţie nu se impune evaluarea, preţuirea liberalităţii; dacă sunt mai multe liberalităţi, printre care şi una având ca obiect dreptul de uzufruct, uz, abitaţie, rentă sau întreţinere viageră, evaluarea este necesară pentru a se stabili dacă a fost sau nu afectată rezerva succesorală, pentru a se determina cotitatea disponibilă şi ordinea reducţiunii (M. Eliescu, Moştenirea şi devoluţiunea ei, p. 380).
„Este o lege imuabilă aceea că taţii trebuie să-şi lase bunurile la copiii lor după moarte şi este tot o lege pe care o aşezăm îndeobşte între legile naturale, aceea că se poate dispune de propriile bunuri prin testament”.
Din felul în care noul cod înţelege să dimensioneze rezerva şi din sistemul de calcul adoptat se vede cum cotitatea disponibilă a crescut faţă de cum era în vechiul cod. Tendinţa de reducere a importanţei rezervei este una generală în Europa continentală,
Citește mai mult
consecinţă a creşterii tendinţelor individualiste, care exaltă libera dispoziţie de propriile bunuri.Ascendenţii au pierdut în Franţa calitatea de rezervatari în urma reformei succesorale din 2006, acordându-li-se oarecum în compensaţie un drept de retur legal prea puţin important valoric, îngrădirile tradiţionale ale voinţei lui decuius sunt slăbite de reforma din 2006 nu numai în privinţa rezervei, ci şi prin relaxarea de regim din materia pactelor asupra succesiunilor nedeschise şi a substituţiilor fidecomisare.
Tendinţa de reducere a cercului rezervatarilor este acompaniată de faptul că rezerva devine tot mai mult pars bonorum, titularul acesteia având numai o creanţă bănească împotriva moştenirii. Este situaţia Germaniei, Austriei, Suediei, Finlandei, Olandei şi Poloniei; după 2006, este o situaţie spre care tinde şi Franţa, în timp ce în Elveţia, Spania şi Italia rezervatarul poate cere să fie moştenitor numai dacă decuius nu îi asigurase cuantumul rezervei sale prin liberalităţi (soluţia dreptului roman!).
în Franţa rezervatarul poate renunţa chiar tacit la rezervă, dar şi expres prin ceea ce practica notarială numise „consimţământ la executare”. Acest lucru se întâlneşte şi în practica notarială din România, sub forma rugăminţii adresate de către dispunător unuia sau mai multor rezervatari de a i se respecta voinţa liberală. într-o asemenea situaţie, am observat cum unii succesibili renunţau la succesiune, în vreme ce alţii acceptau dar fără a solicita reducţiunea, deşi respectarea voinţei defunctului nu le aducea niciun profit. în ultimul caz, moştenitorii preferau să-şi aproprieze calitatea mai ales din considerente de ordin moral, de exemplu pentru a apăra memoria sau opera defunctului.
După reforma din 1971, conform art. 930 alin. 2 fr. (devenit art. 929 fr. după reforma din 2006), rezervatarul poate renunţa să exercite reducţiunea în natură contra terţului achizitor. Este aici un pact asupra succesiunii nedeschise, în urma căruia rezervatarul alege singur reducţiunea prin echivalent. Reforma din 2006 a schimbat regula privind modul de realizare a reducţiunii. Acum aceasta se face în echivalent valoric, ceea ce tinde la o mai bună respectare a voinţelor lui de cuius.
Curtea de casaţie a decis în 1975 că numai rezervatarul poate invoca rezerva, după ce multă vreme privise restrictiv lucrurile decizând că oricine o poate face: ordinea publică rezervatară a fost astfel înlocuită cu o ordine publică de protecţie. Tot în Franţa se constata încă din 1978 cum, deşi se obişnuieşte să se spună că în materie de rezervă totul este de ordine publică, evoluţia legislativă lăsa tot mai multă libertate celor interesaţi. De aici se trăgea concluzia că lucrurile s-au schimbat şi că s-a ajuns ca ordinea publică doar să predomine în materie de rezervă.